Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » LILIANA GHIŢĂ BOIAN: „Năluca în pustă ”sau cristalul piramidal

LILIANA GHIŢĂ BOIAN: „Năluca în pustă ”sau cristalul piramidal

Să vrei să scrii, să poţi să scrii. Iată un deziderat care poate sta la îndemâna oricui… dar cum scrii? Aceasta este o întrebare care poate stârni controverse referitor la faptul că mulţi consideră că a scrie este  facil.

Spun acest lucru, deoarece Nicolae Vălăreanu Sârbu nu scrie oricum. El se identifică până la nemișcare  cu tot ceea ce înseamnă univers de la începuturi şi până în nemurire.

Călătoria prin pusta sufletului, trecând ca o nălucă prin sentimente pe care le pune la adăpat într-o ciutură spartă, spintecă limpezimea adâncă a iubirii.

 

Îmi cresc în ochi rugii cu mure,

au negre sclipiri orbitoare

care pătrund şi-n fântâni,

de unde magic scot iubirea

ce mă caută şi vrea să intre-n ţesuturi,

dar ciutura-i spartă şi până pe ghizd

rămâne tot ce-i mai adânc în ea.

Ion Alexandru, în „Vămile Pustiei” spune:

„Cine-a fost lăsat în Pustie

Nu se mai poate întoarce

Pentru că în Pustie totul curge

În Pustie totul stă, în Pustie

Totul curge. Nu există început şi sfârşit.”

            Continuând ideea, la dimensiuni mai puţin fanteziste sub lumina blândă a crepusculului biblic, autorul ştie că:

Nimic mai milostiv decât lauda Domnului

de teama greşelii devenită păcat

ce-mi scormone sufletul

cu suliţe de sticlă

 

De fapt de la Dumnezeu până  la păcat este doar un pas care poate fi uriaş sau liliputan. Ei bine, Nicolae Vălăreanu Sârbu se încumetă  să„ călărească” pusta cu paşi ecveştri  şi să găsească în monotonia ei, frumuseţi ascunse ochiului obişnuit. El îndepărtează vălurile cotidianului, ale aşa-zisului hommo urbanis pentru  a ne dezvălui valenţe şi elemente rafinate care de cele mai multe ori pentru trecătorii neavizaţi sunt nesemnificative.

Da, volumul este ceea ce se vrea să fie. O perlă preţioasă în coroana Reginei numită POESIA.

Ca un soare la amiază
Poezia
odihneşte

            Se pare că Nicolae Vălăreanu Sârbu, fără să fi încheiat un contractat cu Eternitatea (poetică) rămâne ancorat cu lanţuri de argint în solul creaţiei de unde nu se mai poate desprinde, deoarece:

Soarele mă umple cu ziua de mâine,
mă pune să respir boabe de mărgăritar
.

Poezia sa fie se detaşează de lumea reală pentru a accede spre alte orizonturi înalte, fie este  puternic ancorată în realitatea înconjurătoare. Indiferent de zona spirituală în care se regăseşte autorul, acesta ştie că dincolo de orice trăire, simţire sau stare:

Nimic nu seamănă cu cea fost,
sunt ca o piramidă de cristal.
Sub ea reflexele se trezesc aprinse,
lumini de platină sfâşiind transparenţa
dau numerelor o vibraţie binară
şi secretul numelui se lasă descifrat
pus ca o aură deasupra de cap.

 

Iubirea- întruchipată de femeie- este poate, tema favorită, dar spre deosebire de Nichita Stănescu unde  aceasta este „leoaică tânără” la Nicolae Vălăreanu Sârbu  iubirea se aşterne ca o pătură pufoasă de nea peste sufletele catifelate de trecerea anilor în amintire.

Noaptea iubirii nebune
nu se loveşte de margini
şi spintecă printr-o stea
lumina aromată din trup
.

Într-un  ansamblu armonios construit cu grijă şi delicateţe, poemele se risipesc şi apoi se adună în ele însele pentru a forma un volum armonios, echilibrat care transmite aşa de mult încât, cu siguranţă ne trebuie  ”un anotimp, un an, un timp” pentru a pătrunde esenţa şi frumuseţea lui. Pentru că:

Cum altfel se poate ieşi
din ghearele transpiraţiei reci
decât prin împăcarea cu sine
şi pace lăuntrică( ?n.a)

Să-l primim, aşadar în inimile noastre pe cel ce se dezbracă de cuvinte, pe Poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu şi să-l păstrăm în nemărginirea ardentă a spiritului viu.

Liliana Ghiţă Boian