Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » BIANCA BELE: LA ALBA COLO-N CETATE

BIANCA BELE: LA ALBA COLO-N CETATE

La Alba, colo-n Cetate,

S-au dus români după dreptate

Și toți în gând și-ntr-o simțire,

La Alba au strigat: ,,- UNIRE!”.

Unirea Țărilor Române,

Nu vinderea pe mâini străine.

Și au venit din patru zări,

Care pe jos, care călări.

 

La Alba acolo-n cetate,

Și-au strigat toți: ,,- VREM LIBERTATE!”,

Pe Câmpia Libertății,

,,- VREM UNIRE!”, zice-au cu toții.

,,- VREM UNIRE! VREM DREPTATE!”,

Se auzea-n Alba,-n cetate.

Pământul l-om apăra,

Biserica, țarina.

 

Dumnezeu i-a auzit

Și-așa precum și-au dorit

Și-au dorit, le-a dat unire,

Celor ce-au fost cu simțire.

Apoi, venit-au iar peste noi,

Lupte crâncene, război,

Însă fii României,

Au sărit în sprijin gliei.

 

Și-așa dup-al vieții dat,

Mult sânge s-a mai vărsat,

Așa eroi s-au născut,

Care-au pus inima scut,

Au sărit viteji, destui chiar mulți,

Care-cum, ba și desculți,

Alergat-au, într-un suflet, într-un mers,

Pentru-al țării interes.

 

Astăzi, noi, a lor nepoți,

Îi pomenim pe cei morți,

Le suntem profund datori

Și-i facem nemuritori.

Mergem, iarăși în cetate,

Să strigăm: ,,NU MAI VREM MOARTE!”,

Vrem glia s-o apărăm,

Respect la eroi să dăm.

 

Datori suntem să-i cinstim,

Datori suntem să-i iubim

Și tot lor să dăm crezare,

Nu să-i lăsăm în uitare.

Iată, anii au trecut,

O sută – nimic mai mult

Și gândind peste un veac,

La istoria cu drag.

 

În sfântă zi de sărbătoare,

Dragi eroi, meritați o lumânare,

Un Tatăl nostru, o Născătoare,

Mulțumiri spre fiecare,

Pentru jertfa ce-ați făcut,

Pentru al vostru suflet-scut!

Vrem, azi, să v-asigurăm,

România, c-o păstrăm.

 

Țară mândră și bogată

Și de Domnul, binecuvântată,

Într-un veac, multe-au trecut,

Dar pământul ăsta-i sfânt,

E al nostru, al tuturor,

Al întregului popor,

Care, la un veac, colo-n cetate,

Va striga: ,,NU MAI VREM MOATE!”.

 

La Alba ne-om aduna

Și-n horă toți vom juca!

Și-om jura cât vom trăi,

Țara noi ne-o vom iubi,

Pentru țară ne-om jertfi!

Aduna-ne-om în cetate

Și-om striga: ,,VREM LIBERTATE!”,

Eroii ne-or auzi,

Dintre stele-or mulțumi.

 

Dintre stele-or mulțumi

Și doar atât or gândi!

Pentru pământ ne-om jertfi,

Cu nimic nu om greși!

 

Baia Mare – 20 mai 2018