Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » CENTENAR BARBU DELAVRANCEA: TEDEUM IN MEMORIAM

CENTENAR BARBU DELAVRANCEA: TEDEUM IN MEMORIAM

Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi

organizează, sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 11.00,

la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi,

Parcela 21/I, rândul 5, locul 31

TE DEUM

în memoria lui Barbu Delavrancea –

la 100 de ani de la moartea sa

Slujba de pomenire este oficiată de Preot Constantin Andrei, Biserica „Bărboi” din Iaşi

*

Avem datoria morală să ne amintim de acei care au fost vocea sclipitoare în momente de răscruce pentru Ţară! În aceste momente s-ar cuveni, cu evlavie creştină, o luminiţă, smirnă şi tămâie – în faţa mormântului juristului, oratorului şi scriitorului BARBU DELAVRANCEA.

A închis ochii întru vecie, la 29 aprilie 1918, în timpul marelui refugiu, într-un Iaşi, el însuşi, bolnav şi împovărat de lipsuri şi nevoi pricinuite de consecinţele Marelui Război,

A fost înmormântat pe 1 mai 1918, la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Atunci, după binecunoscuta prohodire creştină, în tăcerea zidurilor Biserica „Banu”(Iaşi), filosoful Ion Petrovici  a rostit fraze care nu se vor date uitării:

„Dormi suflet amărât şi nemângâiat! Odihneşte-te în pământul acestei Moldove, ospitalieră a tuturor suferinţelor! Culcă-te cu faţa către răsărit, să vezi numai florile care răsar din văi, nu şi zăbranicul care se lasă peste munţi! Aducă-ţi vânturile numai sunetul lanţurilor care cad, nu şi al cătuşelor care se prind! Visează ceea ce n-ai putut vedea şi uită ceea ce ai văzut! Fie-ţi ţărâna uşoară!”

            Carul mortuar, împodobit cu lăcrămioare culese din pădurea Ghidigeni, se îndrepta în acea zi de 1 mai 1918 pe Aleea Eroilor din Cimitirul„Eternitatea”, urmat îndeaproape de multe personalități ale timpului.

Octavian Goga, unul dintre bunii lui prieteni, a improvizat un „adio” sfâșietor.

Pe carul mortuar tricolorul francez fâlfâia mai sus decât toate celelalte coroane.

Patru batalioane de vânători au dat, rând pe rând, onorul.

În acea zi de florar 1918, pământul Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt îi primea trupul pieritor cu iubirea unei mame.

Dragi Fii Români, în orice colţ al lumii sunteţi (convieţuiţi), vă adresăm o mare rugăminte: la CENTENARUL Întregirii Hotarelor României celei Mari, o lacrimă de recunoştinţă întru neuitare pentru toţi eroii şi martirii neamului!

Livia Ciupercă