Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: SFATUL UNUI BĂTRÂN (1)

Eugen Oniscu: SFATUL UNUI BĂTRÂN (1)

Viața lui Bălan Cornel se derula destul de frumos, el avea un apartament cu trei camere în care locuia cu soția sa și cu cele două fete ale sale, lucra ca maistru în combinat de mulți ani. De asemenea, în acele vremuri sub regimul comunist avea relații destul de bune în societatea de atunci. Însă dincolo de această parte frumoasă a vieții sale, Cornel mai avea o ocupație pe care unii din cei cel cunoșteau mai bine o priveau cu groază, era cum se spunea pe atunci turnător la miliție sau informator. În timpul când era liber intra prin restaurante sau berării, și se punea la băut cu cunoscuți și necunoscuți fiind foarte atent la discuțiile ce se purtau acolo. Pe unii încerca să-i descoase el, dorea să afle cu ce se ocupă fiecare, și dacă comite vreo ilegalitate ce putea fi raportată. De asemenea, era foarte atent dacă cineva era nemulțumit de regimul comunist și își exprima cumva nemulțumirile la un pahar de băutură, atunci pentru al face pe acel om să vorbească mai mult își exprima și el unele false nemulțumiri ale sale și așa reușea să-i prindă în capcană pe unii. Care după ce vorbeau seara la cârciumă, a doua zi se trezeau cu miliția la ei acasă.

Unii din cei apropiați ai lui care știau de acea ocupație sinistră a sa, spuneau pe șoptite că Cornel primea lunar niște sume de bani pentru denunțurile pe care le făcea. Apoi mai era și faptul că uneori la unele restaurante de lux, era invitat să participe la unele petreceri la care veneau unii securiști și milițieni cu grade mari. El se simțea foarte flatat de faptul că petrecea în compania acelei societăți de elită, credea că pășise pe o treaptă foarte înaltă în societate și avea convingerea că numai era nimeni ca el, ba mai mult de atât, ajunsese să-i disprețuiască pe colegii lui de muncă, pentrucă nu avea intrare într-o societate atât de selectă ca a lui. Cu timpul observă că și unii din șefii lui de la combinat aveau teamă de el, nu îndrăzneau să-i spună ceva rău și mai mult de atât, îi trasau sarcinile cele mai ușoare, căutau pe cât posibil să nu îl supere cu ceva. Una din marile lui plăceri, era ca la întâlnirile secrete ale sale cu amanta sa, era să se grozăvească în fața acelei femei cu marile lui isprăvi. Nu își dădea seama că acea femeie după ce îl asculta încântată spunea și altora din anturajul ei tot ce auzea de la el.

Anii treceau și viața sa se scurgea la fel spre încântarea lui. Cu timpul ajunsese tot mai cunoscut datorită faptului că are anumite relații cu unii milițieni foarte influenți. Veneau la el unii oameni care aveau anumite probleme, cu cadouri mari pentru el și cei de la miliție. Iar Cornel oprindu-și partea lui, și dând anumite cadouri sau bani la anumiți milițieni reușea pe unii să-i ajute. Așa că renumele său de om cu relații mari creștea considerabil. Prin anul 1986 se apropia de cinzeci de ani și era foarte mulțumit de viața sa, deși avusese și câteva neplăceri, odată fu amenințat de rudele unui om ce fura dintr-o fabrică anumite lucruri, iar la un pahar de băutură omul în cauză se scăpase cu vorba. Cornel fiind prezent, nu scăpase ocazia de a raporta mai departe totul la organele competente. De asemenea, raportă la miliție faptul că fusese amenințat în stradă și acei oameni își cerură scuze de la Cornel pentru a scăpa de neplăceri.

Cornel provenea dintr-o familie de oameni umili de la țară, tatăl lui avusese pe vremuri multe oi, iar el crescuse în acea familie de țărani, unde alături de frații și surorile sale avusese grijă de oi. Apoi plecase din sat la oraș unde făcuse școală și așa viața sa se schimbase. Tatăl lui se numea Bălan Călin, era un bătrân de treabă ce avea un simț puternic al dreptății, era acel tip de om ce văzuse de toate în viața lui, și de aceea avea o bogată experiență de viață. Cu timpul unii oameni din sat începură să-i spună bătrânului despre ceea ce făcea Cornel, și cum îi nenorocea pe unii oameni băgându-i în pușcărie. Bătrânul se indignă foarte tare când auzi toate acele lucruri, nu îi venea să creadă că unul din fiii lui putuse să cadă atât de jos. Știa din experiența lui de viață că toți acei milițieni și securiști îl foloseau pe Cornel ca pe un instrument ce le era necesar, iar în momentul când nu le va mai fi necesar îl vor arunca cu nepăsare deoparte, sau mai rău îi puteau înscena ceva și băga în pușcărie. Bătrânul cunoștea oamenii, și știa cum gândesc cei ce se folosesc de un turnător, și cum îl privesc ei pe un astfel de individ, și că în realitate nu au decât un profund dispreț față de un astfel de om. Dar mai ales faptul că fiul său nenorocea alți oameni i se părea destul de rău. Se întreba Călin și o întreba și pe bătrâna sa:

– Oare cum nu-și dă seama Cornel că ceea ce face este atât de rău? Ce s-a putut întâmpla în mintea lui acolo la oraș de a putut să cadă atât de jos?

Îi trimise vorbă lui Cornel că ar dori să-l vadă și să stea puțin de vorbă într-o chestiune foarte importantă pentru ei amândoi. Cornel primi vestea foarte nedumerit întrebându-se: ,,Oare ce o mai vrea tata?” Nici prin cap nu îi trecea că tatăl lui ar fi putut fi indignat pentru ceea ce el făcea, atât de normală i se părea toată colaborarea sa cu milițienii, încât ajunsese să creadă că chiar ceea ce el face este chiar util și benefic societății, și că el de fapt îndeplinește un rol foarte important.

Într-o frumoasă după amiază de vară, Cornel sosi la casa părintească cu soția și fetele sale, însoțit fiind de încă o familie cu care ei erau prieteni. Părinții săi îi întâmpinară cu acea amabilitate a unor oameni ce sunt bucuroși de oaspeți și de revederea nepoatelor. Se așezară cu toții la o masă îmbelșugată, sub umbra răcoroasă a unor copaci. Cornel care îl cunoștea pe tatăl lui observă că deși acesta căuta să pară cât mai bine dispus, ceva îl frământa, nu era deloc în apele lui. După masă bătrânul îl rugă pe Cornel să meargă amândoi în casă unde dorea ca ei să poată sta de vorbă. Se așezară unul în fața celuilalt, în camera cea mai spațioasă pe care bătrâna sa mamă o păstra mereu curată. Stăteau la masă față în față, geamul era deschis și pătrundea de afară mireasma verii, de subt copaci unde erau ceilalți așezați la masă se auzea un murmur de voci. Cornel avea impresia că se întoarce undeva în trecutul său în anii copilăriei, fu cuprins de duioșia acelor amintiri, avusese greutăți pe atunci dar și bucurii, trăise multe momente frumoase în acel loc. Șirul gândurilor sale fu întrerupt de glasul tatălui său:

– Sunt foarte supărat pe tine.

– De ce tată?… întrebă tresărind Cornel.

– Oameni de încredere care nu au de ce să mă mintă îmi spun că ai devenit un fel de turnător la miliție și ei bani pentru asta, ba mai mult, nenorocești oameni, știu că este adevărat nu mă minții spune-mi adevărul.

– Stai puțin Tată nu te lua după gura lumii, oamenii spun vrute și nevrute. Eu doar ajut la instaurarea bunăstării socialiste nu vezi că viața sa schimbat, nu vezi cum trăim noi acum, nu observi ce mari realizări sau făcut? Nu mai sunt vremurile când tu te sculai disdedimineață și până noaptea târziu trudeai pentru o bucată de pâine, acum totul este altfel, și eu pun umărul, ajut, îmi fac doar partea atâta tot, este datoria mea. Cum poți să te iei după cei care pun doar piedici progresului? Dar spune-mi numele lor și te asigur că nu te vor mai chinui, cine sunt tată nenorociții ăștea?

Bătrânul se încruntă, fața sa exprima multă indignare, și părea că va izbucni într-un torent de mânie. Însă nu, făcu un efort și se abținu, ba mai mult își redobândi calmitatea cel caracteriza. Apoi în acele momente hotărâ să nu îl trateze pe Cornel cu o dreptate excesivă împletită cu mânie, știa din experiența sa de viață că nu era bine dacă proceda așa, ci se hotărâ să procedeze cu tact, cu înțelepciune, în speranța că va reuși să aprindă licăriri de căință în sufletul fiului său.

– Cornel tu ai vorbit de datorie și de faptul că tu îți îndeplinești o anume datorie a ta. Dar față de cine Cornel? Față de un sistem dictatorial și opresiv ce a chinuit și omorât atâțea oameni în pușcăriile de la Jilava și Aiud, cei ce au pătimit au fost oameni deosebiți preoți, pastori, apoi unii intelectuali ce nu erau de acord cu doctrina comunismului. Eu sunt un om fără prea multă carte am doar câteva clase primare, dar mi-a plăcut mereu să citesc câte ceva, să ascult știri, să mă informez, și mai ales să discut cu oamenii. Vezi tu, și înțeleptul Solomon ca să își scrie proverbele sale deși a primit înțelepciune de la Dumnezeu, a trebuit să meargă printre oameni dechizat să asculte ce spun oamenii pentrucă avea acel discernământ ce îi fusese dat de sus și putea să aleagă ceea ce este valoros. Unde anume pe drumul vieții tale tu ți-ai pierdut acest discernământ de ai ajuns tu să numești călcarea poruncii divine, iubeșteți aproapele ca pe tine însuți, o datorie pe care tu o ai de îndeplinit. Nu îți dai seama că ai decăzut mult, eu ca tată al tău am datoria morală de a te ridica din abisul de unde ai căzut, vino-ți în fire Cornel pentrucă nu este bine ce faci.

– Cum poți vorbi așa ceva tată, dar este absurd ceea ce tu spui! Și te rog tot ceea ce tu mi-ai înșirat aici nu te apuca să le spui oamenilor din sat pentru că atâta îți trebuie, nici eu nu te voi mai putea scăpa, ai să dai de mari necazuri, nu vorbi prea mult. Eu știu că tu ai mai ascultat postul de radio Europa liberă și mai mult de atât părintele Nicoară ce în urma unor sesizări privind activitatea sa, a fost mutat disciplinar de aici din sat, ți-a îmbuibat capul cu multe prostii și îți dădea să citești și unele cărți ce nu erau tocmai ortodoxe. Înțelege ce-ți spun mă vei pune și pe mine într-o lumină proastă, nu mai continua așa!

Va urma…

Eugen Oniscu