Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Ciclul: RĂSPÂNTII – RISIPIT DIN POLENUL IRIȘILOR

Ciclul: RĂSPÂNTII – RISIPIT DIN POLENUL IRIȘILOR

… se adunaseră stele grămezi în stihiile nopții
și era atâta lumină-n areal,
Luna se lăfăia în mătăsurile viselor și visele
se erau toate un mângâi,
Sărutul se ancorase în adânc de buză și-și legăna
velierul în mustul simțurilor ațâțate de unda dorului …
și cât dor ne-am fost !!
lăsasem dâre pe creștete de munți în venind,
brazii îmi culeseseră fiecare mângâi al privirii
și-și poleiseră verdele cu chipul tău,
risipit din polenul irișilor …
visele procedau la salve de tun !
totul se ancora en fanfare,
somnul se milogea de mine … dar du-te de-aci !
ripostau degetele de la picioare,
aproape amorțite de desfrâu …
cum care desfrâu ?
doar că nu ne mâncasem de vii !!
tot cosmogonicul se ascundea să nu se știe
că el ne știe …
n-aș putea spune cât din tot ne-a văzut,
nici că-mi pasă !
ce-aș avea de ascuns ?
cine mi-ar întreba carnea ?
și carnea luptase cel mai mult !
sângele umbla cu steagul alb după el,
carnea nu și nu !
dacă cineva ar fi numărat mușcăturile
n-ar mai fi rămas bucată întreagă din noi,
dar unde erau bucățile mușcate ?
ehee, mister de nedezlegat în nicio lume
pământeană sau ne,
buza de sus dac-ar avea grai ar povesti
câte-n lună și-n stele,
cerul și-ar răsturna carele, făr-de mici buturugi !
Calea Lactee s-ar curge în fuioare pe pământ
la câte-ascunde dinspre noi …
sunt gheme de poveste de depănat !
Steaua Polară însăși și-ar fi vrut prinde cosițele în ele,
să se știe parte din balsamul basmului …
voi, lumi,
știute-neștiute, câte nu știți voi … eheee !
dar unde erau bucățile mușcate ?
eh, întrebare !
cum s-ar fi trandafirul făr de spini ?
o rotulă fumega de zor un zor,
fumul știa povestea și dădea lecții boabelor de rouă,
dar roua pe dată da ochii peste cap,
poftim !… singura vorbă să pot spun;
raza venea să-și facă, înseși !… cuib în gleznă,
plânset în țurțuri, plânset în iarbă,
cocoșii înghițeau în sec, în loc de cânt,
se înecaseră-n icnit !
și icnete de-a tura-vura,
așternutul ne pierdu-se-n numărat,
cine să știe săruturi câte întregi, pfuuu,
câte mușcate, fie și numai pe jumătate …
așadar,
dar vreau să vă las cu Mărțișor …
eu !?
dar eu nu voi povesti nimic !
vă las în unda-nchipuirii de-ați putea misterul desluși,
Sărutul e aci,
de martor !
întreg sau mușcat …
ia-ia, visele încă tunurile-și bat !

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
188, Dumbrava Roșie


Un comentariu

  1. admin

    Felicitări, Mihai și BUN VENIT ÎN FAMILIA REVISTEI ARMONII CULTURALE!!!

Comments are closed.