Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » SARBĂTORI » BASARABIA-IMNUL MARTIRIC AL UNIRII CU VALAHIA MUMĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

BASARABIA-IMNUL MARTIRIC AL UNIRII CU VALAHIA MUMĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Basarabia-pământ românesc samavolnic răpit.”

(Mihail Eminescu)

În centrul primordial al pământului, Dumnezeu ne-a zidit Vatră strămoşescă cu o singură inimă, într-un singur trup şi cu un suflet divin românesc-Dacia Mare.
Acest Dar ceresc are un Testament divin: oriunde s-ar afla dacoromânii, fie în propria Vatră străbună, fie pe alte meridiane, graiul sângelui, respectiv al inimii trebuie să pulseze numai româneşte pentru a se păstra unitatea fiinţei naţionale, comuniunea comunităţii creştine, Crucea Neamului întru biruinţă şi veşnicie.
Limba sacră dacoromână-Limba vechilor Cazanii peste care se prelinge mireasma Mirului Hristic-Liturghia Ortodoxă, transmite fiecărei generaţii prin Aleşii Domnului şi ai Neamului, respectiv Elita Spirituală Creştin Ortodoxă: onoarea, demnitatea, credinţa, dreptatea, omenia, frumuseţea, adevărul, libertatea, legenda, doina, iubirea, biruinţa, înfrângerea, suferinţa şi jertfa pentru continuitatea veşnică a urmaşilor Urmaşilor lor în eternitatea hotarelor Vetrei Strămoşeşti rânduită de Dumnezeu în care să rămânem uniţi, ştiindu-se antologica noastră politică de dezunire.
Permanent când duşmanii văzuţi şi nevăzuţi s-au năpustit asupra noastră despărţindu-ne imperiul pelasg, imperiul traco-dac, imperiul marilor Valahii, regatul Dacia Mare în Cânezate, Voievodate, Ţărişoare, întotdeuna ne-am dorit şi am luptat sub Crucea Providenţei divine să fim iarăşi o singură Vatră, cea multimilenară.
Subt marii Făuritori providenţiali: Hestia, Zamolxis, Dromichaete, Tomiris, Burebista, Mihai Viteazul, înţelepciunea subtilă a Bisericii Ortodoxe şi diplomaţia boierească de la 1859, Regina Maria şi prin martirajul Neamului, generaţie de generaţie, Visul Unităţii s-a împlinit foarte greu, dar s-a destrămat foarte uşor.
Singurele comandamente de comuniune-cele care dau fiinţă Neamului: limba, credinţa şi jertfa martirică, au păstrat fiinţialitatea noastră existenţială ca dacoromâni.
Mileniu de mileniu, secol de secol, Strămoşii noştri s-au luptat pentru Patria lor dăruită de Dumnezeu, pentru limbă, Cruce, credinţă, tradiţii, obiceiuri, pământ şi cer.
„Patria, spunea marele Părinte al Şcolilor-Spiru Haret, o fac şi limba şi istoria, şi religia şi tradiţiile.” (Cf. Sergiu C. Roşca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti-2006, p. 17)
Pentru Patrie te naşti!
Pentru patrie trăieşti!
Pentru Patrie mori!
Pentru Patrie înviezi!
Basarabia valahă a trăit din plin veacul de beznă, aproape într-o totală deznădejde, într-o cruntă apăsare sub robia creştină muscalo-barbară. În aparenţă se părea că ruşii pravoslavnici ne-au lăsat în pace. „Ruşii ne lăsau în pace atâta timp cât poporul nostru era în întuneric. Cât timp poporul nu cerea şcoli, nu cerea drepturi naţionale, nu cerea respect faţă de neamul din care făcea parte, nu se amesteca în întunericul nostru. Şi întunericul era mare. Doar la Unire aveam peste 80 la sută de analfabeţi.”
(Vasile Ţepordei, Raza, an VIII, nr. 482, 3 aprilie 1938, p. 1)

După un secol de jug, de asuprire, de robie, de umilire, de sfâşiere, de biciuire, Basarabia cotropită samavolnic de un imperiu hapsân s-a descătuşat, devenind din monarhia voievodatului secular o republică autonomă la 2 Decembrie 1917.
Anul 1917 a jucat un rol deosebit şi destul de dramatic pe marea scenă europeană. El a fost ales de Internaţionala iudeo-sionistă ca miză privind destrămarea imperiilor şi în mod dramatic soarta Germaniei imperiale şi destinul Rusiei ţariste.
Sionismul şi francmasoneria aveau deja un precedent victorios:Revoluţia Franceză.
– Cine a avut cel mai mare interes în declanşarea primului război mondial?
Oligarhia iudeo-sionistă din Anglia care, dorea continuarea drumului revoluţionar netezit de Iluminaţii Bavarezi, prin tăvălugul proletar al Revoluţiei Franceze.
„Din nefericire, Germania a fost convinsă că poate conta pe neutralitatea Angliei.”
(S.D.Sazonov, ministru rus al afacerilor externe)

– De cine era condusă politic şi economic la acea vreme Marea Britanie?
De Francmasonerie şi de Marea finanţă care erau surori bune din aceeaşi părinţi.
„Astfel a reuşit bătrânul stat pirateresc Anglia să declanşeze un nou masacru în Europa.” (Alfred von Tirpitz, amiral german)

Anul dramatic 1917, a fost ales cu multă migală de cei omniprezenţi în conspiraţii cu trei ani mai de vreme prin pregătirea asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei la Sarajevo în 28 Iunie/ 15 Iulie 1914.
„Acest asasinat a fost folosit de puterile din culise pentru a realiza războiul mondial prezis de Albert Pike cu peste 40 de ani înainte.” (Jan van Helsing, Organizaţiile Secrete şi puterea lor în Secolul XX. Trad. Cornelia Spânu, Ed. Alma Tip-1997, p.83)

Proorocia lui Albert Pike i-a fost făcută de fapt cu 43 de ani înainte de asasinat, respectiv pe 15 August 1871, lui Giuseppe Mazzini, urmaşul lui Adam Weishaupt la conducerea Ordinului <<Iluminaţilor bavarezi>>, în care prezenta planul celor trei războaie mondiale pentru instaurarea <<Noii Ordini Mondiale>>.
„Primul Război Mondial va fi înscenat pentru a aduce Rusia ţaristă sub controlul nemijlocit al Iluminaţilor bavarezi. Vom folosi această ţară pe post de sperietoare pentru a ne atinge scopurile în lume.
Al Doilea Război Mondial se va baza pe manipularea divergenţelor de opinii dominatoare dintre naţionaliştii germani şi sioniştii politici. De aici va rezulta extinderea sferei de influenţă rusească şi fondarea statului Israel în Palestina.
Al Treilea Război Mondial se va naşte din divergenţele de opinii provocate de Iluminaţi între sionişti şi arabi. Planul prevede extinderea conflictului în toată lumea.
Un alt aspect al celui de-al treilea război este provocarea conflictului între nihilişti şi atei care să ducă la prăbuşirea socială prin brutalitate şi bestialitate nemaivăzute.
După distrugerea creştinismului şi a ateismului vom prezenta oamenilor adevărata doctrină luciferică şi astfel vom împuşca doi iepuri deodată.” (Griffin: „Die Absteiger”, p. 56-57; Jan van Helsing, Organizaţiile Secrete…, op. cit., p. 62)

Cine era Albert Pike? ne spune tot Jan van Helsing: „În acest timp, Mazzini a avut legături cu satanistul Albert Pike, <<marele maestru suveran al vechiului şi acceptatului rit scoţian al masonilor>>, al jurisdicţiei sudice a SUA şi fondatorul de mai târziu al Ku Klus-Klan.” (Organizaţiile Secrete…, op. cit., p. 61)

Asasinii-terorişti Nedeljko Cabrinovic şi Gavrilo Princip au fost înarmaţi de Dragutin Dimitrijevic-un lider al naţionaliştilor sârbi şi prelucraţi politic de Vladimir Gacinovici, organizator al grupării teroriste Mlada Bosna, prieten cu Natanson-şeful eserilor, cu Martov, Radek, Troţki şi Lunacearski-lideri ai social-democraţilor.
Paradoxal, cele două mari puteri europene Germania şi Rusia conduse de doi monarhi verişori, Wilhelm şi Nikolai erau prietene, dar în acelaşi timp erau din punct de vedere geopolitic rivalii de temut pentru Marea Britanie.
„De aceea, provocarea unui conflict ruso-german a devenit principalul vector al politicii externe a Marii Britanii. Franţa, care nu mai beneficia de mult de o politică externă proprie, avea şi ea acelaşi scop. Ea putea să-şi impună controlul asupra provinciilor Alsacia şi Lorraine numai printr-un război cu Germania. Dar Franţa nu putea să învingă singură Germania. Pentru aceasta era nevoie de carne de tun rusească…” (Nicolai Staricov-1917. Dezlegarea enigmei revoluţiei „ruse”. Trad, din lb. rusă de Anca Ciocoiu. Frontiera, Timişoara-2017, p. 404)

Anglia a rămas celebră în istorie, nu numai prin sacrificiul suprem al eroinei-martire-generalisima Ioana D’Arc-Fecioara din Orleans, arsă pe rug de clerul englez în cârdăşie cu inchiziţia papisto-spaniolă, prin nemuritorul rege liric-Shakespeare, prin sângerosul Oliver Cromwell, prin martirul amiral Horaţio Nelson-duce de Bronte, prin mareşalul Arthur Wellesley-duce de Wellington, prin lordul Winston Churchill, premierul care ne-a dăruit Patria lui Stalin, prin asasinarea regală a prinţesei Diana, prin umorul foarte ieftin, ori calmul de melc sau prin faptul că este reşedinţa Comitetului celor Trei Sute [Tutore al Clubului de la Roma], conspiratori celebri care conduc lumea (cuprinzându-i şi pe regina Elisabeta a II-a, regina Juliana, Philip-duce de Edinburgh, Edward-duce de Kent, David Rockefeller, Elie şi Edmond Rothschild, Francois Mitterand, George Bush, Casele de Braganza, de Hohenzollern, de Orania…, (Cf. Dr. John Coleman, Conspirators’ Hierarchy: The Story of the Committe of 300-1992), ci mai ales prin perfida diplomaţie duplicitară de a fi rând pe rând saxoni, englezi şi britanici. „Eficacitatea cu care au acţionat cei care au declanşat Primul Război Mondial a fost determinată de faptul că ei au manevrat concomitent în ambele tabere. Aceasta reprezintă o inovaţie britanică: înaintea războiului, britanicii au fost prietenii nemţilor şi <<aliaţii>> ruşilor. Atunci când în Rusia apar primele simptome ale revoluţiei, aceiaşi gentilomi îl vor îmbrăţişa pe Nikolai al II-lea şi, în acelaşi timp, vor finanţa îndepărtarea lui de pe tron. Ulterior, ei îi vor trimite telegrame de felicitare lui Kerenski şi îi vor promite sprijin generalului Kornilov. Apoi, după venirea la putere a bolşevicilor, <<aliaţii>> vor continua să negocieze atât cu ei, cât şi cu inamicii lor. În timpul Războiului Civil, britanicii îi vor ajuta pe <<albi>> şi în acelaşi timp vor avea grijă ca ei să nu înviingă… Jucând pe o tablă de şah atât cu piesele albe, cât şi cu cele negre poţi da întotdeauna şah şi mat celor de care nu mai ai nevoie.” (Nicolai Staricov-1917…, op. cit., p. 409)

Acest fariseism şi perfidie diplomatică britanică îmi aminteşte de faptul că cei care au cerut capitularea necondiţionată după actul trădării regale de la 23 August 1944, nu au fost sovieticii primii, ci englezii şi numai englezii.

Deloc întâmplător, conferinţa aliaţilor Antantei, care de regulă se ţinea în Franţa, de data aceasta 3/ 16 Februarie 1917, s-a ţinut la Petrograd cu două obiective: cel oficial care viza coordonarea strategiei comune a aliaţilor şi cel misterios care era de fapt cel mai important prin grăbirea loviturii de stat în Rusia.
Conferinţa s-a încheiat pe 6/ 29 Februarie 1917. La uzinele Putilov muncitorii au intrat în grevă pe 17 Februarie 1917. Pe 23 Februarie/ 8 Martie 1917, ţarul a plecat la Cartierul său General. Petrogradul a fost asediat de violente demonstraţii programate de artizanii revoluţiei în Ziua internaţională a Femeii, prin cei 90 000 de muncitori din 50 de inteprinderi. Pe 24 Februarie/ 9 Martie 1917, greviştii muncitori s-au apropiat de 200 000 de revoltaţi, asmuţiţi din umbră de fantomele negre iniţiate.
Casa Ţarului era pe mâna lui Rasputin, iar monarhul, trădat de o parte a generalilor săi care erau francmasoni. „A fost trădare. Totul a fost gândit şi planificat din timp.” (Solonevici I.L., Marea falsitate a Revoluţiei din Februarie)
Revoluţia din Februarie 1917, n-a fost spontană. Totul a fost din vreme foarte bine pregătit. În Dumă conspiratorii lucrau de zor, generalii erau dezorientaţi, bolşevicii savurau timpul în berăriile şi cafenelele elveţiene, adulmecând revoluţia. Lenin n-a fost deloc surprins de evenimente. El îi scria lui Maxim Gorki încă din 1913: „Războiul dintre Austria şi Rusia va fi pentru revoluţie de mare folos, dar nu este sigur că Franz Josef şi Nikita (ţarul) ne vor oferi acest prilej.” (Ieronim Hristea, De la Steaua lui David la Steaua lui Rothschild. Ed. Ţara Noastră, Bucureşti-2004, p. 166)

Prilejul a venit desigur prin grija francmasoneriei, prin grija lui Troţki, prin mâna lui Princip. „La 28 iunie 1914, evreul Gavril Princip, membru al organizaţiei secrete <<Mâna Neagră>>, în spatele căreia se afla Leon Troţki, i-a ucis la Sarajevo pe moştenitorul tronului Austriei, prinţul Ferdinand şi pe soţia sa, Sofia. Printre instigatorii acestei crime s-au aflat o pleiadă de francmasoni: Paşici-primul ministru al Serbiei, Alexandru-prinţul moştenitor al Serbiei, marii duci ruşi Nicolae şi Petru şi soţiile lor muntenegrene, asociaţi cu miniştrii ruşi Sazonov şi Imosky, preşedintele francez Poincare, mare maestru, ambasadorul său la Petersburg, evreul Paleoloque, de asemenea W. Churchill, care era la ordinele protectorilor săi Zaharov-traficant de arme, Sami Dafet şi Cohen-bancheri.” Ieronim Hristea, op. cit., p. 166)

Stalin îşi încheia exilul bucuros îmbujorat de emoţie, frecându-şi mâinile în timp ce lua pulsul revoluţiei iudeo-bolşevice ce se contura tot mai puternic.
„Revoluţia din Februarie 1917 reprezintă un eveniment în care s-au intersectat interesele englezilor şi interesele conspiratorilor din Rusia.” (Nicolai Staricov-1917…, op. cit., p. 54)

Din Februarie până în Octombrie 1917 şi mult timp după aceea Rusia a fost vandalizată de la un capăt la altul de hoardele bolşevice, care şi-au revărsat atrocităţile şi în afara U.R.S.S.-ului, îndeosebi peste Basarabia noastră.
Bandele ruşilor dezertori de pe front aliaţi cu trupele bolşevizate cantonate în gubernii s-au năpustit peste Basarabia terorizând-o.

Basarabia a cerut sprijinul trupelor aliate care nu s-au grăbit să-i vină în ajutor.
În Decembrie 1917, Armata română a trimis câteva unităţi militare în ajutorul basarabenilor, ceea ce a condus la arestarea ambasadorului nostru la Petrograd şi la confiscarea de către regimul bolşevic al lui Lenin a tezaurului României.
Trei membri ai guvernului: Ion Pelivan, Vladimir Cristi şi Pantelimon Erhan au solicitat Ministerului de Război român ajutor militar la 22 Decembrie 1917.
Armata română a intervenit operaţional în Basarabia printr-un detaşament ardelenesc către sfârşitul lui Decembrie 1917, care a picat în ambuscada bolşevicilor din Chişinău. Soldaţii moldoveni înarmaţi sosiţi în gara Chişinău în loc să se alăture cu flori detaşamentului ardelean, s-a alăturat bandelor bolşevice cu foc, trăgând în bieţii transilvăneni năuciţi în primul rând de primirea neaşteptată făcută de fraţii lor. „Transilvănenii nu au vrut să se bată, iar ai noştri, şi mai ales proştii de moldoveni, scria un jurnalist de la <<Cuvânt Moldovenesc>>, trăgeau din puşti şi din mitraliere, cum n-au tras nici la front în nemţi… Mă podidesc lacrimile şi nu pot ţinea condeiul, ca să scriu, cum s-au luptat amăgiţii de moldoveni cu fraţii lor!”

Transilvănenii rămaşi în viaţă, dar făcuţi ferfeliţă au fost dezarmaţi, dezbrăcaţi bătuţi la sânge, batjocoriţi, purtaţi pe străzile Chişinăului în sudalme şi ameninţări.
Jertfa lor de sânge însă a rămas. N-a fost uitată. Suferinţele oricărui moment se înfrăţesc, se întăresc şi se înteţesc spre idealul comun al biruinţei româneşti.
„Sângele ofiţerilor şi soldaţilor ardeleni, ucişi mişeleşte de bandele bolşevice în 1918, pe peronul gării Chişinău, n-a fost uitat de noi, precum n-au fost uitate de fraţii transilvăneni nici şcolile ridicate în Ardeal din daniile boierului basarabean Vasile Stroescu.” (Sergiu C. Roşca, Raza, 7 septembrie 1940)

Sovieticii şi moldovenii au distrus depozitul de alimente de la Străşeni şi au atacat comisia interaliată, prădând-o de 2 milioane de ruble. Între 11 şi 13 Ianuarie bandele de bolşevici au furat tot ce se putea din Chişinău. În sfârşit la 13 ianuarie 1918, generalul Broşteanu intră cu Divizia a XI-a în Chişinăul prădat, restabilind ordinea.
După un secol de asuprire totală, Rusia ne-a lăsat o Basarabie, arătând ca o colonie africană cu peste 80% de analfabeţi şi cu toate resursele naturale secătuite.
Singurii eroi care au ţinut steagul sus al românismului, care au menţinut flacăra limbii române mereu aprinsă, precum candela de Mănăstirea Putna pentru ctitorul ei şi al Moldovei-Ştefan cel Mare şi Sfânt, au fost luminătorii satelor: preoţii şi învăţătorii-împletirea divină a iubirii de Neam şi de Patrie care, au declanşat revoluţia culturală prin revistele aprinse cu sufletul lor frumos şi curat, devenite vrednice şi înălţătoare altare ale trăirii creştine dacoromâneşti: Basarabia, Viaţa Basarabiei, Gazeta Basarabiei, Şcoala basarabeană, Raza, Zorile, Luminătorul, Crai Nou, Misionarul, Universul literar şi artistic, Gândul Neamului, Cuvânt Moldovenesc, Ardealul, România Nouă, Şcoala Moldovenească și altele.
Din Pantheonul spiritual-creştin ortodox al Basarabiei s-a ridicat Generaţia marilor titani ai culturii naţional-universale, filantropi, istorici, oameni de stat, mari patrioţi, preoţi, teologi, poeţi, patrioţi emigraţi: Zamfir R. Arbore, Dr. P. Cazacu, Mecena al Basarabiei-boierul Vasile Stroescu, Alexei Mateevici, Constantin Popovici-protopop, Emanoil Gavriliţă, acad. Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa, I. Pelivan, Vasile Ţepordei, Sergiu Roşca, Gurie Grosu-viitor mitropolit, Antim Nica-viitor ierarh, Dimitrie Balaur, Vasile Prisăcaru, Ioan Timuş, Paulin Lecca, Paul Mihai, Paul Berezescu, Gheorghe Cunescu, Al. Velicinschi, Boris Răduleanu, Magda Isanos, Alexandru Bardieru, C. A. Munteanu, Sergiu Matei Nica, Andrei Ciurunga, acad. Teodor Bordeianu, dr.-teolog Zevin Rusu, dr.-istorie Alexandru Gonţa, prof. Ştefan Ciobanu, martirii pr. Mateevici, Murafa, Hodorogea ş.a. (Vasile Ţepordei, Scrieri Alese. Ed. Flux, Chişinău-2005, p. 15; Raza, an. VII, nr. 402, 2 septembrie 1937, p. 1, semnat Vasile Dascălu)

Venerăm ţărâna sfântă a Basarabiei în care au odrăslit marii ei Fii: Alexandru şi Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alecu Russo, Alecu Donici, Dumitru Moruzzi, Constantin Stere, compozitorul Gavriil Musicescu, viitorii ierarhi, Leonida Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu (Vasile Ţepordei, Scrieri Alese, op. cit., p. 21)

Trebuie să menţionăm însă şi alţi factori de seamă, oameni şi instituţii care au contribuit frăţeşte, misionar la zborul Basarabiei spre Patria Valahă Mumă în 1918: militanţi ardeleni ca pedagogul Onisifor Ghibu sau poetul Octavian Goga ori părintele Vasile Goldiş, prof. ministru Ion Petrovici-ctitorul Facultăţii de Teologie de la Chişinău, fraţii Cicerone şi Valeriu Iordăchescu, scriitorul-teolog Gala Galaction, teologul I. G. Savin, prof. teolog, poet Nichifor Crainic, Arhim. Iuliu Scriban și alții.

Să luăm aminte că la Visul de descătuşare a Basarabiei a contribuit şi spiritul Marilor Străbuni-faima Strămoşilor Daci: Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu…

La Chişinău s-a constituit Liga pentru apărarea românismului în Basarabia din care au făcut parte o serie imbatabilă de erudiţi înflăcăraţi ai zelului naţionalist-creştin.
Atât de ilustră a fost Generaţia purtătoare în suflet a Unirii, demnă de Generaţia precursoare Întregirii Neamului, încât l-a fascinat pe Părintele Gândirii-Nichifor Crainic care, a cinstit-o în articolul său, „Noua generaţie basarabeană”: „Noua generaţie, modelată în spiritul Patriei, s-a încorporat instinctiv în concepţia naţionalistă. E integral românească […] Conştiinţa acestei generaţii noi, în care bate întreaga fiinţă a românismului, se rosteşte, în scris, prin gazeta <<Raza>>, care apare la Chişinău. Scrisul unui Vasile Ţepordei, cel dintâi gazetar al noii generaţii, scrisul poetului Sergiu Matei Nica, al lui Sergiu Roşca şi al tuturor celorlalţi colaboratori, sunt imnuri ţâşnite din inimă, către ziua de mâine, către veacul de mâine al Basarabiei. („Gândirea”-10 Decembrie 1942)

După un secol de sclavie, de captivitate în colivia muscală, Rândunica-Basarabia şi-a luat zborul spre Cuibul mamei. „Aşa cum în 1918 ea (Basarabia) a fost prima rândunică ce a prevestit zorile unei vieţi noi pentru neamul românesc, dând semnalul Unirii şi al Reîntregirii neamului.” (Pr. Sergiu Roşca, Basarabia, nr. 526/ 28.03.1943)

Regina Maria a avut un rol covârşitor în primul război mondial şi mai ales în anul de cumpănă 1917, când şi-a pus toate energiile, tot farmecul, toată măiestria ei artistică în cumpăna care a revitalizat înfrângerile, suferinţa, amarul, drama, punând balsam pe rănile răniţilor ca Mamă a lor, fermecând ofiţerii tineri care şi-au făcut un crez din fascinaţia ei, îmbărbătând pe bătrânii şi ursuzii generali şi întinerindu-i cu un deceniu, scoţându-l din amorţire pe Ferdinand, permanentul absent la problemele grele, majore şi esenţiale ale ţării care l-a adoptat.
Măreţele şi augustele ei fapte prin curajul nebun de a fi numai în prejma pericolului au făcut-o desigur nemuritoare, determinând de altfel, alături de noianul de martiri şi de eroi şi soarta Fiicei noastre valahe Basarabia.
Dar, pe cât de mare a fost în împrejurările cele mai vitrege pentru ţară şi dinastia ei regală, tot şi-a păstrat un firicel, un pârâiaşi din sângele ei rusesc nepravoslavnic.
Când la 27 Martie/ 9 Aprilie 1918, basarbenii trăiau Ziua reînvierii naţionale, unindu-se cu Muma-România Valahă, când Nistrul şi-a îmbrăţişat frăţeşte cu lacrimi de bucurie pline de extaz, Prutul, Dunărea şi Oltul, regina Maria avea să-şi noteze a doua zi, 28 Martie 1918, în Jurnalul său de Război, absenţa, poate chiar resemnarea de la marea Sărbătoare. Atunci a învins în Maria sângele salv, nu coroana valahă.
„Basarabia s-a declarat anexată României. E un motiv de mare bucurie-ar trebui să mă bucur şi eu, dar m-am dezobişnuit şi nu pot decât să privesc înainte cu teamă, întrebându-mă ce necazuri ne va mai aduce situaţia.” (Iaşi, Miercuri, 28 Martie / 10 Aprilie 1918, MARIA Regina României, Jurnal de Război 1918. Vol. III. Trad. de Anca Bărbulescu. Ediţie îngrijită de Lucian Boia. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2015, p. 25)

Regina Maria, de astă dată greșea enorm deoarece Basarabia nu s-a anexat, ci a revenit firesc şi fiiesc Mamei Valahe România, redevenind ca întru începuturi Una cu Fiinţa ei strămilenară, pelasgă.

Unirea Basarabiei cu Muma Dacoromânia a netezit divin Calea profetică proorocită de Luceafărul-profet Mihail Eminescu în capodopera sa nemuritoare DOINA, întru varianta Unirii: „De la Nistru pân’ la Tisa…tot românul se unisa…”

Basarabia Valahă dintre Fiicele Daciei a trăit cel mai intens Golgota românescă.
Basarabia nu a avut doar o Săptămână a Patimilor, ci Veacuri întregi de Pătimiri.
Basarabia nu a avut un Iuda vânzător, dar a avut mai multe Ane, Caiafe şi mai mulţi irozi: huni, mongoli, tătari, turci, cazaci, leşi, fanarioţi, austrieci, ruşi, sovietici.

Dorul de Dumnezeu şi râurile de lacrimi pentru Muma România i-au alinat suferinţa.
Sub jugul robiei, Basarabia a adunat doar lacrimi de dor, de sânge şi de durere.
Pe lungul drum al Calvarului ţarist, duioşia Basarabiei a căpătat un sens sacru, iar frumuseţea ei a devenit strălucire serafică de Icoană valahă.
Gândurile ei urzite în nădejdea Domnului au zugrăvit caiere de curcubeie ale păcii.
Suspinele Basarabiei i-au vindecat aripile frânte înălţând-o spre cerul împlinirilor.
Rugile Basarabiei au primit mângâierea lui Dumnezeu, care i-a dat farmec tristeţii.
Mătăniile ei cucernice au sărutat cărările legendarilor strămoşi răzeşi şi Voievozi.
Cântecele de amar şi de dor au dat suflet universului conferindu-i armonia sfântă.
Lacrimile Basarabiei sunt hrisoave voievodale şi cazanii vlădiceşti, sunt elegii de dor, sunt scrisorile recruţilor de pe front, sunt Dorurile Răzeşoaiei şi rugile Oltei-muma lui Ştefan cel Mare, sunt albăstrelele bejenii prin munţii presăraţi cu pustnici, sunt Doinele Nistrului şi Legendele Prutului, sunt privegherile lui Daniel Sihastru, sunt poemele cu care se primenesc în azur şi seraf graiul veşnic al Unirii-Limba noastră, Cernăuţii, Herţa, Edineţul, Soroca, Hotinul, Bălţi, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia, Cahulul, Reni, Ismailul, sunt ofrandele vechilor mistere-Sibilene, sunt mărgăritarele Ţării de dincolo de Ţară, sunt răstigniri ale învierii şi răstigniri ale întregirii.
Basarabia a adus BUNA VESTIRE a UNIRII tuturor românilor !

+ BUNAVESTIRE

* Fond de carte: Arhiva, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti