Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru NEMOIANU: Despre statornicia românească

Alexandru NEMOIANU: Despre statornicia românească

Cei care au studiat trecutul românesc ori s-au aplecat spre alcătuirea unor lucrări de sociologie ori psihosociologie românească, au fost cu toții, unii dintre ei admirativ alții critic, izbiți de ceea ce unii au numit statornicia iar alții încăpățânarea românească. De fapt ceea ce îi întâmpina era impresionanta continuitate de comportament și conștiință unității de neam și lege pe care fără multe vorbe o trăiesc toți Românii sau, oricum, majoritatea lor zdrobitoare și semnificativă.
Chip și fel de explicații au fost avansate, unele credibile și cu meșteșug alcătuite iar altele extreme de năstrușnice, dar chiar și așa câteva recapitulări pot fi de folos.
Spațiul românesc a fost locuit din timpuri imemoriale. Descoperirile arheologice merg efectiv până la “zorile istoriei”, la vremea când primii hominizi au apărut. Din momentul în care istoria a început în înțelesul ei deplin, că înșiruire a dezvoltării comunităților omenești cu suișurile și coborâșurile lor, spațiul românesc apare locuit, cutreierat de nenumărate popoare și imperii care s-au petrecut unele după altele. De cele mai multe ori ignorați de izvoarele “oficiale” și istoriile politice totuși la sfârșitul acestor treceri de războinici cuceritori și atunci când imperiile pe care “lumea nu putea să îi mai încapă” dispărea, același popor apare continuând, practic neschimbat , viața și existența lui milenară, în majoritate covârșitoare, Neamul Românesc. Dovadă statorniciei este evidență ce ne putem întreba este ce a făcut-o cu putință ? Răspunsul nu este ușor și doar o sinceră considerare a structurilor care s-au menținut și reapărut , practic neschimbate, poate oferi un răspuns credibil. Căci este limpede și logic că ceea ce este mereu întâlnit la capătul “epocilor istorice” a făcut posibilă și continuitatea românească și miraculoasa sa supraviețuire, chiar dacă se aflau în calea “tuturor răutăților”.
Aceste structuri au fost numite în multiple feluri, triburi, uniuni de triburi, obști, etc. dar de fapt ele au fost mereu satele românești. Comunitatea sătească a făcut posibilă continuitatea și supraviețuirea românilor. Aceste sate au avut mereu o uluitoare statornicie de loc. Vatra lor s-a mutat mereu în funcție de condițiile imediate ale vremii istorice ce o treceau dar această “mutare” a avut loc mereu în cadrul aceluiași “hotar”. Oamenii se cunoșteau între ei, erau înrudiți și se ajutau la modul esențial, să supraviețuiască. Mai mult încă satele erau grupate în micro-zone, cel mai adesea pe vai, alcătuind comunități, care în Evul Mijlociu s-au numit “cnezate de vale” sau “țări”. Astfel de “țări” Românești se înșiră una lângă altă din Maramureș și până în Almăj,și ele alcătuiesc superbă unitate românească în diversitate de identitate locală.Răspândirea și așezarea vetrei fiecărui sat era atât de înțelept făcută încât concomitent satele (ori la caz “uniunile” de sate, “cnezatele de vale”) se puteau fie apăra contra năvălitorilor fie, prin depărtarea și sărăcia lor, făceau cu totul inconvenient economic un atac asupra lor. (Un atac asupra unui sat sărac și ascuns ar fi fost nespus de costisitor pentru un popor năvălitor în mișcare. Năvălitorii căutau așezări ori orașe bogate și ei mereu tindeau spre hotarele marilor imperii ori regate). În plus existența satelor și uniunilor de sate, comunități libere și organice, au creat caracteristicile locale care, în întregul lor, fac spațiul românesc fermecător. Astfel a fost cu putință că Românii să supraviețuiască năvălirilor care au durat milenii și care continuă și azi. (Desigur că ar fi cu totul naiv să ne închipuim că aceste comunități au străbătut mileniile rămânând neschimbate în toate detaliile, identice. Evident că ele au adoptat obiceiuri noi, credințe noi și poate chiar limba s-a adaptat vremurilor, dar în esența lor intimă ele au rămas neschimbate, sâmburi țări, arhetipali, veșnic roditori.) Iar unitatea de lege și neam la rândul ei are o explicație.
În primul rând este vorba de faptul că Românii sunt o insula de latinitate între neamuri străine. Dar o “latinitate” specifică, altoită pe trupul dacic care este cel care a impus trăsăturile de caracter colective. Cel mai probabil este că Românii (din Nordul și Sudul Dunării) reprezintă sinteză latinității răsăritene,altoită pe trupul tracic. Dar în plus trebuie amintit că Românii s-au socotit mereu parte a “imperiului”, care a fost cel Român de “răsărit’, adică Bizantin și ai cărui supuși se numeau “romei”. Imperiul nu a fost o realitate etnică ci una culturală și spirituală. Spirituală , căci Bizanțul a însemnat Dreapta Credință, Ortodoxia, cea care a dat Românilor conștiința unității “de neam și lege”. Astfel a fost cu putință statornicia românească și astfel s-au primenit mereu satele românești, la poală de codru, pe vale de râu “repede curgător”,umbrite de nuci și livezi, petece de pace și eternitate,superb unitate în diversitate. Tot așa s-a alcătuit și esență cea mai intimă românească, legând demnitatea de modestie și modestia de elegantă. În chip paradoxal pericolul de moarte pentru statornicia și specificul românesc l-a adus epoca modernă când țărănimea s-a aflat izolată, separată de conducătorii ei firești, iar conducătorii au căzut în capcană adoptării celor mai năstrușnice și nepotrivite “modele” existențiale, de la “bonjurism “ la “globalism”. Pentru a fi mai clar.
Considerând automat că “superior” orice model venit din afară, clasa conducătoare românească a pus în pericol de moarte Neamul Românesc, poate inconștient, l-a trădat. Căci acceptarea psihologică a modelului cuceritorilor face de fapt cu putință și premerge ocuparea fizică. Din fericire, în chip instinctiv, Neamul Românesc a știut să distingă între esență și circumstanță și prin abilă utilizare a a circumstanțelor istorice, a știut să supraviețuiască imperiilor care au trecut și risipit ca vise urâte, ieri, azi, mâine.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

2 aprilie,  2018