Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Nicolae BĂLȚESCU: Esențe lirice (versuri)

Nicolae BĂLȚESCU: Esențe lirice (versuri)

Motto:

 

Ce pot să fac cu Dorul-zbucium care mereu mă cheamă

Spre Necuprinsul Nalt? E să mai cresc, s-ajung ca să-mi deschidă

Poarta. Când Trandafirii deplin vor înflori în mine, nici Vamă

Nu va mai fi!  Și atuci mă va cuprinde Dorul, și… ființa mea timidă,

În plină floare… va plânge cu lacrimi din Lumină…

 

Prin ochii Speranţei…

 

 

În rătăcire cumplită hrănind închipuirea iluzorie

De a fi suveranul Galacticii, prin încăpăţânare şi mândrie

Omul lumii vechi a stricat orânduirea Lui Dumnezeu.

Din îngâmfare a ignorat avertizările Profeţilor,

Adevărul adus de Iisus şi a pecetluit ostilitatea

Printr-o Golgotă.

 

Acea Oribilă sete de grandoare atât de maladivă şi beteagă

Tăinuia în pământeni, încă din începuturi, acel germene

Al pieirii lor, germene care sporea odată cu închipuirea,

Pregătea catastrofe, cataclisme, nenorociri declanşate

Astăzi în belşug.

 

Numai Judecata, numai o Judecată Divină poate opri declinul,

Poate naşte un Neam Nou, prin schimbarea omului însuşi

A aceluia care a adus confuzia prin voinţa greşită, tăgăduind

Existenţa Lui Dumnezeu, a Legilor Lui.

 

Oameni! Îmbrăţişaţi speranţa, grăbiţi-vă să faceţi bine,

Iubiţi-vă! Nu uitaţi de cei mai trişti, mângâiaţi toleranţa,

Indulgenţa în cumpătare, respectaţi femeia în sine,

Altfel şi Bărbatul şi Femeia Neamului Nou din dezgust

Din grozăvii se vor naşte.

 

Prin ochii Speranţei, privire pătrunzătoare, văd şi nădăjduiesc

O lume a Neamului Nou în Marea Iubire zămislită din Iubire,

În dreptate. Ea vine, i-a aud căldura, spre alinarea suferinţelor,

Tristeţilor şi a durerilor Terrei adunate abundent

În veacuri nesfârşite.

 

Vine să aducă în dar Pământului fericirea adevărată,

Să-l îmbrace în giulgiurile Candorii, Bunătăţii, Frumuseţii.

Armonie va naşte smerenia, modestia, simplitatea

Şi atunci Nobleţea statornic va zâmbi în Univers.

 

 

O, Dacie, Țară de Dor

 

 

Stăpânind arta războiului, înfruntai stăpânirea şi puterea,

Încercai să culegi lauri, pentru Patrie şi Libertate.

Posedând arta păcii, te-ai ales cu preamultul respect de străini –

O, Dacie Străbună!

 

Având esenţa vitejiei, curajului, dreptăţii, zestrea

Cea mare, cinstea părinţilor, înjugaseşi la desişul anilor

Gustul Materiei, cunună sieşi povară, făcându-te sclav.

O, Dac din Timpuri!

 

Gustul dulce în goana după averi şi bogăţii

Lăsa amarul, înstrăinarea peste puzderia neamului viteaz

Şi drept, ce năştea în fiecare o aprigă dorinţă de măreţie,

Secându-le unitatea.

 

Trezeşte-ţi vitejia, curajul, dreptatea, din cenuşă, precum

Pasărea, renaşte Patria dată ţie de Creator din Începuturi,

Spre dăinuire, adună-i cu iubire acasă pe toţi cei de Ea

Văduviţi.

 

O, Dacie, nimeni şi nici o dată în această imensitatate

Nu a râs în faţa morţii şi nu a înfruntat-o ca tine destoinic!

Preţuind valoarea Eternităţii, tu proiectai slavă şi dăinuire

Neamului peste vremuri.

 

Nestimate bogăţii ai păstrat, prin vitregia sorţii sieşi urzită,

Dacie, Ţară de Dor, pururi tânără fii, prin limbă, cultură,

Prin datini, port, prin Baştina ce n-ai risipit-o! Adună-te

În legământ!

 

 

Destine

 

 

Teama de Cunoaştere îndeamna osteneala mulţimii

Cu râvnă, din desişul de evuri. Sprijin visului teluric,

Insistent, spre o zadarnică nemurire a unei domnii

Din sclavie.

 

Nu erai cuprins de admiraţia profundă şi neţărmurită

Faţă de tine, adorai Viaţa. Căzut din Netimp, substanţa,

În extazele existenţei terestre, te scotea negreşit

Din tiparele mediocrităţii.

 

Imensitatea mulţimii insignifiante ignora esenţa

Existenţei, indolent. Tu, vulnerabil ca o rană deschisă,

Îngrozit de căderea ei, căutai în devenire calea

Din labirint.

 

Înspăimântat uranic, primeai Iubirea. Stăpânind

Destinul, te ridicai surâzând în Univers

Deasupra clipei. Gloata, nădăjduind foloase,

Te îmbia călăuză.

 

 

Vremuri ce tind să apună…

 

 

Vremuri pentru o Lume rătăcită ce tind să apună,

Căi în abundenţă, atât de diverse, toate spre a distruge

Sufletul uman prin ispita dezlănţuită oriunde:

În familii, în neamuri, pretutindeni.

 

Această Lume în cădere de mult nu se mai dăruie

Adevăratului simţ al frumosului pentru forme nobile,

Pline de graţie, nu discerne ce e correct de ce este fals,

Nu mai vibrează în plină bucurie şi armonie.

 

Uniformizarea prin imitaţie sau violenţă greşit impune

O cultură străină altor neamuri care anulează barierele

Culturale, bulversează identităţile naţionale şi colective,

Plăsmiund îngrozitor un Nou Turn Babel.

 

Prin teroarea fizică şi morală cultivă în făpturi spaimă,

Derută, suferinţă, lacrimi, sănge. Globalizările economice,

Ambientale sporesc tabloul apocaliptic promovând ruine

Şi schilodind esenţa Nemuririi.

 

Zadarnic caută alinare copilăria văduvită de iubire

Maternă. Maternitatea e biciuită, înstrăinată, istovită

De câştig şi importanţă terestră prin stupide alergări

După averi şi glorie.

 

 

Peregrin sunt …

 

 

Peregrin sunt, frământat de dor…

Sufletu-i mare și-n lut nu încape.

Tânjește, aspiră, se îndreaptă-n zbor

Spre Izvorul din Înalt să se adape…

 

O minune ar fi, dragă amice,

Dacă gândul în adânc ar arde,

Prin cunoaștere să se ridice,

Plin de avânt spre-Nălțimi Avangarde.

 

Dar, vai! E altfel gândul, e prea lumesc

Și n-are aripi ca spre Culmi să zboare.

Fiind legat de tot ce-i pământesc,

El schimbă Veșnicia pe-o formă care moare.

 

Peregrin sunt, frământat de dor…

Sufletu-i mare și-n lut nu încape.

Tânjește, aspiră, se îndreaptă-n zbor

Spre Izvorul din Înalt să se adape…

 

 

Vis

 

 

Cândva voi merge într-o Primăvară

Pe verdele veşmânt păşind, ce va renaşte

O Lume Nouă, o Înviere, un Proaspăt Răsărit de Soare

Şi voi simţi că Timpul clipe nu mai paşte.

 

Voi alerga desculţ pe iarba nou-născută

Îmi voi scălda picioarele în roua veşniciei,

Destinul o să-mi cânte din lăută,

Iar Necuprinsul capu-o să-mi mângâie.

 

Am să perind întinderi de câmpie

Şi voi simţi că am cuprins pământul,

Eu voi pluti ca-n vis de bucurie,

Prieteni îmi vor fi doaro Lume Nouă, Stelele şi Vântul.

————————-

Nicolae BĂLȚESCU

Chișinău

28 martie, 2018

 


Etichete: