Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Poeme

Poeme

Vlăstare de viață

 

Tu, Doamne, cu mâinile-Ți îngreunate

de puful vieții zburător,

suflat-ai sclipiri de apă vie…

Ai strâns în palme

și ai frământat în tăcere un bulgăre de glod uscat-

din el s-au risipit semințe dătătoare de lumină.

Îngeri își arcuiau trilul sfințitor

și toate s-au preschimbat în limbi mari de foc-

priveai spre gândul meu cu milă…

Ți-ai sprijinit umărul tras de veacuri pe chipul meu înnourat

și-ai azvârlit seninul deasupra-mi ca un epitrahil de mătase

sub care sufletul își schimbă haina ponosită

într-un veșmânt curat.

Mi-ai ascultat strigarea dintr-un ceas de miazănoapte-

se dospea precum o pâine netezită

de-un foc ce ardea prelung…

Te-ai întins după un fir galben de crizantemă

și L-ai sădit în pântecele meu,

udându-l la bună vreme cu lacrimi rugătoare-

adunate în nopți târzii, umpleau

cristelnița tainică a vieții…

Un gând, un suspin și un prunc zămislit

au înflorit din rodnica boare a timpului.

 

Lângă cel dintâi boboc de crizantemă

ai așezat și-o preafrumoasă brândușă de toamnă-

sfioasă, gentilă, înmiresmată de untdelemnul Tău divin.

 

Tu, Doamne, ce alte flori îmi vei mai dărui

să le cuprind pe toate,

în buchetul meu spre eternitate?