Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » UN POET DE NEUITAT, APROAPE UITAT: VIRGIL MAZILESCU

UN POET DE NEUITAT, APROAPE UITAT: VIRGIL MAZILESCU

La Mănăstirea Cernica am descoperit, spre surprinderea mea, mormântul unui poet care, într-o viaţă scurtă şi cu o operă redusă ca dimensiune (patru volume antume) a marcat devenirea unui spirit poetic al anilor optzeci.

Şi-a asumat condiţia de boem ca pe un refugiu al exigenţelor lui poetice, al elanurilor înăbuşite tocmai din dorinţa de a ajunge mereu la „cuvântul ce exprimă adevărul”.
„Va fi linişte, va fi seară” (1979) şi Guilaume, poetul şi administratorul” (1983) stau în biblioteca inimii mele la vedere, în raftul din faţă.
La Mănăstirea Cernica, la ceas de linişte şi seară, am urmurat odată cu el: „vei auzi din nou: fii inima mea”.

Virgil Mazilescu (n. 11 aprilie 1942, Corabia, Olt – d. 10 august 1984, București)
A urmat școala primară și gimnazială mai întâi în comuna Cușmir între 1948 – 1950, apoi câte un an la Turnu Severin și Târgu Jiu, continuând la Drăgășani între 1952 – 1957.
În anul 1957 pleacă în capitală unde urmează Liceul „Spiru Haret” până în 1959 și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București între 1959 – 1964. După terminarea studiilor a fost timp de doi ani profesor la Școala Generală din comuna Greaca, județul Ilfov, conform Legii repartiției uniform teritoriale din regimul comunist.
Apoi, până în 1968, a ocupat postul de bibliotecar la Biblioteca Municipală din Ploiești. Din 1968 și până în anii ’70, a fost secretar al cenaclului Uniunii Scriitorilor, iar din 1970 și până la moarte, vreme de aproape 14 ani, poetul a fost redactor la revista „România literară”.
În 1966, a debutat cu versuri în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. A primit un premiu din partea revistei „Luceafărul” în anul 1968 pentru volumul de poezii Versuri. Virgil Mazilescu a preferat să fie un poet calitativ și nu unul cantitativ, fiind înainte de toate un tehnician al discursului poetic. A publicat puține cărți și, desigur, subțiri.
Volume
Antume
• 1968 – Versuri, București, Editura pentru Literatură
• 1970 – Fragmente din regiunea de odinioară, București, Editura Cartea Românească
• 1979 – Va fi liniște, va fi seară, București, Editura Cartea Românească
• 1983 – Guillaume poetul și administratorul, București, Editura Cartea Românească
Postume
• 1988, 2001 – Asketische Zeichen. Gedischte, Cluj, Editura Dacia
• 1991 – Întoarcerea lui Immanuel, București, Editura Albatros, 1991
• 1996 – Poezii, București, Editura Vitruviu
• 2003 – Opere complete, ediție îngrijită de Alexandru Condeescu, București, Editura Muzeul Literaturii Române
• 2013 – Opera poetica, ediție îngrijită de Gabriel Nedelea, Craiova, Editura AIUS
• 2013 – O precizie cu adevărat înspăimântătoare, ediție îngrijită de Teodor Dună, București, Editura Tracus Arte
Creația sa, împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru Țepeneag, aflat în Franța, a încăput între coperțile unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu. Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.

vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obisnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine-poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce

prima poveste pentru ștefana

pisica va deschide iar fereastra
pisica verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci
dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat
şi ploaia va deschide iar fereastra
ploaia verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci
dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat
şi moartea a deschis încet fereastra
moartea verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie s-a strecurat
şi la picioarele stăpânului s-a încolăcit

administratorul întocmește o listă de câteva delațiuni și trădări posibile

singur ca un tanc în plină acțiune – hotărât să-și cânte încă o dată
marele cântec de iubire: semper esse puerum semper
esse puerum și felul în care
vor năvăli din gâtlejul lui cuvintele
s-ar putea să ne aducă aminte cândva
despre felul în care cade astăzi zăpada pe câmp
experiența am mai avut-o: bucurie înnegrind pământul înnegrind până și memoria
dar nu temele nu subiectele eroice vor face din băiatul ăsta
un om bogat și puternic – să ne închipuim
că eu l-am așezat pe rug: unde cu trufie suferă acum
unde inima lui tresaltă ca o broască verde și se uită la noi fără întrerupere
inima lui care tresaltă ca o broască verde și se uită la noi
și numai astfel învinge o! norme ale durerii
pe când poezia nu este, într-un anume sens, și exclusiv
din punctul de vedere al autorului ei, poetul de pe strada
mea, de la numărul paisprezece, colegul meu din clasa a
treia primară, decât un amestesc de huliganism (curaj) și
foarte bună creștere (curaj și mai mare)

VIRGIL MAZILESCU