Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: LINIȘTEA NOPȚII (1)

Eugen Oniscu: LINIȘTEA NOPȚII (1)

Într-o dimineață însorită de octombrie, Laurențiu Popovici foarte preocupat, eși supărat din apartamentul în care el locuia cu părinții săi. De fapt în ultimii ani el venea acasă doar în vacanțe, pentru că în restul timpului era la București student la facultatea de informatică. La cei două zeci și patru de ani ai săi, în acea dimineață, mergea pe stradă foarte frământat de o problemă ce îl apăsa pe suflet. În cursul zilei trecute avusese o discuție destul de aprinsă cu tatăl său, și în urma acelei discuții, tatăl lui căzuse de pe piedestalul în care se afla în mintea sa. Laurențiu venise de la București la insistențele mamei lui ce îl chemase să o ajute pentru că ea nu mai știa ce să facă, se simțea depășită de situația în care se găsea familia lor.

Aveau o problemă cu sora lui ce se numea Rodica, ce de la optsprezece ani fără consițământul părinților fugise de acasă cu un bărbat mai mare cu zece ani ca ea. Trăise cu acel om pe nume Costel, mai bine de un an, iar în ultimile șase luni Costel nu o mai respecta deloc, ba mai mult de atât o și pălmuise de câteva ori. De asemenea Costel, seara după ce termina cu munca lui, eșea în oraș cu alte femei, iar Rodica rămânea acasă singură, plângând. Partea cea mai dramatică din toată acea istorie era că sora lui era însărcinată de câteva luni. În disperare încercase să facă avort, însă medicul îi spusese că venise prea târziu, și că în stadiul în care ea era nu se mai putea face nimic pentru că viața ei era în pericol dacă ar fi făcut avort.

Laurențiu vorbise cu tatăl său pentru a o lua pe sora lui de la Costel și a o aduce acasă. Dar tatăl său se opusese vehement, spunând că la făcut de rușine și că el nu o mai recunoaște ca fiică a lui. Laurențiu insistă mult pe lângă tatăl lui, la fel și mama sa, însă Petre așa îl chema pe tatăl său nu cedă deloc, spunându-le că Rodica la făcut de râs și el nu o poate primi acasă. Laurențiu, învățase de la tatăl său ce muncea ca șef de secție într-un abator, că în viață trebuie să muncești conștiincios și că trebuie să fii un cetățean de onoare în societate, un model pentru cei din jur. De mici copii crescuseră cu un program bine stabilit pentru învățat, iar pentru joacă li se dădea destul de puțin timp, și chiar și atunci când se măriseră tatăl lor continua cu normele lui foarte stricte pentru ei. Însă el odată cu plecarea sa la facultate scăpase mai ușor, pe când sora lui rămase acasă terminase liceul iar Petre avea planuri mari cu ea. Pentru Petre conta foarte mult imaginea pe care el și familia lui o proiecta în societate. Ținuse foarte mult la Rodica, crezuse că dacă îi aplică acea disciplină spartană o face pentru binele ei.

De asemenea, Laurențiu împreună cu mama sa ce se numea Valeria, merseseră la fratele lui Petre ce se numea Ioan, și îl rugaseră să o găzduiască un timp pe Rodica. Ioan era văduv, îi murise soția de câțiva ani, și era un om cu vederi largi în ceea ce privește viața și spuse: ,,Ei așa este tinerețea, eu știu ce înseamnă această vârstă doar și eu am fost tânăr și am făcut greșeli, am căzut m-am lovit, însă m-am ridicat și am pornit înainte în viață. Iar despre Rodica poate să vină la mine când vrea și să stea la mine în casă cât dorește, eu o voi ajuta doar de când era mică dintre toți nepoții mei ea a fost favorita mea. Iar despre Petre nu vă mai chinuiți cu el să îl convingeți pentru că este de prisos, eu îl știu cum gândește, este un perfecționist înrăit, și mai mult de atât se teme teribil de gura lumii, tremură ca nu cumva oamenii să nu îl mai socotească cetățeanul exemplar cu o familie model în societate. Uneori mă întreb oare cum poate omul ăsta să gândească așa. De aceea Laurențiu eu v-am învățat de câte ori veneați pe la mine să citiți cărți, și mai ales unii autori ce deschid mintea și pregătesc omul pentru viață și am constatat cu bucurie că mi-ați urmat sfatul. Dar revenind la Rodica vă spun că există o problemă, pentru că și eu am discutat cu ea și am văzut că oscilează între a rămâne cu Costel, mai ales că acuma așteaptă și un copil de la el, sau a rupe cu acest bărbat ce nu o mai respectă din câte am înțeles eu, ba mai mult de atât se poartă rău de tot cu ea. O rănește în cele mai frumoase sentimente ale ei, îi calcă practic demnitatea ei de femeie tânără în picioare. Așa că nu văd de ce ar mai rămâne cu Costel, ea este tânără, frumoasă, are toată viața înainte. Așa că duceți-vă și convingeți-o, și mai ales determinați-o să înțeleagă că casa mea este și casa ei, și ca întotdeauna sentimentele mele față de ea nu sau schimbat, ba mai mult de atât acum pe cât îmi stă în măsură am să o ajut să își refacă viața. Iar în tot acest episod întunecat, este și un punct luminos pentru că se va naște un copil ce vine pe lume într-un context atât de sumbru.”

În acea dimineață Laurențiu avea întâlnire cu Rodica la o patiserie, se uită la ceas și constată că avea destul timp să treacă și pe la Costel ce lucra la un magazin de electrodomestice. Simțea nevoia să discute cu Costel și să-i arate cât de greșit procedează cu sora lui. Laurențiu intră în acel magazin și constată că la acea oră a dimineții nu era nimeni acolo decât Costel singur ce era așezat în fața unui calculator urmărind ceva. După ce îl salută scurt, Laurențiu plin de toată indignarea ce se adunase în sufletul său față de Costel în ultimul timp îi spuse: ,,Costel nu îmi place deloc cum te porți cu sora mea, ba mai mult cum ai putut să cazi atât de jos încât ai ajuns să o și lovești, dintotdeauna am crezut că un bărbat ce lovește o femeie se coboară singur în ochii celorlalți.” Costel îl privi cu dispreț timp de câteva clipe pe Laurențiu, apoi spuse: ,,Ce! Ai reușit să ieși și tu puțin din colivia tatălui tău și acum te și apuci să-mi dai tu mie lecții despre ce este viața și cum trebuie trăită?” Laurențiu plin de indignare îi răspunse: ,,Privindu-te și ascultându-te nu îmi provoci decât repulsie, și dacă ceea ce tu mi-ai spus reprezintă tot ceea ce tu ai învățat din viață, atunci să știi că este egal cu zero toată experiența ta de viață. Oare cum este posibil ca să te comporți atât de rău cu Rodica?” Costel puțin înfuriat se ridică în picioare și spuse: ,,Un idealist nenorocit cu cașul la gură asta ești nu altceva, nu ai nici o ideeie despre cum funcționează lumea din jurul tău, doar bazaconii ai în cap, ce ți le-ai însușit din cărți nimic altceva, de altfel nici nu face să-mi pierd timpul și să-mi stric ziua cu unul ca tine.” După ce spuse acele cuvinte Costel îi întoarse spatele lui Laurențiu și plecă într-o anexă a magazinului, curmă acea discuție și din motivul ca nu cumva colegii săi de muncă sau șeful său să vadă că el se ceartă cu cineva în magazin.

Laurențiu eși din acel magazin, și în timp ce mergea spre întâlnirea cu sora lui, încercă pe cât posibil să alunge din mintea lui toată jignirea ce o primise din partea lui Costel, își dădu seama că era de prisos să încerce să-l mai caute pentru a mai sta de vorbă. După ce merse un timp, încercând să depășească acea stare de supărare, ajunse la concluzia că de la un om de teapa lui Costel nici nu te pute-ai aștepta la altceva, așa că era mai bine să treacă peste acel incident. Apoi începu în mintea lui să deruleze discuția cu tatăl său și mai ales punctul unde i se părea cel mai de neînțeles pentru el. Își amintea tot acel discurs și mai ales suferința imprimată pe fața tatălui său atunci când le spusese lui și mamei sale: ,,Laurențiu eu v-am crescut de mici cu o educație severă pentru că eu am vrut să nu o luați razna ca alți copii. În mintea mea eu v-am trasat un plan pentru fiecare dintre voi în urma capacităților pe care am văzut că voi le aveți. Iar pentru Rodica erau atâțea băieți buni, și măcar o asistentă medicală dacă ar fi ajuns pe mine m-ar fi mulțumit, deși eu voiam mai mult de la ea, dar cel mai mult mi-ar fi plăcut să o știu la casa ei. Totul era plănuit ca o operă a mea, iar Rodica nu trebuia decât să conlucreze cu mine și să mă asculte până la capăt. A crezut că va descoperii paradisul alături de Costel, și a fugit fără să-mi spună nimic, ca și cum eu pe lumea asta nu doream fericirea ei, eu tatăl ei care de mică o purtam în brațe și apoi plecam la muncă. Iar acum mama voastră mă imploră să o primesc acasă spunându-mi că acolo unde este suferă cumplit. În loc de paradis se pare că a găsit iadul lângă acel om, ce a mai avut câteva relații de concubinaj și înaintea ei. Eu m-am interesat de viața lui, este un om fără valori morale, fără scrupule, ce după ce și-a atins scopurile sale meschine cu ea profitând de inocența și naivitatea ei, îi calcă viața în picioare și apoi o va abandona, este un prădător, și ce e mai trist este faptul că societatea noastră e plină de astfel de specimene. Și așa eu, ce toată viața am avut plăcerea să-mi croiesc un drum drept pentru a fi și altora model, dintr-o dată am ajuns în gura lumii, și ce mai râd unii de mine. Iar alți colegi de muncă chiar dacă nu îmi spun nimic pur și simplu le citesc pe fețele lor satisfacția ce o au când mă privesc, transmițându-mi un mesaj non verbal ce ar suna cam așa: ,,Ai cam dat-o în bară rău de tot moralistule.” Am ajuns de râsul lumii, eu care ar fi trebuit să primesc respect din partea voastră și să vă văd ca pe niște elemente bune în societate. Rodica m-a aranjat în felul acesta iar voi vreți să mi-o aduceți și acasă. A trăit în concubinaj, va avea și un copil, și va trebui să intre în casa mea acoperită de ocară, eu nu pot accepta așa ceva nicidecum. Dacă vreți să mă ucideți aduceți-o acasă, sau mai bine zis dacă intră ea aici eu plec de acasă, din acest apartament pentru care am muncit o viață. Dar mai bine vă spun clar și cuprinzător, eu sunt stăpânul acestei case și nu mă voi lăsa sensibilizat de voi. Mai înainte eram gata să decid și să plec eu un timp și să vină ea, dar nu se mai poate pentru că mă voi face și mai tare de râs în fața lumii. Eu vă spun clar, nu mai vreau să știu nimic de ea, să vă ajute Ioan palavragiul și filozoful ăla liberal, doar el este lăudat de unii, și admirat de tine Laurențiu pentru orizonturile lui deschise și mai ales pentru faptul că a citit nu știu ce cărți interesante, și mai ales că se strânge cu alții de teapa lui la cafenea și îi dă ore și ore cu trăncăneala pe teme culturale, după cum le numesc cei din cercul lor. Pe mine astfel de oameni nu mă atrag, și nu pot să îi admir pentru că eu concep viața cu totul altfel și acest lucru l-am reflectat în modul cum eu v-am educat. Viața pentru mine a însemnat muncă nu cărți interesante de citit, pentru că din cititul cărților nu se poate trăi Laurențiu, ci doar din muncă intensă și mai mult decât orice, fiind un bun element în societate oferi un astfel de exemplu, altfel nu, te amăgești singur dacă crezi că viața este un parc de distracții precum se vede că a crezut Rodica.”

Apoi Laurențiu își aduse aminte cum în toiul discuției el îi spusese tatălui său: ,,Da, dar și Rodica are dreptul la o a doua șansă, e doar uman să greșești, este prostesc doar atunci când se persistă în aceeași greșeală.” Iar mama sa în acele momente completase: ,,Uite ce frumos îți spune și Laurențiu, haide Petre calcă-ți pe inimă, știu că în adâncul tău te prăpădești de dorul fetei tale, și mai lasă gura lumii în pace.” Apoi tatăl lui spuse: ,,Mama ta Laurențiu a fost o naivă sentimentală toată viața ei. Și tot ce s-a întâmplat este și din vina ei pentru că în timp ce eu vă educam într-un mod corect, ea pe la spatele meu după ce în față mă aproba, căuta să îndulcească pe cât îi stătea în putință situația voastră cocoloșindu-vă și povățuindu-vă să nu mă luați în totalitate în seamă, târziu mi-am dat eu seama de lucrul acesta. Dacă ea ar fi stat umăr la umăr lângă mine nu s-ar fi ajuns la situația de astăzi cu Rodica. Iar despre a doua șansă ce tu îmi vorbești Laurențiu oare nu înțelegi că nu există, se mai poate oare întoarce timpul înapoi și Rodica să aleagă mai înțelept în viață, nicidecum. Iar despre idei ca ale lui Ioan precum că se poate înfrunta totul fiind încrezători într-un viitor luminos, și că Rodica își va găsi un alt bărbat și va începe o altă viață, și că totul va fi în roz, pe mine nu mă încântă deloc, pentru că în final lumea o va vedea tot timpul vieții ei doar cu o etichetă, și tu știi ce va scrie lumea pe acea etichetă, nu mai trebuie să-ți spun eu.”

Mergând la acea oră a dimineții, printre trecătorii de pe stradă Laurențiu încerca să înțeleagă toată acea dramă din familia sa. De fapt el avea un obicei și anume, de câte ori se confrunta în viață cu ceva deosebit sau dacă avea o discuție interesantă cu cineva, a doua zi relua în mintea sa firul acelei conversații pas cu pas revizuind totul, mai ales punctele mai importante, încercând să tragă concluzii sănătoase și să vadă cine are dreptate, sau cel puțin să învețe ceva. Dar acum situația era destul de dramatică pentru că el se învoise doar pentru trei zile de la facultate, dintre care două zile se scurseseră, între vizita la unchiul său Ioan, o întrevedere secretă cu Rodica, apoi discuțiile cu tatăl său. Mai avea la dispoziție doar acea zi, și doar până la ora douăzeci și trei și treizeci de minute când trebuia să plece cu trenul din acel oraș din câmpie spre București.
Va urma…

Eugen Oniscu