Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TABLETA » Marin Ifrim: O zi pentru Mihai Șora !?

Marin Ifrim: O zi pentru Mihai Șora !?

O zi pentru Mihai Șora !?

 

Parlamentul e deraiat precum un tren care a rupt un pod peste o prăpastie. Acești bugetivori absolut inutili au votat, mai ales în timpul guvernării PSD, fel de fel de legi iraționale sau parșiv concepute. Îmi amintesc cum, după ceaușesciada din 1989, prima prioritate a aleșilor în proporții electorale chinezești, a fost stabilirea salariilor dumnealor. După care, de aproape trei decenii își tot măresc aceste salarii/indemnizații, ca să nu mai zic și de pensii. Unii dintre parlamentari, puțini la număr, prin conduita lor morală, prin aportul lor la binele cetățeanului, își merită indemnizația sau pensia. Alții, precum Ragnea, trebuie tratați de urgență cu punere sub sechestru. Clasa politică, adică ceva ce nu avem, și n-am avut nici pe vremea zecilor de ani de comunism, își merită dispariția în neantul istoriei. Ca de obicei, niște indivizi răi profită de inocența sau de parșivenia unor inși din bobor. Fără acest bobor de fasole, mămăligă și sarmale, nu ar mai exista vampiri în fruntea țării. Țara e un corp care reacționează din instinct la fel de fel de boli, își găsește mereu ”anticorpii”/ antiveninul. Pe 10 august va avea loc o mare sau mică manifestare împotriva actualei puteri leșinate de incompentență. Nu am nicio treabă cu cei care organizează acest protest, nici în bine nici în rău, însă, nu pot să nu înțeleg motivele disperate ale celor care ies sau vor ieși în stradă. Pentru mine diaspora e ceva ce trebuie respectat, o clasă nepolitică plină cu oameni foarte inteligenți, curați, muncitori etc. Diaspora ne face imagine bună în lume, nu fustele cu portofele furate. Cred în bunele intenții ale diasporei. Acum vreun deceniu chiar am scris că, până nu se vor întoarce românii din diaspora acasă țara va sta în putrefacție. Nu știu ce se va întâmpla pe 10 august. Mă aștept la lucruri pidosnice din partea partidului de guvernământ și din partea serviciilor de aici și de pretutindeni care guvernează partidul de guvernământ. Cred în justiția divină. Vom avea, cât de curând, ”o țară ca afară”… Dacă va fi cazul, pe 10 august voi fi printre protestatari. Măcar pentru a-l vedea pe Mihai Șora, un om care, la aproape 102 ani nu a putut fi deteriorat de istorie.

 

Marin Ifrim, 20.07.2018


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.