Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la pregătirea și desăvârșirea Actului Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 …

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la pregătirea și desăvârșirea Actului Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 …

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor”

Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
la pregătirea și desăvârșirea Actului Marii Uniri de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918

Motto: “Ceea ce s-a realizat la 1 Decembrie 1918, Marea Unire, este rodul unui ideal şi ale unor îndelungate şi diverse forme de acţiune ale românilor de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. Izvoarele vremii dovedesc că în acel moment crucial, românii de pe tot cuprinsul românesc gândeau la fel, cu toţii doreau realizarea unităţii politice.” (Gheorghe Pop de Băseşti)

Introducere
În decursul istoriei sale tricentenare Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), a contribuit la prefigurarea și pregătirea drumului spre Marea Unire de la 1918 prin formarea umană, spirituală și culturală a tinerelor generații de transilvăneni (indiferent de confesiune), la lumina valorilor creștine autentice, a iubirii de Biserică și de Neam. Aceștia, în parte clerici, în parte laici, au aprins flacăra conștiinței de neam și a dezideratului unității naționale, iar, ulterior, alte generații au preluat ștafeta luptei pentru dobândirea dreptului la autonomie și autodeterminare, până la realizarea idealului unității românilor într-un stat unitar autonom și independent.
În peisajul social al Principatului Transilvaniei, Biserica Unită a avut o influență decisivă la afirmarea, evoluția şi cristalizarea sintagmei de „natio romena”, pentru populațiile românești majoritare în zonă . În timp sintagma a evoluat, s-a răspândit în popor prin Biserică, școală și documente oficiale, ajungând să genereze o adevărată conștiință de apartenență la același neam, cu aceleași origini și aceeași limbă.
În acest context, se poate afirma că „rădăcinile” formării elitelor intelectuale transilvănene în structuri de masă publice şi interconfesionale, trebuie căutate mai întâi în „pământul sfânt al Blajului”.

«Lecțiunea» Episcopului Inochentie Micu Klein
Afirmarea drepturilor „națiunii valahe din Transilvania”, în secolul al XVIII-lea, începe cu „lecțiunea” oferită de Episcopul clarvăzător Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768), care în perioada studiilor sale descoperă că acele populații care sunt la est și la sud de Carpați sunt „de aceeași gintă”, cu cei din Transilvania și, apoi, devenind «episcopul românilor ardeleni» , militează pe plan politic și ecleziastic pentru drepturile românilor transilvăneni . Revendicările sale adresate autorităților locale și imperiale, prin viu grai – în Dietă sau în audiențe la Viena, prin memorii și petiții, devin platforma unui adevărat program politic de emancipare națională a românilor ardeleni. Calea dezvoltării conștiinței naționale este continuată de Episcopul Petru Pavel Aron (1709-1764) , care înțelege că lupta pentru afirmarea ca națiune nu se poate duce doar pe plan politic și ecleziastic, ci este nevoie de formarea unei elite intelectuale care să sprijine cultural acest demers, să învețe și să călăuzească masele populare. În acest sens, la 1754, (împlinind visul ilustrului său predecesor), Arhiereul Petru Pavel Aron deschide Școlile Blajului, ce reprezintă prima formă organizată de școlarizare gratuită din Transilvania, în limba română, deschisă pentru tineri de orice confesiune. Aceste instituții s-au dovedit în timp adevărate «fântâni ale darurilor» , «actul de naștere al învățământului românesc modern» (cf. Ion Buzaşi).

Școala ardeleană, deschidere spre universalitate
Consecința imediată a acestui important act cultural este afirmarea curentului spiritual, cultural, iluminist, cu un profund caracter social-național, numit «Școala Ardeleană», care își va lua ca motto «Virtus romana rediviva» . Corifeii ei, Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Șincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821), Ion Budai Deleanu (1760-1820), absolvenți ai Școlilor Blajului, reîntorși de la studiile în marile centre universitare europene catolice (Roma și Viena), redescoperă latinitatea poporului român, originea latină a limbii române și continuitatea existenței românilor la nordul Dunării. Acestea sunt cele trei argumente ce vor deveni principalele linii de cercetare și afirmare a conceptului de „națiune” aplicat românilor transilvăneni. Prin remarcabilele lor lucrări , de pionierat în domeniul istoriei românilor, al filologiei limbii române, al istoriei BRU și al științelor, ei continuă și aprofundează opera de formare umană, spirituală și culturală, în cadrul Școlilor Blajului, îngemănând catedra cu amvonul și punându-le împreună în slujba intereselor Bisericii și ale Națiunii Române, pe trei direcții principale: lupta pentru drepturi naționale, pentru limba și credința străbună și pentru unirea românilor într-o singură țară.
Astfel, ideea Episcopului vizionar Micu Klein referitoare la comunitățile de dincolo de Carpați, este reafirmată și demonstrată, devenind fundamentul luptei pentru unitatea națională, pentru dreptul la autodeterminare și autonomie.
Direcțiile de gândire ale primei generații a Școlii Ardelene se concretizează prin redactarea unor memorii adresate Împăratului de la Viena, în care se prezintă idealurile românilor transilvăneni. Astfel: „Supplex Libellus Valachorum” (1791), document de importanță crucială pentru românii din Transilvania, redactat în timpul Episcopului Ioan Bob (1739-1830), este gândit pe liniile prestabilite de călugărul Inocențiu Micu Klein.

A doua generație a Școlii Ardelene
La începutul sec. al XIX-lea se afirmă o nouă generaţie de mari personalităţi de înaltă cultură, între care Simion Bărnuțiu (1808 -1864) ; George Barițiu (1812 -1893) ; Andrei Mureșanu (1816 – 1863) ; Timotei Cipariu (1805 – 1887) , August Treboniu Laurian (1810-1881) ; Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877) , care, preluând liniile de gândire ale dascălilor şi formatorilor lor, continuă lupta acestora pe plan cultural, spiritual și social-național, ca o „a doua generaţie a Şcolii Ardelene”, fiind considerați printre artizanii Adunărilor Naționale din aprilie, mai și septembrie 1848 de la Blaj . Acolo, pe Câmpia Libertății, la umbra Catedralei lui Inochentie Micu Klein, poporul a dat glas dorinței de veacuri a înfăptuirii unității naționale , prin memorabilele cuvinte: «Vrem să ne unim cu țara!».
După Revoluția de la 1848, situația dificilă din Transilvania determină elitele intelectuale să revină la tactica petițiilor adresate Vienei .

Întemeierea Mitropoliei Blajului, recunoaștere și integrare europeană
În cadrul revendicărilor revoluției din 1848 se afirmă și dezideratul independenței jurisdicționale a Bisericilor românești și al restaurării Mitropoliei naționale autonome cu ierarhie proprie.
La sfârșitul anului 1850, Împăratul Francisc Iosif I decide reactivarea Mitropoliei unite de Alba Iulia și înființarea a două eparhii sufragane, la Lugoj și Gherla. Anul 1853 marchează recunoașterea de către Sfântul Scaun a Mitropoliei de Alba-Iulia și Făgăraș cu sediul la Blaj și întemeierea celor două episcopii, prin trei bule pontificale . Aceste documente promulgate de Papa Pius al IX-lea, creionează o frontieră a teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853. Între acestea, documentul pontifical de întemeiere a Eparhiei de Cluj-Gherla, vorbește explicit despre «națiunea românilor din Transilvania» . Cu alte cuvinte, la 1853, Roma intuiește frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1918 și menționează printr-un document oficial existența credincioșilor de națiune română în Transilvania, (înainte de Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859). Acesta este rodul luptei duse pe plan ecleziastic pentru emanciparea BRU de sub jurisdicția primatului Ungariei, pentru recunoașterea europeană și mondială a acesteia, și, implicit, a națiunii române din Transilvania: începând de la 25 noiembrie 1853 în Anuarele pontificale din întreaga lume vor figura în rândul diecezelor catolice și cele patru eparhii greco-catolice pentru credincioșii națiunii române din Transilvania.
Putem afirma că este o adevărată integrare europeană «avant la lettre»!

Memorandumul de la 1892
Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 24 ianuarie 1859 dă un nou impuls și o nouă perspectivă luptei pentru unitatea națională. În Transilvania continuă mișcarea petițională prin efortul conjugat al ierarhilor celor două Biserici românești, se extinde rețeaua școlară la diferite niveluri și specialități, iar în 1861, se dobândește recunoașterea autonomiei Marelui Principat al Transilvaniei și se constituie ASTRA .
Un alt moment remarcabil în drumul luptei pentru unitatea națională îl reprezintă «Memorandul românilor din Transilvania și Ungaria» din 1892, un memoriu de protest înaintat Împăratului de către fruntașii Partidului Național Român, printre care vrednicii reprezentanți ai BRU: Ioan Rațiu (1828-1902), – Președintele PNR, Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919) și părintele Vasile Lucaciu (1852-1922), – vicepreședinți PNR, Teodor Mihali (1855-1934), ș.a.
Documentul este considerat ca fiind cel mai important act politic din Transilvania de la sfârșitul secolului al XIX-lea, elaborat de către fruntașii mișcării de emancipare națională a românilor, având un caracter novator și democratic.
Chiar dacă documentul nu a dus la ameliorarea statutului românilor din Transilvania și unii dintre liderii politici au fost ulterior judecați și condamnați, documentul a avut consecințe importante pe planul solidarității naționale și al intensificării luptei pentru recunoașterea națiunii române și a drepturilor ei legitime, în cadrul Imperiului Austro-Ungar («existența unui popor nu se discută, ci se afirmă!» afirma dr. Ioan Rațiu, de pe banca acuzaţilor la procesul memorandiştilor).
Refuzul Memorandului din 1892 din partea autorităților de la Viena și Budapesta, a creat «o undă de șoc» ce a avut ca rezultat Declarația de autodeterminare citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, moment hotărâtor în pregătirea actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Suntem astfel în fața celei de-a treia generații de elite intelectuale ce continuă simbolic tradiția Corifeilor Școlii Ardelene și care participă nemijlocit la pregătirea și făurirea actului de la 1918, de la Alba Iulia: Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop (1865-1934), Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950), Iuliu Maniu (1873-1953), Teodor Mihali ș.a.
Aceștia, împreună cu mari personalități ale clerului ortodox, adevărate elite spirituale și culturale ale intelectualității românești, au meritul de a fi înțeles la timpul potrivit necesitatea modificării arhetipului istoric despre unitate. De la ideea conștiinței naționale a românilor transilvăneni ca o națiune autonomă cu drept la autodeterminare în cadrul Imperiului Austro-Ungar, la aceea a Unirii «inter-naționale» a românilor din Transilvania cu frații lor de sânge și de gintă latină de dincolo de arcul carpatic, „de la Nistru pân’ la Tisa”.
Astfel profeția Episcopului vizionar Inochentie Micu Klein devine realitate.

Rolul ierarhilor greco-catolici
Ierarhii greco-catolici, începând de la Ioan Inochentie Micu Klein, Ioan Lemeni, Șterca Șuluțiu și până la «Episcopii Unirii» Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), Iuliu Hossu (1885-1970) și Demetriu Radu (1862-1920), s-au situat «in corpore» în fruntea luptei pentru pregătirea, realizarea și desăvârșirea actului Marii Uniri de la 1918. Acești arhierei, prin predici, conferințe, mesaje pastorale și circulare mobilizatoare, au educat, au informat și au însuflețit credincioșii pentru a putea înțelege importanța și urgența realizării idealului unității naționale. Au dezvăluit însemnătatea «orei astrale» a românilor transilvăneni, pentru a-i mobiliza să participe la acest eveniment, alăturându-se prin comuniune de rugăciune, dar mai cu seamă prin prezența la Alba-Iulia, (în pofida gărzilor maghiare care împiedicau sosirea delegațiilor ce doreau să participe la marele eveniment).
Între ierarhii Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Iuliu Hossu (1885 – 1970), cel mai tânăr arhiereu, de numai 33 de ani, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, a fost cel care a dat glas voinței poporului, citind, de pe esplanada ridicată pe câmpul lui Horea din Alba-Iulia, Rezoluțiunea aprobată în sala Consiliului Unirii. În cuvântul premergător lecturii documentului, Arhiereul Gherlei rostea cu emoţie memorabilele cuvinte: «De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său (…) Dreptate și adevăr la temelia României întregite (…) Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită! Amin» . După acest istoric moment a urmat frăţeasca îmbrăţişare cu Preasfinţitul Miron Cristea (1868 – 1939), Episcopul ortodox de Caransebeş, în faţa mulţimilor entuziasmate care aclamau şi plângeau de bucurie. Preasfinţia Sa a adăugat cuvintele: „Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci, toţi fraţii români!” .
Ilustrul Arhiereu a făcut parte împreună cu Episcopul Miron Cristea, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voevod, din Delegația ce a prezentat, la București, Regelui Ferdinand I și Guvernului României, hotărârea Unirii Transilvaniei cu Regatul României.

Concluzii
În câteva idei am încercat să punctăm etape din evoluția formulării conceptelor de națiune și de conștiință națională, prin contribuţia unor ilustre personalităţi arhiereşti şi cu sprijinul unor generaţii de elite intelectuale, ce au intuit, au argumentat, au afirmat şi susţinut aceste idei, pe plan intern și apoi, treptat, în diferite structuri politice și, la diferite niveluri pe plan extern.
În tot acest demers, un rol esențial l-a avut BRU, prin ierarhii vremii, prin elitele intelectuale și culturale (clerici și laici), izvorâte din acele «fântâni ale darurilor» de la Blaj, (ca adevărate școli de formare spirituală și a conștiinței de neam), iluştri lideri de opinie pentru masele populare, alături de remarcabile personalități ale ierarhilor, clerului și laicilor ortodocși.
Catedrala Blajului, Câmpia Libertății și Câmpul lui Horea de la Alba-Iulia reprezintă trinomul luminos ce amintește peste veacuri românilor de pretutindeni și indiferent de confesiune, de unde a răsărit cu adevărat soarele românilor: Marea Unire de la 1918.
Marele savant Mircea Eliade sintetiza poetic rolul esențial al Școlilor Blajului pentru națiunea română: „Făclia aprinsă la Blaj acum 200 de ani n-a mai putut fi stinsă de atunci -, şi nici nu se va stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu Klein n-a trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel Aron; el a încredinţat-o sutelor şi miilor de tineri ardeleni care au învăţat de atunci în Şcoalele Blajului. Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de Români. Limba, literatura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă eroică.
Asemenea creaţii spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuşi geniul neamului care le-a dat naştere” .
Eminentul arhiereu, martir și mărturisitor pentru credință, Iuliu Hossu, cel dintâi purpurat al neamului românesc, rezuma foarte bine parcursul și rolul BRU de la Sfânta Unire cu Biserica Romei la Marea Unire de la 1918, spunând: «Dacă nu exista unirea religioasă de la 1700, nu era nici adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: „Vrem să ne unim cu țara!” și fără aceasta nu era nici unirea din 1918» .

Bibliografie selectivă privind rolul Bisericii Române Unite în Marea Unire de la 1 Decembrie din 1918

Acu Dumitru, 1 Decembrie – Ziua Naţională a României şi Ziua Astrei, în „Societate şi cultură în România interbelică”, Arad, 2004, p. 127-133.
Bellu Ştefan, Biserica Română şi Marea Unire, în revista ,,Pro Unione”, Baia Mare, 2003, 6, nr. 1-2, p. 45-67;
Bellu Ştefan, Blajul şi Marea Unire, Sibiu, s.n., 2003, 20 p.;
Bosoancă Traian, Aportul preoţilor şi protopopilor greco-catolici din judeţul Mureş la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În „Sargeţia”, 2001-2002, 30, p. 593-598;
Bosoancă Traian, Marea unire şi preoţimea ortodoxă română din judeţul Mureş, în „Angustia”, 1999, 4, p. 321-324;
Bosoancă Traian, Mureşenii şi Marea Unire/Biografii, Târgu Mureş, Ed. Ardealul, 2000, 255 p.
Bunea Augustin, Din Istoria Românilor, Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751), Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012, 480 p.
Calborean Ovidiu, Pe urmele românilor ardeleni din comuna Sadu, Sibiu 2015, 35 p.
Chindriș Ioan, Transilvanica, Ed. Cartimpex, Cluj-Napoca, 2003, 919 p.
Chiriac Alexandru, Membrii Sfatului Ţării (1917-1918). Dicţionar. Prefaţă de Ştefan Ştefănescu. Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2001, 176 p.;
Colesnic Iurie, Generaţia Unirii, Chişinău, Bucureşti, Ed. Museum, Fundaţia Culturală Română, 2004, 544 p.
Crihălmeanu Florentin, File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a Românilor, Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali și cronologie, Ed. Viața Creștină, 2017, 250 p.
Crihălmeanu Florentin, primele mențiuni despre Eparhia de Armenopoli în documente pontificale, în Studia Universitatis, Babeș-Bolyai, Theologia Catholica, Cluj-Napoca, An XLIX, 1, 2004, 115ss.
Dobre Cezar, 1918, înfrângeri şi victorii, Bucureşti, Ed. Sylvi, 2003, 248 p.;
Drăghicescu Dumitru, Marea Unire a Românilor cu Românii, 1918, ediţie îngrijită de Virgiliu Constantinescu-Galiceni, Bucureşti, Ed. Albatros, 2001, 352 p.
Drăghiţă Zevedei-Ioan, Participarea Mitropoliei Române Unite la expoziţia jubiliară de la
Bucureşti (1906), în „Annalles Universitas Apulenssis seria historica, Alba Iulia, 6 ,2002 ,”, nr. 1, ρ, 177-185;
Drăgoi Macarie Marius, Aspecte privind implicarea Bisericii româneşti din Transilvania în mişcarea naţională în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), în „Cred Străbună, Arhiepiscopia Alba Iulia ”, 2004, 14, nr. 7, p. 10; nr. 8, p. 10.
Eppel Marius, Vasile Mangra, Clubul naţionali Somitatens din Arad (1895-1904), în „Arhiva Someşană”, 2003, 2, p. 377-382;
Eppel Marius, Vasile Mangra şi mişcarea memorandistă, în „Studia historica Babeş-Bolyai”, 2004, 49, nr. 1, p. 79-99.
Farcaşiu Lucian, Rugăciunea de la Alba lulia şi problematica pomenirii autorităţilor statului după 1 Decembrie 1918. O abordare din perspectiva Teologiei liturgice, în ,,Societate şi cultură în România interbelică”, Arad, 2004, p. 203-222;
Faur Viorel, 80 de ani de la adoptarea la Oradea a Declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania. Banat, Crişana şi Maramureş, Oradea, Ed. Universităţii din Oradea, 1998, 84 p.
Giara Lucian, Domşa Maura Geraldina, Presa sibiană despre actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, în „Apulum”, 1999, 36. p. 469-479;
Grad Cornel, Goron Doru Emil, 1918/1919, Contribuţii sălăjene la Marea Unire, Zalău, Ed. Limes, 2000, 303 p.
Glodaru Eugenia, Sărbătorirea zilei de 3/15 mai 1848 – prilej de afirmare a identităţii naţionale, în „Acta Museei Napociensis”, 1998-1999, 35-36, nr, 2, p. 123-127.
Hitchins Keith, Afirmarea naţiunii. Mişcarea naţională românească din Transilvania, 1860-1914, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2000, 392 p. 13118.
Hossu Valer, Episcopul Iuliu – Sfântul Marii Uniri, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008, 244 p.
Hossu Valer, Vestitorul Sionului Românesc, Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2011, 316 p.
Ivănescu Ion, Sălăjeni în Marele Sfat al Ţării şi în Consiliul Dirigent, în „Acta Museii Porolisensis Zalău”, 2001, 2, nr. 6, p. 24-25.
*** În vâltoarea luptei pentru Unire. Amintiri ale voluntarilor bănăţeni, ediţie îngrijită de Vasile Popeagă, Arad, Ed. Multimedia, 2002, 216 p.
Josan Nicolae, Cărturarii judeţului Alba în slujba Unirii Transilvaniei, în „Apulum”, 2000, 37, nr. 2, p. 187-199.
Lungu Corneliu-Mihail, Făuritori ai Marii Uniri. Mărturii documentare, Bucureşti, Ed. Elion, 2003, 295 p.
Mara Teodor, Credenţionalele Unirii, în „Studia Universitatis Vasile Goldiş”, 2001, 11, p. 230-233;
*** Marea Unire din 1918 în context european. Coordonator Ioan Scurtu. Bucureşti, Ed. Academiei Române, 2003, 448 p.;
Mârza lacob, Perspective contemporane asupra anului 1918 în istoriografia română, în „Anales Universitatis Apulensis” , 1998-1999, 2-3, p. 79-85;
Mârza lacob, Unirea de la Alba Iulia n-a fost capriciul unei clipe, în revista „Steaua”, 2001, 52, nr. 7-8. p. 25-26; Transylvania Review, 2001, 10, nr. 4, p. 81-91 (în l. engleză);
Mitrofan Ioan, Contribuţia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la desăvârşirea unităţii naţionale, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai Theologia Greco-Catolica Varadiensis”, 1999, 44, nr. 1-2, p. 209- 212;
Mureşan Camil, Convergenţe spirituale în Unirea de la 1918, în ,,Memoriile secţiei ştiinţe istorice şi arheologice a Academiei Române, Bucureşti“, 1998, 23, p. 127-130;
Mureşanu Camil, Sub acelaşi nume – doi luptători pentru cauza naţională, În „Marea Unire din 1918”, Arad, 2004. p. 32-38.
Mureşan Codruţa Maria, Ştirban Marcel, Din istoria Bisericii Române Unite. Biserică. Şcoală. Naţiune. De la începuturile sale până la 1918, Ed. Muzeului Sătmărean, 2005, 392 p.
Neamţu Gelu, În America, pentru unirea Transilvaniei cu România, Cluj- Napoca, Ed. Dagerom Impex, 1997, 274 p.;
Negrei Ion, 1 Decembrie 1918. Chişinăul salută Alba Iulia, în revistă „Cugetul”, 2000, nr. 3, p. 57-60;
Nicolescu Gheorghe, Dobrescu Gheorghe, Nicolescu Andrei, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Bucureşti, Ed. Europa Nova, 2000. 488 p.;
Pall Francisc, Inochentie Micu-Klein, Exilul la Roma, 1745-1768, vol. I, Ed. Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, 286 p.
Păcurariu Mircea, Biserica şi Marea Unire, în „Revista Teologică Sibiu”, 1998, 8, nr. 4, p. 172- 188;
Petroman Cornel, Clerul român şi cadrele didactice din Banat în lupta pentru unirea Banatului cu România, în revistă „Altarul Banatului”, 1999, 10, nr. 10-12, p. 119-123;
Pitters Hermann, Contribuţia Saşilor şi a Bisericii Evanghelice C. A. din Transilvania la actul de la 1 Decembrie 1918, în „Studa Histroica et Theologica”, Iaşi, 2003, p. 737-740;
Pop Ioan-Aurel; Bolovan Ioan, Istoria Transilvaniei, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 426 p.
Pop Nicolae, Contribuţia pe plan extern a Dr. Vasile Lucaciu pentru înfăptuirea Statului Naţional Unitar Român – 1 Decembrie 1918, în revistă „Pro-Unione, Baia Mare”, 1999, 2, nr. 1, p. 13-16;
Popeangă Vasile, Activitatea cărturarilor ardeleni în Basarania anilor 1917-1918, în „Ziridava”, 2002, 23, p. 235-254.
Prunduș Silvestru Augustin; Plăianu Clemente, Cardinalul Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 1995, 472 p.
Prunduș Silvestru Augustin; Plăianu Clemente, Catolicism și ortodoxie Românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Cluj-Napoca, 1994, 280 p.
Stan Constantin I., Elie Miron Cristea şi prezentarea actului Unirii regelui Ferdinand, în „Augustia”, 2001, 6, p. 145-152.
Ştirban Marcel, Din istoria României, volumele II1-IV, Ediţia a II-a. În 1918 „ Desăvârşirea unităţii naţionale. Note de curs şi bibliografie. La 85 de ani de la desăvârşirea unităţii naţionale”, Tg. Mureş, Ed. „Dimitrie Cantemir”, 2003, 236 p. (vol. III); Documente (vol. IV), 454 p.
Tomoni Dumitru, Nord-estul Banatului şi Marea Unirii. Contribuţii documentare, Timişoara, Ed. Mirton, 2003, 207 p.
Vlaicu Patriciu-Dorin, Contribuţia clerului transilvănean la menţinerea identităţii naţionale între anii 1848-1919. Aspecte istorice şi canonico-juridice, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai Theologia Ortodoxa Cluj-Napoca”, 1998, 43, nr. 1-2, p. 169-186.
Zainea Ioan, Un moment de solidaritate românească. Anul 1913. Documente din arhiva Mitropoliei Unite de Alba Iulia şi Făgăraş, în revista „Cele Trei Crişuri” Oradea, 2000, 1, nr. 10-12, p. 15-21.
Aleasă gratitudine şi deosebită recunoştinţă conducerii Episcopiei Greco – Catolice de Cluj – Gherla pentru sprijinul bibliografic acordat!…

Material documentar,de sinteză,
întocmit şi redactat de Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/