Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » LIVIA CIUPERCĂ: REGINA INIMILOR NOASTRE

LIVIA CIUPERCĂ: REGINA INIMILOR NOASTRE

Astăzi, 18 iulie 2018, se împlinesc 80 de ani de când sufletul Majestăţii Sale Regina Maria a României, suflet creştin, a plecat la Domnul, lăsând în urmă-i gesturi şi fapte care să cuprindă-ntreg acest spaţiu sfinţit de jertfa de veacuri, de la Decebal şi Burebista şi până-n zilele noastre.

Să avem încredinţare, astăzi, mai mult ca oricând, inima Reginei noastre bate din înaltul cel necuprins, generoasă îmbrăţişare,  cu aură tricoloră, pentru toţi fiii acestei ţări binecuvântate de PreaBunul Dumnezeu.

Nu avem dreptul să uităm că pe toată durata Primului Război Mondial, grijile, suferinţele, înfrângerile, deziluziile Românilor – au fost şi ale Reginei noastre. Majestatea Sa a lăcrimat împreună cu fiii şi fiicele României. Majestatea Sa a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă să mângâie pe răniţi, pe muribunzi, pe orfani. A fost o prezenţă activă – atât pe front, în mijlocul luptătorilor, însufleţindu-i, cât şi în cancelariile mai marilor lumii – pledând pentru cauza României.

                Sunt multe exemple care întregesc portretul de fin diplomat al Majestăţii Sale Regina Maria.

Şi pentru a fi şi mai convingători, reproducem o întâmplare reală, consemnată în cotidianul „Dacia”, din Bucureşti, nr. 123, de vineri, 2 mai 1919. Articolul se intitulează „O vorbă a Reginei la Paris”, pe care-l reproducem, integral:

„La un prânz dat în onoarea Reginei Maria, la Paris, în prezenţa preşedintelui Republicii, Raymond Poincaré, se servesc la desert fragi. Regina este plăcut surprinsă. Domnul Raymond Poincaré observă mirarea reginei. Suverana noastră îl lămureşte:

– Fragi?! E pentru întâia oară când le văd anul acesta.

– La noi, Doamnă, adăugă preşedintele, e credinţa că, atunci când gustaţi întâia pârgă de fragi, dacă vă puneţi ceva în gând, gândul se realizează cu uşurinţă.

Regina noastră, luând din fructele proaspete, de bun augur, preşedintele întreabă:

– La ce vă gândiţi, Doamnă?

– La Bănat, la Banatul românesc, fu răspunsul Suveranei.

Domnul Poincaré, puţin cam stânjenit, surâse”.

Aţi înţeles, desigur. Prezenţa Reginei noastre la Paris a avut un scop precis: o decizie unanimă a forum-ului decizional, privind hotarele României Mari!

Dacă timpul a aşternut mantie cenuşie peste ani, astăzi, ca şi-n 1918, să nu ne întristăm, să nu disperăm. Să privim spre cerul senin – şi-n inimile noastre. Ochii Reginei noastre par să ne însufleţească, cu speranţă şi credinţă spre un alt început.