Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » BIOGRAFII » Daniela Gumann

Daniela Gumann

Mă numesc Daniela Gumann și sunt născută în comuna Hurdugi, județul Vaslui la 07 august 1970. Primii 31 de ani din viață, i-am trăit în Iași – capitala culturală a moldovei.

Sunt căsătorită cu inginerul Constantin Gumann și am o fetiță pe nume Johanna Gumann în vârstă de numai 17 ani. Împreună cu soțul meu Constantin Gumann conducem o firmă de intermediere locuri de muncă în Austria în domeniul îngrijirii bătrânilor la domiciliu în care am investit un amplu efort financiar şi uman, de construcţie a brand-ului D&C Gumann, întins pe parcursul unei perioade de 6 ani, graţie căruia această firmă şi-a consolidat o imagine publică, notorie în piaţa de profil. În  acest sens, am fost aleasă de Camera de Comerț din Austria(WKS) , ca purtător de cuvânt pentru întregul comitet de agenții de intermediere din această branșă și să reprezint la Viena întreg landul Salzburg în domeniul îngrijirii la domiciliu.

Am absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în Galaţi la Universitatea Danubius,  apoi la Universitatea din București Facultatea de Sociologie și Asistență Socială am absolvit Tehnici şi Practici în Asistenţa Socială, studii care mi le-am nostrificat la Ministerul Educației de la Viena. În Austria la Salzburg am urmat un curs Deutsch für Pflege Germana pentru îngrijire, după care am fost admisă la Universitatea din Salzburg Facultatea de Psihoterapie în anul 2014, și tot în Salzburg am dobândit și calitatea de trainerin cu autorizație de practicare.

Am publicat o serie de cărți și lucrări: Conflictul Arabo-Israelian (2013), “Îngrijirea la Domiciliu în Austria – Drepturi și Obligații (2013), Suport de curs – Îngrijirea la domiciliu (2014), Germana clar și la obiect (2016) și cartea de suflet (cum au denumit-o cititorii) Die Pflegerin – Îngrijitoarea (2016), anul acesta, în 2017 aduc în fața dumneavoastră trei cărți noi de la Editura Timpul, și anume : un volum de versuri Florile cireșului tânăr”, un volum  bilingv „Poezii în miez de noapte” și ediția a II-a revizuită și adăugită a cărții de suflet „Îngrijitoarea care a avut o lansare specială la Viena pentru varianta tradusă în  limba germană, în 08 martie 2018, am lansat ultima carte care se numește „Picături din suflet” – o antologie în care fiecare îngrijitoare a primit ocazia de a povesti experiența ei cu străinătatea. În prezent se află deja la tipar un nou volum de versuri cu titlul „Ecoul stelelor” – Editura Pim.

Am publicat în revista „ Porto Franco” și Eminesciana” și mai nou am încheiat o colaborare cu revista „Armonii Culturale”.

În data de 19 mai 2018 mi-a fost publicat un studiu de cercetare cu titlul „ Migrația românilor în Austria la Universitatea Danubius Galați, într-o conferință internațională cu titlul ” Integrarea Europeană – Realități și Perspective.

Am primit premiul pentru „Cartea de poezie a anului” în cadrul Festivalului Naţional de Poezie „Grigore Hagiu” 2017

În 15 ianuarie 2018 la  Concursul „Că nu e om să nu fi scris o poezie” organizat de Asociația Credință și Demnitate București am primit Premiul I

La Concursul Literar Internațional Corona ediția a III-a 2018

Secţ. A Poezie inedită cu temă impusă: poezia cuantică – Mențiune de onore:

Secţ.C Carte edită de poezii: Mențiune specială pentru cartea „Florile cireșului tânăr”

Premiul Special Quantum

În 06 februarie 2018, la Salzburg am înființat Asociaţia Scriitorilor Români din Austria (A.S.R.A) care are ca scop reunirea scriitorilor de origine română din Austria pentru a promova cultura română în Austria.


Etichete:

Un comentariu

  1. admin

    FELICITĂRI PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE FIE EA LITERARĂ, SOCIALĂ, UMANĂ! BUN VENIT în familia revistei ARMONII CULTURALE! E o mare bucurie să constatăm, cu mândri și onoare, că există români valoroși peste tot în lume și că o persoană distinsă ca DANIELA GUMANN, un om special, cu suflet ales, promovează românii de valoare de peste tot din lume. FELICITĂRI!!!!

Comments are closed.