Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Părintele Ic. Stavr. şi Paroh Dr. Dinu Pompiliu la ceas aniversar – şaizeci de ani de viaţă pământească şi peste treizeci de ani de slujire sacerdotală, preoţească, pastorală şi misionară, rodnică, admirabilă, vrednică, elegantă, frumoasă, bogată şi binecuvântată…

Părintele Ic. Stavr. şi Paroh Dr. Dinu Pompiliu la ceas aniversar – şaizeci de ani de viaţă pământească şi peste treizeci de ani de slujire sacerdotală, preoţească, pastorală şi misionară, rodnică, admirabilă, vrednică, elegantă, frumoasă, bogată şi binecuvântată…

Încă de la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă, binecuvântată şi consistentă, multiplă, îmbelşugată şi variată a Părintelui Paroh Dinu Pompiliu, articolele, orele de religie şi cateheză pe care le-a predate, interviurile pe care le-a acordat, emisiunile pe care le-a realizat sau discursurile şi predicile pe care le-a susţinut, in diferite împrejurări şi cu diferite ocazii, altfel spus, toată activitatea sa pastoral – misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!…

Sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!… (http://www.parohiaserbanvoda.ro/administratia-parohiala/preot-paroh-dinu-pompiliu/).
Cu alte cuvinte, în asemenea împrejurări, ce-mi mai rămâne de zis, decât să afirm, completez şi să confirm, cu toată convingerea, că, da, aşa este: Părintele Dinu Pompiliu este o personalitate eclesiastică, cunoscută, recunoscută, admirată, invidiată, preţuită şi respectată de către mulţi!… Toate, de bună seama, pe drept cuvânt!… De ce?
Pentru că, da, Biserica despre care voi vorbi puţin, în cele ce urmează, este un locaş de închinare, meditaţie şi rugăciune, foarte drag sufletului meu!…
Din ce motiv? Din foarte multe motive, cum ar fi: frumuseţea sfintelor slujbe şi a cântărilor bisericeşti – promovate şi susţinute de către o strană impecabilă; bogăţia faptelor şi acţiunilor pastoral – misionare ale Sfinţiţilor ei Slujitori – în frunte cu Părintele Paroh Dinu Pompiliu – Păstorul cel plin de vocaţie, demnitate, charismă, naturaleţe, dragoste, disponibilitate, compasiune şi milă creştină, propovăduire şi mărturisire cucernică, evlavioasă şi autentică; apoi mulţimea densă şi consistentă a credincioşilor, care participă la sfintele slujbe, oficiate în duhul curat ortodox şi autentic bizantin, în bun gust şi aleasă cuviinţă, apoi spiritul frăţesc şi de echipă în care se organizează aici orice activitate sau acţiune: fie că este o seară cultural – spirituală, catehetică, omiletică sau duhovnicească, fie că este o campanie umanitară, fie că este o acţiune administrativ – edilitară şi gospodărească, fie că este vorba de organizarea unui eveniment deosebit, a unui praznic, a unui pelerinaj ori procesiuni, sau a hramurilor sfintei noastre biserici parohiale…
Cu alte cuvinte, sau altfel spus, aici se râde cu cel ce râde, se plânge împreună cu cel ce plânge, se bucură cu cel ce se bucură şi, mai ales, se roagă, în comuniune deplină, cu cel care a venit să se roage!…
Atmosfera, ambianţa ce caracterizează această comunitate bisericească, parohială, vie, activă, dinamică, filantropică, propovăduitoare şi mărturisitoare, este una bazată pe armonie frăţească şi familială, cucernică şi evlavioasă, totodată, sănătoasă, neipocrită, nefăţarnică şi cu totul autentică!…
Aici se simt toţi ca într-o familie: preoţii cu credincioşii, bătrânii cu tinerii, bogaţii cu săracii şi intelectualii cu muncitorii!…
Prin urmare aduc laudă şi cinste, respect şi recunoştinţă tuturor celor care contribuie la realizarea, săvârşirea şi desăvârşirea acestei stări, specifică creştinismului primar, răsăritean şi autentic!…
Iată cum şi de ce poate deveni o biserică de cartier una deosebită, de suflet!…
O biserică, o comunitate eclezială altminteri tânără, sau, mai bine zis, (re)întinerită, căci lucrările de zidire a noului locaş de cult au început doar în anul 2001, cu alte cuvinte, abia împlineşte vârsta de şaisprezece ani de la punerea pietrei de temelie iar în toamna anului curent acest frumos şi nou sfânt lăcaş de închinare s-a bucurat şi s-a învrednicit, în ziua de duminică – 24.09.2017, de slujba solemnă, festivă, de târnosire şi consacrare a ei, din punct de vedere sacramental – liturgic, ceremonie oficiată de către însuşi Părintele nostru Patriarh Daniel şi (de) PS Părinte Episcop Vicar Dr. Timotei Prahoveanul, în fruntea unui impresionant sobor de preoţi, diaconi şi foarte mulţi drept măritori creştini, invitaţi şi oaspeţi!…
(A se vedea, în acest sens, pentru cei interesaţi: – http://www.parohiaserbanvoda.ro/biserica şi http://www.parohiaserbanvoda.ro/evenimente/tarnosirea-bisericii-serban-voda-24-septembrie-2017-213).
Aşadar, atât pentru edificarea şi confirmarea tuturor celor prezentate şi enunţate, în cuvinte sărace şi simple, de mine, până aici, cât şi pentru a vă bucura de frumuseţea ei arhitectural – edilitară şi ornamentală, de nobleţea şi supleţea acestei biserici, înveşnicită în piatră şi duh, de frumuseţea, armonia şi bogăţia sfintelor ei slujbe, şi, nu în ultimul rând, de erminia, completă şi complexă a picturii ei, curat bizantine şi tradiţional – ortodoxă, surprinsă în multe ipostaze fotografice excepţionale, merită consultat tot site-ul parohiei – http://www.parohiaserbanvoda.ro/.
În continuarea celor prezentate până acum şi, totuşi, într-un alt registru, vreau să recunosc şi să mărturisesc faptul că, participând deseori la slujbele, activităţile, acţiunile şi evenimentele acestei biserici, m-am întrebat şi, până la urmă, mi-am răspuns şi am înţeles, că mare parte din fiii şi membrii acestei comunităţi parohiale au învăţat şi reţinut cât de importantă este, sau ar trebui să fie, Biserica în viaţa lor şi, totodată, ce important rol pot avea ei în viaţa Bisericii – această „Cetate pe care nici porţile iadului nu o vor birui” – absolut indispensabilă vieţii noastre duhovniceşti, în vederea dobândirii mântuirii noastre!…
În altă ordine de idei, sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea Părintelui Paroh Dr. Dinu Pompiliu de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…
Altfel spus, în aceste împrejurări omagiale şi momente aniversare, cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor şi Paroh Dr. Dinu Pompiliu acum, la împlinirea a şaizeci de ani de viaţă pământească rodnică, exemplară şi pilduitoare, precum şi de peste treizeci de ani de aleasă, frumoasă, bogată şi binecuvântată slujire sacerdotală, preoţească, pastorală şi misionară, plină, elegantă, nobilă şi efervescentă!…
Şi, totuşi, în pofida faptului că-l (re)cunosc de mai bine de treisprezece de ani pe Părintele Dinu Pompiliu, constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru!… Din ce motiv?…
Deoarece Părintele Paroh Dinu Pompiliu se conturează şi se identifică, cel puţin în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă, purtarea şi slujirea liturgică, plină de eleganţă, protocol şi rafinament bisericesc îmbelşugat; după aceea cultura teologică, spirituală şi duhovnicească, şi nu numai, cu care este înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii preacucerniciei sale dar şi a mentorilor săi duhovniceşti; de asemenea sfinţia sa fiind şi un veritabil iscoditor şi, totodată, un autodidact înnăscut şi foarte perseverent; apoi luciditatea, onoarea, onestitatea, demnitatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis toate acestea descoperind, în persoana sa, o generozitate, o largheţe a spiritului şi o etică a colegialităţii, a prieteniei şi a frăţietăţii pe care le-a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi şi pe care astăzi le întâlneşti tot mai rar!…
Nu în ultimul rând, Părintele Dinu Pompiliu mai are şi calitatea de a fi un bărbat, corect, deschis şi parolist, dar şi un bun diplomat precum şi un om de o bunătate, cordialitate, sinceritate, francheţe, discreţie şi bonomie sau generozitate deosebite care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii noastre răsăritene, şi ale culturii noastre autentice, fiind un adevărat profesor de estetică eclezială, purtare bisericească, rigoare liturgică, tipiconală şi ţinută canonică, precum şi o gazdă primitoare, un organizator desăvârşit şi un amfitrion generos!…
Cu alte cuvinte, ştiind, din propria-mi experienţă, că oricare sau fiecare întâlnire cu Paroh Dr. Dinu Pompiliu este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor, ucenicilor cu marii părinţi, prieteni sau învăţaţi, fiindu-ne, tuturor, un reper şi o pildă demnă de urmat, de inteligenţă, înţelepciune, devotament, sinceritate, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe toţi aceşti oameni, pe toţi aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!…
De aceea, aceste umile, smerite dar sincere rânduri le vreau a fi drept un omagiu şi un prinos de recunoştinţă aduse Părintelui nostru Dinu Pompiliu şi, de asemenea, le doresc a fi un pas concret spre revenirea la normalitatea cinstirii înaintaşilor, părinţilor, colegilor, fraţilor, prietenilor şi mentorilor sau învăţătorilor noştri aşa cum se cuvine, aducându-ne, astfel, aminte „de mai marii noştri”!…
Prin urmare, acum, în concluzia acestui scurt dar cald, deschis şi curat material omagial – aniversar, voi afirma şi susţine faptul că, eu, personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă sau binecuvântata ocazie de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Dinu Pompiliu – o remarcabilă, specială, unică, originală şi deosebită personalitate eclesiastică, a spiritualităţii noastre bisericeşti şi româneşti contemporane şi, nu în ultimul rând de a avea posibilitatea să-mi exprim, aici şi acum, în scris, recunoştinţa şi omagiul meu la acest ceas aniversar când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de îmbleşugat spor şi de alese împliniri duhovniceşti!…
De asemenea, vreau să mai recunosc şi mărturisesc faptul că, pentru mine, cel puţin, Părintele Dr. Dinu Pompiliu, este un vrednic, veritabil şi autentic lider, cu adevărat liber!…
Totodată, vreau să-i felicit pe toţi cei care au ostenit şi contribuie în continuare, la săvârşirea şi desăvârşirea acestei lucrări cultural – spirituale, misionare şi pastorale, realizată, cu timp şi fără timp, alături de Părintele lor Paroh Dr. Dinu Pompiliu, în Biserica/Parohia „Şerban Vodă” din Bucureşti, cărora le doresc să aibă parte de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, iar celor născuţi deja în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, şi plecaţi din această Sfântă Biserică – Cetate a Duhului, să se bucure acolo de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!…
Drept urmare, în acest fel stând lucrurile, acum, în încheierea acestui succinct material, de suflet şi pentru suflet, vom susţine, în acord, cu toţii, că demersul misionar al Bisericii noastre şi al slujitorilor Ei, trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică.
„Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”
Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, mai zis, Biserica sau, mai corect spus, Ortodoxia, este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!…

Dumnezeu să vă ajute permanent şi să vă poarte de grijă, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!…

Un sincer şi călduros „La Mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani!” Preacucernice Părinte Ic. Stavr. şi Paroh Dr. Dinu Pompiliu!…

Bucureşti – 14 Martie 2018

Cu aleasa preţuire şi deosebită consideraţie,
Dr. Stelian Gomboş
www.parohiaserbanvoda.ro

https://steliangombos.wordpress.com/