Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » Cristian Petru Bălan: RUGĂ PENTRU VINDECAREA ȚĂRII

Cristian Petru Bălan: RUGĂ PENTRU VINDECAREA ȚĂRII

De Sfintele Paște, toți românii să facem o rugăciune cum nu am mai făcut niciodată, intitulată: RUGĂCIUNE PENTRU VINDECAREA ȚĂRII:

Doamne Dumnezeule, Împărate Ceresc, fiindcă România noastră a ajuns la mare ananghie, fiind gata să se prăbușească de tot, iată, noi poporul român, cei mai mulți fiind oameni amărâți și batjocoriți, Te rugăm, Doamne, cu mare disperare, să ne trimiți de grabă conducători-eroi, români cu adevărat cinstiți, precum au fost asemenea oameni, cândva, în trecutul nostru, ca să alcătuim din ei un guvern profund devotat Ție și Țării, care să Te proslăvească întotdeauna! Așa cum Ți-au cerut nu demult frații noștri polonezi, imitându-i, vrem și noi ca Patria să ne fie condusă de sus, de Regele Iisus!
Iar aici, jos, dă-ne oameni cu caracter virtuos și impetuos!
De aceea, cu mare devoțiune, noi, poporul necăjit, îți cerem:
– pentru păstrarea Țării puternică și evlavioasă – dă-ne un nou Ștefan cel Mare!
– pentru apărarea Țării – dă-ne un nou Mihai Viteazul!
– pentru devotament profund față de popor, de așezările îndepărtate – dă-ne un nou Avram Iancu!
– pentru justiția dreaptă a Țării – dă-ne un nou Vlad Țepeș!
– pentru devotamentul cu jertfă față de Tine și de Țară – dă-ne un nou Constantin Brâncoveanu!
– pentru a dirija bine treburile intene ale Țării – dă-ne un nou Mihail Kogălniceanu!
– pentru a dirija bine treburile externe ale Țării – dă-ne un nou Nicolae Bălcescu!
– pentru a păstra unitatea națională a poporului nostru – dă-e un nou Alexandru Ioan Cuza!
– pentru a ne apăra cu devotament fruntariile Țării de la Răsărit și de la Apus – dă-ne un nou Ion Antonescu!
– pentru a ne scrie o istorie reală și bine documentată a ultimelor evenimente ale Țării noastre – dă-ne un nou Nicolae Iorga!
Măcar câțiva din români ca aceștia să ne dai, nu mai mulți, că ne-ar fi îndeajuns – și atunci toate s-ar îndrepta, Doamne!
Noi, Dumnezeul nostru, îți vom mulțumi în genunchi, promițîndu-Ți că Te vom asculta pe Tine și pe cei care seamănă în fapte cu cei ce Ți i-am cerut!
Te rugăm, fă Doamne, această mare minune pentru o țară mică precum a noastră și deschide-ne mințile și sufletele, să vedem mai bine în viitor felul oamenilor, să nu ne mai lăsăm atât de ușor înșelați, să nu mai greșim ca până acum. Și proslăvindu-te, îți promitem că ne vom păzi cu mare atenție și că nu vom mai alege pe ticăloșii care se prefac că sunt cinstiți fără să fie. Deșteptându-ne „din somnul cel de moarte”, promitem să-Ți ascultăm poruncile și să ne alegem în frunte numai conducători binecuvântați de Tine, Cel ce ne binecuvântezi România, iar noi – pentru ajutorul ce ni-l dai – Îți mulțumim din toate inimile, dorind ca Numele Tău Sfânt să fie slăvit și proslăvit acum și pururea și în vecii vecilor! AMIN!