Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cum ar fi? de Alexandru Ioan Enache

Cum ar fi? de Alexandru Ioan Enache

Ceasu-mi ucide timpanul,

Oglinzi înfipte-n lut duc întrebări mai departe:
Cum ar fi să stăm mereu în casa veșniciei?
Cum ar fi să ne bucurăm trei zile la puterea a șaptea?
Cum ar fi să oprim mâna stângă dintr-un duel nestins?
Sau lanțul nopții să-l preschimbăm în mângâierea cărărilor însorite?
Și totuși, cum ar fi să iasă faguri dulci din fiecare lovire nedreaptă?
Cum ar fi ca lacrima prelinsă să poarte un strop de lumină în ochi?
Cum ar fi ca din orice mușcătură să se zidească pod înalt a câte 7 trepte?
Cum ar fi să răsară din bâlci numai cântare și zâmbet?
Cum ar fi din pieptul disperării să bată de trei ori speranța?
Cum ar fi ca fiecare sămânță să nu mai fie aruncată la gunoi?
Cum ar fi să plece din temniță câte un măgar cu mielul de mână?
Cum ar fi să se scalde oricare vas orb în Siloan?
Cum ar fi ca roșul vărsat ai lui unu să fie salvarea noastră?
Cum ar fi să ieși din penitența sacră cu câte 12 îmbrățișări
Și din grija cea de toate zilele să se reverse iubire pentru toți?
Și la fiece căpătâi să fie așezată lespedea legii până la adormirea veacurilor…

ALEX ENACHE