Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » Mariana Gurza: Vasilica Grigoraș în croazieră lirică (prefață)

Mariana Gurza: Vasilica Grigoraș în croazieră lirică (prefață)

,,Poetul este delegatul veşnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal”.

G. Călinescu

          Se spune că doar un poet îşi poate înţelege poezia timpului său. Iată că pentru Vasilica Grigoraş, prin volumul de faţă, ,,O corabie la timp potrivit”, Iaşi, Editura PIM, 2018, regăsim poezia ca mod de a fi, ca strigăt între tăceri.

Prolifică în creaţii, abordând genuri diferite, scriitoarea Vasilica Grigoraş ne surprinde din nou cu o poezie modernă, bine ancorată în realitate. Poeta, parafrazând un clasic, nu se teme de furtuni, învăţând să-şi conducă corabia. De data aceasta, prin titlul deosebit de sugestiv al cărţii, am remarcat dragostea poetei pentru vers. ,,Poezia este pocalul din care ne împărtăşim. Este cupa din care ne adăpăm sufletul însetat de frumos, lumină şi iubire. Este focul aprins de o scânteie divină. Este O CORABIE LA TIMP POTRIVIT. Concluzionând, poezia este însăşi viaţa!

George Călinescu afirma că prin poezie, există o nevoie fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii. Încă din atichitate, menirea poetică a fost descifrată şi pusă la loc de cinste. Poezia modernă a Vasilicăi Grigoraş tinde  spre o  textură conotativ-denotativă, în care  limbajul direct, univoc, precis, se împleteşte cu cel indirect,  încifrat,  plurivoc, intuitiv, tendinţa fiind ca poezia să fie filozofie, putând constata o filozofie a poeziei. Aşa cum se cunoaşte, primii filozofi greci au fost poeţi. ,,Diferenţa dintre istorici şi poeţi nu constă din faptul că unii scriu proză, iar ceilalţi versuri. Cei dintâi descriu lucrurile care au fost, ceilalţi faptele care pot deveni. Din această cauză, poezia este mult mai filozofică şi mai importantă decât istoria, întrucât afirmaţiile ei sunt de o natură mai curând universală, faţă de cele predilect singulare ale istoriei.” (Aristotel)

Versurile poetei Vasilica Grigoraş au o profunzime aparte. Ele pornesc din inimă şi trebuie să descifrezi dincolo de cuvinte înţelesul tainic al trăirii. Putem vorbi de o poezie exitenţială, de simboluri metafizice, făcându-ne trimitere la Kant, versurile reprezentând un mod particular de cunoaştere a omului şi a lumii în deschiderea suprasensibilului, care, în esenţă, substituie conceptual prin imaginea simbolică.

De ce scrie Vasilica Grigoraş? ,,Scriu/ să mă iau la/ trântă cu timpul…// Scriu/ gesturi de mirare…/ Scriu/ dorinţe de expansiune/ dincolo de spaţiu şi timp…//  Scriu/ pentru că astfel/ sunt liberă/ de trecut şi viitor/ mă-mbrac în liniştea clipei/ şi-mbrăţişez chipul senin/ continui mişcarea minţii/ căpitan de echipă/ în maratonul vieţii/ dansez vals după vals/ pe clapele pianului/ încă verde al timpului/ şi cânt Odă bucuriei/ pentru tot ceea sunt.”(De ce scriu?)

Nevoia de a sfida singurătatea, banalul,  de a  simţi libertatea într-o odă a bucuriei şi mai presus de toate, scrie  ,,dintr-un nou răsărit/ al credinţei/ în El…”// ,,Slovă, stih, carte/ deopotrivă-mi sunteţi/ lumină, iubire, credinţă”.

O măturisire de credinţă a poetei, simţind nevoia acută a înţelepciunii, ştiind unde poate să găsească pocalul cu Apă Vie ,,…cu pumnii plini de mătănii/ şi rugăciunile/ stropi de lumină/ mă lepăd de învelişul/ înţelesului de-altădată/ punându-mi nădejdea/ în cele ce vor veni/ dând glas înfiorării/ verdelui molatic al tufarilor/ cu scântei de licurici/ şi veselie de prunci. (Nevoia de înţelepciune). ,,O corabie la timp potrivit” ancorează în inima autoarei cu o dragoste inedită „Întâmplare fericită/ a unei noi revărsări/ de fluturi neastâmpăraţi/ în simfonia timpului.” (Fluturi în simfonia timpului)  Pe arcuşul timpului, paşii o preumblă pe autoare „în catedrala/ inimii îndrăgostite”.

Amintirea mamei este dureroasă şi filonul credinţei abundă în vers ca o litanie: „…Înţelegem prea târziu/ că toate rătăcirile de moment,/ ezitările de circumstanţă,/ amânările fără motiv/ ne-au împiedicat  să-i spunem/ simplu şi la timp:/ MAMĂ, te iubesc./ Te rog, iartă-mă!” (Prea târziu, Mamă!)

Surprinzătoare poezia militantă, pentru un popor în bătaia vântului; Nu ne mai regăsim/ nici ca oameni şi nici ca naţie/ cu adânci rădăcini în istoria milenară”, suntem ,,Văduvi de ţară”. O analiză lucidă a unei naţii bolnave de politichie şi globalism, ,,…Nu putem mânca liniştiţi din pâinea pământului!/ Nu putem tămădui tristeţea arborilor decapitaţi/ ale căror memorii e vuiet continuu./ Nu putem săruta mâna străină/ şi îmbrăţişa la infinit cozile de topor.Poeta Vasilica Grigoraş  speră într-un miracol divin: ,,Mâine ne vom privi ochi în ochi/  şi vom simţi mâna Maicii Domnului/ sădindu-ne pe vecie floarea-soarelui în grădina inimilor”. Un mesaj edificator pentru toţi, unirea în credinţă.

Pentru autoare, ,,Nu există timp”, doar veşnicie şi ,,În viscolul de foc/ al luminii albastre/ mă văd pasărea Phoenix/ şi încep să sporovăiesc/ cu ramurile copacilor/ ce se mlădie uşor/ în ritmul trilurilor…/ care-mi ating/ creştetul inimii/ răscolindu-mi/ întreaga fiinţă.”

Cu sufletul doldora de optimism, zglobie, jucăuşă, autoarea  brodează  pe canavaua vieţii o „Dorinţă târzie”: „aş vrea/ ca toamna/ să-mi fie/ primăvară/ şi pletele-mi aurii/ să se deşarte/ în vii vlăstare/ lacome de vâlvătaia/ sevei graţioase/ ce se înalţă/ până în creştet/ de tresaltă şi stelele/ ca focul/ în căpiţele de fân.”

Izvorul liric al autoarei se află în puterea credinţei, nevoia de rugăciune, dorul de Dumnezeu, Treime Sfântă; întâia dragoste  ,,eşti Tu, Doamne!/ Te rog, pune pecetea Ta/ pe inima mea/ şi cu voia Ta,/ mântuieşte-mă! (Întâia-mi dragoste).

Prietenii sunt omagiaţi în vers, nimic mai frumos ca prietenia necondiţionată.  Nu degeaba poeţii sunt numiţi ,,inima umanităţii”. Fiecare poem este o lumină cu ajutorul căreia putem vedea viaţa. Prin poeziile sale, Vasilica Grigoraş atinge culmi nebănuite şi în special măreţia cerului. Versurile sale rămân o creaţie a omenescului care în timp, profetică şi enigmatică îşi vor găsi locul. Forţa cuvântului creator inundă paginile în contact cu celestul. Personaje mitologice prind viaţă şi ne traspun să descifrăm tainele lumii. Succesiunea rezonanţei eului reflectă raportul dintre poetă şi lume. Să fie vorba de un produs artistic expresionist, autoarea venind dintr-un „tradiţionalism metafizic autohton”? Putem vorbi de o oarecare asemănare de concept între autoare şi Blaga.  „De câte ori un lucru e astfel redat, încât puterea, tensiunea sa interioară îl întrece, îl transcedentează, trădând relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist” (Lucian Blaga). Eul liric diversificat, plin de vitalitate, uneori este înlocuit de întrebări fireşti asupra sensurilor existenţei. Avem o poezie în imagini, o temere de singurătate, tristeţi, iubiri,  nelinişti ce duc la vegheri în noapte. O suferinţă mută ce-şi ascultă ecoul preocupată de ziua de mâine şi temătoare pentru cei slabi. Reconcilierea cu sine însăşi vine totuşi prin credinţa cea adevărată. Esenţa rugăciunii ,,înzilită/ norocită/ de ani trăiesc / şi m-adăpostesc/ în absida rugăciunii/ aprinzând tăciunii/ iar cu scântei/ aţâţ focul torţei/ spre-albastru cer/ încercând să sper/ dulce mântuire / din a Lui voire”.

Dacă poezia este muzica sufletului, vă invit să ascultaţi muzicalitatea versurilor. Poeta Vasilica Grigoraş, un nume de care vom mai auzi. ,,Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”. (N.Stănescu)

 

Mariana Gurza


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.