Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Maria Botnaru: Tu, Soartă!

Maria Botnaru: Tu, Soartă!

Tu, Soartă!
De ochiului-ai dat, de izvor, o lacrimă-atât de flămândă,
Tu, Soartă, și gura i-o lasă, prin murmurul lin să te plângă,
Și cât neastâmpăr de zbor ai pus în aripa mea stângă,
Un cer îmi apleacă ușor, să-ncapă-alinarea-ți pe tângă…
Iar boțul de sare amară, lins hulpav de limba mea lungă
Din lipsă-a cuvântului-miere, ce-ntârzia să mi-o ungă,
Ți-l iert, că l-ai pus, greu butuc, la piciorul meu drept,
Să-nvăț, cum s-aleargă pe funia vieții la modul direct.
În clipa de-avânt, la maxim, de liniște, dă difuzoare,
Urechii tocirea ascute-o, să guste-armonii răpitoare
Și ochiului pune-i privire de vulturul tânăr, iscoditoare,
Să-nvețe discret, din fulger desculț, alergarea pe foaie.
Din ștreangul tăcerii, ce-și crește pe gâtu-mi un clește,
Deznoadă-i betonul ce-apasă cuvântul, când înflorește,
Căci nu pot să tac și urlu ca lupul flămând, ce sperie Luna,
Când ea mă inspiră și veche, și nouă, și-albastră, nebuna…
Nu, nu mă sperii, că urci peste suflet treptat împăcarea,
Dezdoaie-mi aripa, vreau, prin iubire, să-ți trec provocarea,
Împunge-mi cu briza rebelă călcâiul din sarea crispată
Și seacă blestemul în care icoana visării mi-a fost, uneori, îngropată.
22 iulie 2018 Maria Botnaru