Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » PORTRET DE SCRIITOR: TUDOR CICU

PORTRET DE SCRIITOR: TUDOR CICU

Cunoscând bob cu bob opera lui Tudor Cicu, putem afirma astăzi că aceasta are consistenţa unui amestec nedisociabil de ficţiune şi autobiografie, prezentând o diversitate de genuri, specii şi stiluri care întăresc unitatea de ansamblu susţinută fundamental de unitatea estetică. Tudor Cicu a debutat în 2005 cu poezii („Cu marea în suflet”), lirica dăruindu-i în 12 ani încă cinci volume, izvorâte din aceleaşi experienţe: natura, dragostea şi labirintul intelectual fertilizat prin lecturi. Pastelul, romanţa, elegia, parodia, balada devoalează contactul senzorial cu viaţa, al unui spirit tradiţionalist.

Un alt sector al creaţiei sale este proza. Început cu „Iarba de mare” (2006), arborele epic s-a ramificat prin 4 volume de povestiri („Călător prin Valea Plângerii”, „Cu traista de basme prin lume”, „Balaurul mărilor”, „Azaplar”) decorate cu elemente de exotism indigen şi cu personaje încărcate de poezie, conduse de gesturi şi hotărâri spontane. Poveştile erotice, de un tragism copleşitor, pătrund în aria romanelor „Tătăruşca”, „Fata cu smochine”, „Copil din flori”, „Enigmatica Ema”, comunicând între ele în cadrul sarcinilor problematice. În ultimul, purtând un titlu ce ne aminteşte de un roman al nostru („Minunata Adela”, 2009), ca şi de cunoscutul „Patul lui Procust”, inventivul autor introduce pagini de jurnal, transcrieri de articole şi versuri pentru a întări jocul interindividual, mai cu seamă sub aspect exotic. Efemera Ema, trecătoare prin viaţa multor bărbaţi care nu înţeleg dacă este reală sau o himeră, asistentă medicală, artist plastic, grafician, se consideră „o biată frunză de mesteacăn aruncată în cărarea unora şi altora”. Ultima ei ispită este Victor Sidoriu, prozator şi gazetar, trimis pe frontul de vest, rănit grav, acuzat de înaltă trădare, al cărui roman în manuscris „Mesteceni în ploaie”, are ca personaj pe aceeaşi enigmatica Ema, care găseşte credinţă şi „toate leacurile la îndemână” pentru a fi, scurtă vreme, alături de gazetar. Acesta îi trimite de pe front lungi şi plictisitoare scrisori în care epatează prin lecţiile de literatură comparată.

Ca şi în alte cărţi care ilustrează relativizarea şi intuiţionismul bergsonian, preocuparea de bază a autorului este captarea concretului încărcat continuu de semnificaţii, altfel spus, problematica iluziei, în care obiectul iubirii e de însemnătate minoră. În aceste împrejurări, aventura se încheie în punctul iniţial. Realul pare ceva duşmănos pentru suflet, un tărâm situat între teluric şi ceaţă. Aşa ne explicăm ezitările Emei, nehotărârea lui Victor, confuziile lui Vladimir, inflexibilitatea Tamarei.

Fiind la bază poet, dar şi un stăruitor eseist („Poezia şi subteranele ei”, „Alergând după o himeră”, „Prieteni prin cărţi”) şi critic onest („La temelia cetăţii”, „Asediul cuvintelor”), Tudor Cicu şi-a construit o carieră respectabilă. Spirit pragmatic, el pune semnul egal între proiecte şi realizările estetice aflate întotdeauna la nivelul cel mai înalt. Fără acest dobrogean manierat şi manierist, literatura buzoiană ar fi fost mai săracă. Cultura locală, anemică şi blazată, care de multe ori face plecăciuni în faţa unor false valori exterioare, ar putea manifesta gesturi vizibile de cinstire cărturărească pentru acest scriitor proteic. Despre el nu s-a scris cât a scris el despre alţii şi cât ar fi meritat. Discret, nu atrage atenţia asupra sa şi nu imploră bunăvoinţa nimănui. Scrie. Scrie bine. Marile instituţii de cultură ar putea iniţia un serial având ca generic „Portret de scriitor”, începând cu membrii USR, continuând cu LSR şi cu cei neafiliaţi. Luările de cuvânt ar constitui un inedit dicţionar de literatură buzoiană contemporană.

Sau e mai bine să-i lăsăm pe scriitori cu singurătatea lor, ferindu-i, perfid, de jungla vieţii publice?