Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » UMOR » PAMFLET » Marin Ifrim: Klingonienii literari

Marin Ifrim: Klingonienii literari

 

Klingonienii literari

 

Când nu ești de acord cu ceilalți, pari deja suspect. Când nu faci ce fac ei, cei mulți la număr, ești arătat cu degetul. Tu ești de vină pentru că există vină. Ei sunt puri și nu au nicio problemă. Când au nevoie de ceva ce nu se gășește pe piață, de cuvinte ”la (și de la) negru”, vin la tine și te pupă între buci. Ei sunt cei care fac și desfac măruntaiele unor cadavre aflate în gheață veșnică, hienele cu dinți de oțel, cu gânduri putrede și activități putrede. Am avut parte din belșug de așa ceva. Unii dintre acești ”prieteni” au intrat în intimitățile mele prin efracții descalificante. Nu sunt o fire răzbunătoare și nici nu am dreptul divin de a ierta, nu-i uit și nu vreau să îi mai știu prin jur. Ducă-se. E trist să constați că, după mulți ani, timp în care ai avut ocazia să te convingi că unii dintre acești klingonieni literari scriu într-o altă limbă – una a grafomanilor cosmici – ți-ai înșelat sufletul. Sare pe rană, atâta le e gustul estetic. Cunosc inși care pot să scrie un roman de cel puțin 1000 de pagini despre o simplă bășină. Mă simt ca un gospodar care, după o muncă sisifică, își găsește, dimineața, grădina devastată de urși puturoși, plini de purici cu bale în bot și cu greutatea lor de fiare cumplite tremurând pământul din jur, privind totul ca și cum nu doar foamea le astâmpără animalitatea. Nu sunt un risipitor de sentimente, dimpotrivă, am economiile mele (u)morale. Mă uit la astfel de călători/încălecați peste litere cum se adună și se adulmecă unii pe alții sub coada limbii, precum animalele aflate în călduri. E vremea lor dintotdeauna. Să fie la ei și la toți cei care nu înțeleg că rostul cuvintelor nu e acela de a te găinăța în fraze și propoziții peste aproapele tău. Eu nu pot sta în calea evoluției științifice a desfrâului, a scrisului și a scrisei, vorba lui Gheorghe Ene. Nu am ce căuta în minți tulburi și pofticioase de ”glorie” literară pe cocoașa altora. Sictir!…

 

Marin Ifrim, 06.07.2018


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.