Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: SFATUL UNUI BĂTRÂN (2)

Eugen Oniscu: SFATUL UNUI BĂTRÂN (2)

– Cornel, tu te-ai rătăcit rău de tot, comuniștii mi-au luat oile, pământul, și am muncit toată viața la C.A.P. și acum am o pensie de mizerie. Însă este adevărat că pentru voi în marile orașe sau deschis mari posibilități și trăiți confortabil, vă dați copiii la școli, la o primă vedere comunismul pare să clădească un viitor bun pentru oameni. Dar să știi că marea problemă este că ei calcă în picioare toate legile divine și umane după care trebuie să fie condusă lumea și de aceea nu vor dăinui ci vor cade, nu eu un bătrân nevolnic îi voi dărma, ci Dumnezeu împotriva căruia ei sau răzvrătit. Și să știi că orice stăpânire omenească ce se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu în final va cade, iar pe pământ se va instaura împărăția lui Mesia cea profetizată în cartea lui Daniel, și numai cei ce au făcut binele vor dăinui, ceilalți indiferent de poziția lor în societate se vor prăbuși și vor pieri. Tu de ce nu îmi asculți sfatul și nu te oprești ca să nu mai faci rău oamenilor.

– Și cei de făcut atunci cu cei ce nu ajută la făurirea unei lumi mai bune după viziunea comunistă ci doar dărâmă ceea ce noi construim, după tine ar trebui să-i lăsăm nepedepsiți?

– Voi nu ve-ți clădi niciodată o lume mai bună pentrucă nu știți cum să o clădiți, iar mai mult de atât eu cred că tu nu ți-ai înțeles rolul tău în societate, tu nu ești judecător, procuror, sau milițian, lasă-i pe cei orânduiți pentru ai pedepsi pe răufăcători să o facă, tu veziți de treaba ta, cel puțin dacă nu faci bine în societate nu fă rău.

– Dar cu tine nu poate omul să stea de vorbă tată, ești imposibil cu ideile tale demodate, nu vezi că timpurile sunt cu totul altele, pe ce lume trăiești?

– Tu ai o familie minunată și asta mă bucură nespus pe mine, fetele tale sunt acum dacă bine am înțeles eu studente la medicină amândouă, ele te respectă. Dar gândește-te ce vor spune în ziua când vor afla că tatăl lor este un turnător, ori poate că ceva zvonuri ori fi ajuns și pe la ele, iar tu nu vrei să pricepi nimic. Nu îi lua pe comuniști prea în serios pentru că nu vor dăinui pe vecie, de altfel nici capitalismul, și nici o altă orânduire omenească nu va dăinui la nesfârșit, de asemenea și papalitatea ce de atâta timp luptă împotriva învățăturii curate a lui Hristos va cade, se va nărui, eternă este doar împărăția lui Mesia ce la sfârșitul tuturor lucrurilor se va instaura pe pământ.

– Tată hai să punem capăt acestei discuții pentru că nu duce nicăieri, ne învârtim ca într-un cerc. Când eram copil și apoi adolescent, mă povățuiai după cum tu crede-ai de cuviință, acum însă sunt un om matur, eu îmi aleg drumul în viață, așa că nu te mai amesteca în treburile mele. Chiar ai reușit să mă superi, astăzi am venit cu inima veselă aici și mi-ai stricat inima.

– Poate că din toată această indispoziție ce ți-am creat-o se va aprinde în sufletul tău remușcarea pentru răul săvârșit, și vei căuta să pornești pe alt drum în viață. Sper, și mă voi ruga pentru ca tot ce am discutat aici să aducă pe mai târziu roade în viața ta. Îmi place să cred că în ciuda împotrivirii tale am semănat semințe bune în ogorul inimii tale. Dar cel puțin ia spune-mi mai crezi în Dumnezeu? Când erai copil te puneam să te rogi, și uneori am observat că acest lucru îți producea chiar plăcere.

– Cred tată, în felul meu și acum, hai să sistăm discuția asta pentru că nu duce nicăieri este mai bine așa…spuse Cornel și se ridică din fața tatălui său pornind spre locul unde ceilalți erau adunați.

Viața își urmă mai departe cursul ei. Veni anul 1989 căzu comunismul, România intră într-o fază de tranziție, erau vremuri noi și tot ce era vechi era blamat se credea că democrația se va instaura în mod deplin aducând prosperitate și libertate. Cornel reuși să se adapteze noilor timpuri, ca și unii din milițienii și securiștii cu care el pe vremuri colaborase. Se ocupa în continuare cu denunțurile, însă acum trebuia să fie mai prevăzător, timpurile erau altele, mecanismele după care societatea funcționa erau diferite. Tatăl lui murise cu puțin timp înainte de căderea comunismului. Deși la scurt timp după discuția cu tatăl său, el avusese chiar unele momente când stătuse pe gânduri, având chiar convingerea că era posibil ca bătrânul să aibă dreptate. Totuși în final ajunsese să creadă că bătrânul era rămas în urmă cu ideile lui ciudate. Dar după căderea comunismului fu străbătut ca de un fior amintindu-și de vorbele tatălui său, însă nu se opri datorită anturajului său și viața îl cuprinse în iureșiul ei.

Se scurseră câțiva ani, timp în care fetele lui terminară facultatea de medicină și lucrau în domeniul medical, de asemenea își întemeiară propiile lor familii și erau la casele lor. Cornel se apropia de șaizeci de ani, și nu putea să se plângă de nimic pentru că lucrurile îi mergeau bine. În acea perioadă din viața lui se eliberă din pușcărie un om pe nume Chirilă, pe care Cornel cu ani în urmă îl denunțase, și după un proces destul de complicat Chirilă fu condamnat împreună cu medicul veterinar al fermei de animale unde lucra, la câte cinci ani de pușcărie. Pe Chirilă îl cunoscuse în anturajul surorii lui, și află de la sora lui și chiar de la Chirilă că acesta împreună cu medicul veterinar scoteau mari beneficii de la acea fermă încălcând legea, dar știind mereu să păstreze aparențele și să acopere totul. Dar în urma denunțului lui Cornel se făcură unele controale inopinante și totul fu descoperit.

Chirilă mai târziu în pușcărie află că cel ce îl denunțase fusese Cornel, și hotărâ să se răzbune. De altfel Chirilă era un bărbat înalt, solid, cu o voință puternică, tot ce-și propunea în viață realiza. Și mai tragic fu faptul că în timpul detenției sale, soția sa divorță de el căsătorindu-se cu alt bărbat și luând cu ea fetița pe care ei o aveau împreună. Chirilă începu prin al urmări pe Cornel să vadă la ce oră ieșea de la muncă, care erau barurile ce le frecventa, știa să stea la distanță ca să nu fie văzut. Se lăsa doar prin unele baruri văzut de Cornel, ba mai mult de atât îl invita la masă cu el, făcându-se că nu știe că acesta l-ar fi denunțat, Cornel însă îl refuza aducând diferite scuze. Proceda așa doar ca oamenii să înțeleagă că el nu are nimic împotriva lui Cornel. Însă în taină Chirilă își pregătea răzbunarea, inima sa clocotea de ură.

Într-o seară de iarnă, după ce îl urmărise pe Cornel până la intrararea unui restaurant unde acesta se puse pe băut cu mai mulți prieteni de ai săi, Chirilă se întoarse acasă. Apoi mai târziu porni spre cartierul unde locuia Cornel, știa că acesta târziu se va întoarce acasă, iar întunericul acelei nopți de iarnă goală avea să-i slujească perfect scopului său. De asemenea în sufletul lui Chirilă era noapte, un întuneric mult mai adânc decât era în jurul său. Cunoștea toate aleile dintre blocuri și drumul pe care Cornel de obicei se întorcea acasă. Pe la orele douăzeci și două se postă în apropierea blocului unde locuia Cornel, în locul cel mai întunecos de acolo, de unde putea să vadă toată aleea pe unde Cornel trebuia să treacă. Își fixase un loc al său de unde să-l întâmpine pe Cornel la jumătatea acelei străduțe era un loc foarte întunecos, umbrit de niște brazi. Avea la el în doseala ruptă a paltonului, o bucată de fier de patruzeci de centimetri pe care o tăiase dintr-o rangă mare. De asemenea, avea o mască neagră pentru aș acoperi fața în momentul când îi va ieși în față lui Cornel. Miza foarte mult pe faptul că în acele seri de iarnă după ora douăzeci și două rar mai circulau oameni pe acolo.

În jurul orei douăzeci și trei și treizeci de minute, Cornel după ce venise cu o mașină împreună cu prietenii săi până pe un bulevard ce era în apropiere de locuința sa, porni pe jos spre casă, petrecuse de minune în acea seară. Păși pe aleea cel ducea spre scara blocului său, iar din locul său de pândă Chirilă îl văzu, era ca o fiară ce clocotea de ură și dorință de răzbunare. Totul era pustiu în jur, își puse acea mască a sa pe față și păși în spatele acelor brazi cu ranga în mână așteptându-l pe Cornel. Când acesta ajunsese în dreptul acelui loc îi ieși în față. Chirilă era mai înalt ca Cornel, de asemenea era mult mai puternic ca acesta. Cornel se sperie grozav de acea apariție în noapte, crezând în primul moment că este vorba de un hoț. Vocea puternică, plină de mânie, a lui Cornel se auzi în noapte:

– A sosit ceasul turnătorule să plătești pentru toate fărădelegile tale.

Apoi îl prinse cu mâna stângă de piept pe Cornel, ce încercă să se apere însă nu reușea să scape din strânsoarea ca de menghină în care era ținut. După care Chirilă ridică mâna dreaptă în care avea acea bucată de rangă și îl lovi cu putere de două ori în cap pe Cornel care se prăbuși sângerând și scoțând un geamăt la pământ. Apoi Chirilă cu pași mari se pierdu în noapte mergând printre blocuri și căutând locurile cele mai întunecoase. Un grup de tineri ce se întorceau de la discotecă pe la miezul nopții, îl găsiră pe Cornel jos, inconștient în locul unde se prăbușise. Tinerii imediat luară hotărârea de a anunța poliția și salvarea. Cornel mai trăi în comă la spital două săptămâni, apoi muri. Poliția deschise o anchetă însă totul se învârtea în loc, pentrucă nu aveau prea multe piste.

La o lună după moartea lui Cornel, după miezul nopții, Chirilă înainta cu pași mari prin cimitir, după chipul său se vedea că era foarte tulburat, zăpada înghețată de gerul de afară scârțâia sub pașii săi. Acum nu mai era ca în noaptea crimei totul întunecos și iarnă goală, dimpotrivă ninsese mult între timp, însă în acea noapte nu mai ningea, luna și stelele străluceau cu putere luminând în noapte. Chirilă se oprii la mormântul lui Cornel, unde mai fusese și în alte nopți și răsuflă din greu ca omul ce a purtat până acolo o grea povară. Părea foarte istovit fizic și sufletește, nu mâncase și nu dormise decât foarte puțin în ultimul timp. După un timp în care privi crucea și mormântul spuse cu voce stinsă:

– O, nenorocitule mi-ai distrus viața de două ori, cum voi trăi eu cu crima asta pe suflet, va trebui să mă predau, pentru că nu mai pot duce această povară ce ma istovit de tot.

Apoi plecă cu pași mari, clătinându-se printre morminte și întreptându-se spre ieșirea din cimitir. Zăpada scârțâia sub pașii săi greoi, mergea mai tot timpul cu capul în jos și doar rareori își ridica ochii spre bolta cerească ce oferea o priveliște magnifică în noaptea de iarnă, luminându-i lui Chirilă drumul spre ispășirea păcatelor sale.

Sfârșit

Eugen Oniscu