Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » © Pereche mi-e poemul… de Violetta Petre

© Pereche mi-e poemul… de Violetta Petre

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în braţe de lehuză,

Eu strâng în braţe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntraşii, într-un cortegiu fără destinaţii,
Prin ploaia rece azi, îmi număr paşii şi nu mai am cui cere explicaţii.

Sunt dumnezeii duşi la balul novei, sărbătorind renaşterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm şi rimă.
Iar sfinţii şi-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale şi sinistre
Şi îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni şi acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic şi glasul Sarei, stins se mai aude
Şi nu mai înţeleg, menirea care-i, a vieţii, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul şi unde să găsesc un colţ de pace,
Când doar tăciuni şi jar mai paşte murgul şi iarba în cenuşă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări şi-oceane, şi luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roşie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleaşi holograme la paradă, vor defila, destine să sluţească.

Se leagănă un cântec de vioară, ca un final de partitură veche,
Eu strâng la piept poemul, să nu-mi moară; şi cum să nu îl strâng, când mi-e pereche?
30.06.2018