Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » IN MEMORIAM » Marin Ifrim: In memoriam Dan Manolescu, de ”Ziua Copilului”

Marin Ifrim: In memoriam Dan Manolescu, de ”Ziua Copilului”

In memoriam Dan Manolescu, de ”Ziua Copilului”

 

Nu sunt o ființă paranormală, însă, din câte simt, am niște legături misterioase, spirituale, sufletești cu unii oameni plecați ”dincolo”, peste singura graniță adevărată, în eternitate. Îmi visez deseori mama, tatăl, fosta soție, nașul meu și alți câțiva oameni sau ”oamene” (parcă îl imit pe Gheorghe Ene, nu mă pot abține să nu joc cuvintele) etc. Azi noapte, fiind singur acasă, dormind buștean, cu motanul la picioare, l-am visat pe Dan Manolescu, un poet de o sensibilitate greu de explicat, un introvertit neîncrezător în comunitate din cine știe ce motive. Mi-a fost prieten. Din când în când îi aprind câte o lumânare la Biserica ”Sf. Îngeri” din Buzău. Ca să zic așa, azi-noapte am vorbit cu el. Mi-a cerut, m-a rugat două lucruri. Să nu-l uit și să am grijă de ”Ele”. Nu-mi permit să dau mai multe detalii. I-am promis că așa voi face, cum vrea voia sa. Dan Manolescu plângea. Ne-am dat mâna și a urcat la ceruri. Nu zbura. Pur și simplu călca pe aer, din ce în ce mai sus. Cu vreo lună înainte de a muri, m-a vizitat la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. I-a spus colegei mele, Miu Emilia, contabilul șef al instituției, după ce i-a sărutat mâna – așa era el, foarte galant: ”Doamnă, pot să mor liniștit, m-am împăcat cu Marin”. În realitate, nu am fost ”certați” niciodată. Dan avea un comportament de copil. L-am visat tocmai de ”Ziua Copilului”! Nu știa, nu percepea sentimentul urii. I se topea sufletul când îi plăcea câte ceva. Elevii săi îl iubeau, se comporta cu ei ca și cum le-ar fi fost coleg nu ditamai profesorul sau dirigintele. Era un om destul de ponderat. Sufletul său parcă îi stătea pe buze sau în ochi. Când vorbea își împreuna mâinile undeva aproape de bărbie dând împresia că se roagă sau că își cere scuze. Un fel de rit japonez. Din păcate, lumea e așa cum Dumnezeu nu și-a dorit-o: rea, egoistă, clevetitoare, păcătoasă. Dan Manolescu, în coșciug fiind, era deja defăimat în subsolul presei (online), jignit până în camforul din trupul său fără suflet. Așa ceva nu ar putea să facă decât ”colegii de serviciu”, iubitorii de funcții nemeritate. Am conștiința împăcată, eu și sora acestuia, doamna Lucica Manolescu, ne-am ocupat de toate cutumele obligatorii pentru un om aflat la morgă. L-am înmormântat creștinește, așa cum avea acest drept încă de la naștere. Acum îi recitesc poemele. Sunt formidabile. Sunt mai ”chimice” și mai raționale decât atunci când trăia. Ne dăm seama că ne lipsește ceva atunci când acel ceva nu mai există. Suntem luxuriant de neatenți. Dan Manolescu, oriunde ai fi, ești și aici în sufletul meu confort de lux. Lângă ai mei, e loc mult și pentru tine. Încă nu ai murit!

Marin Ifrim, 01.06.2018


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.