Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » IN MEMORIAM » Marin Ifrim: O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXV)

Marin Ifrim: O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXV)

Foto: Sorin Șaguna împreună cu marele actor Radu Beligan

 

O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XXV)

Dintre toți ”copiii” cărora am încercat să le fac ”pârtie literară” cel mai bine mi-l amintesc pe regretatul Sorin Șaguna (1989-2014), care, încă de când l-am cunoscut, mi-a dat senzația că e genial. L-a trimis la mine Alexandru Oproescu. Am înțeles că a fost sprijinit și de Stan Brebenel. La Concursul de creație literară pentru elevi ”Constantin Petcu” , în calitate de președinte al juriului, i-am acordat un premiu. A mai primit, inclusiv prin votul meu, încă un premiu la Concursul ”V. Voiculescu”. După primul premiu, în ediția următoare a concursului, am considerat că nu mai poate fi premiat. După ce s-au anunțat rezultatele, aproape că mi-a rupt ușa bibilotecii Casei de Cultură a Sindicatelor. Nu m-a lăsat să deschid gura, mi-a spus-o pe un ton foarte apăsat: ”M-ați trădat. Tocmai dumneavoastră, în care am avut o încredere totală. Să vă fie rușine”. Am apucat să-i spun doar atât: ”Sorine, ai primit un premiu anul trecut”. Văzându-l așa de îndârjit am zâmbit în semn de înțelegere. Reacția sa: ”Mai și râdeți, nu vreau să vă mai văd”. Doamne iartă-mă, râd și acum de reacțiile acestuia. Nu era un prefăcut. Își cerea dreptul la viață spirituală și știa că merită să fie un învingător. Am rămas prieteni. A ajuns un mare actor. Din păcate, la vârsta de 25 de ani a murit! Dumnezeu să-i odihnească sufletul cosmic. La moartea sa, au apărut zeci de articole elogioase. A primit aplauze cât pentru un secol de actorie. Încerc să refac traseul acestui ”meteorit” care nu a căzut pe pământ decât ca să revină din nou în Univers. Recent, în revista Casei de Cultură a Sindicatelor, ”Cartelul metaforelor”, poeta Mihaela Roxana Boboc și-a amintit de el. Voi cita câte ceva într-un articol viitor. Acum redau aproape în totalitate un articol emoționant din revista online de teatru ”Yorick” (nr. 223/15.07. 2014) semnat de Alina Epingeac. ”Nu ştiu cum să încep, nu ştiu cum să continuu şi nu vreau să închei. Cum să scrii despre cel care îţi e fratele pe care nu părinţii, ci destinul ţi l-a oferit, la timpul trecut? Tot ce cred e că trebuie să îmi fac curaj şi să apăs tastele. Aşa, amintirile care mi se derulează înaintea ochilor deschişi vor trece pe foaie şi nu va trebui să ştiu nimic. Sorin Şaguna m-a sunat acum cinci ani. Eram pe stradă şi o voce foarte politicoasă îmi spunea că este student în anul I la Actorie, la clasa domnului profesor Zamfirescu, şi că a fost îndrumat spre mine pentru a publica nişte poezii în revista Theatron. Foarte elegant în exprimare, modest, entuziast şi foarte sigur pe el. Atunci nu am făcut altceva decât oficiul de a trimite mai departe spre publicare poeziile primite de la Sorin. Le-am citit şi nu mai ştiu ce am gândit. Cum să îmi mai amintesc despre străinul de atunci când îl plâng pe fratele de acum? El intra în anul III, eu începeam Masteratul. Era septembrie când eu am vrut să îi strâng mâna, iar el m-a îmbrăţişat strâns atunci când am asociat o prezenţă vocii de la telefon. Era în costum de mişcare, pe scena teatrului Odeon – înalt, slab, cu ochi curioşi, maxilar puternic şi buze groase. Ca un spiriduş longilin. Ştiu că mi-am zis: Ăsta e Puck! Şi, de fapt, era Ariel, căci pe lângă inocenţa lui de copil frumos şi poznele de adolescent îndrăzneţ, Sorin avea şi o profunzime atipică pentru vârsta lui în relaţia cu „plămada din care sunt făcute visele”. Nu l-am înţeles la început. Când îmi vorbea despre credinţă, energie, spirit; mă uitam mirată şi nu puteam să fac legătura între argintul viu care jonglează cu vorbele cu o iuţeală pe care urechea ta face eforturi să o prindă din urmă şi tânărul liniştit care îţi explica senin şi cu răbdare despre Părintele Arsenie Boca. Iar de acum începe să fie frumos. Peste noapte mi s-a născut un frate. Gata crescut. Frăţiorul care m-a făcut să râd ca nimeni altul, pe care l-am certat, care m-a dojenit numai, pe care m-am supărat, care m-a iertat, de care am fost mândră şi care m-a iubit. E indecent să povestesc mai departe. Povestea e între noi, cei din familie. Celorlalţi le spun doar că a fost minunat. Acum, că am început, trebuie să pot continua. Şi o voi face scriind adevărul meu despre actorul Sorin Şaguna. S-a spus că era genial. Da – avea sclipiri de geniu pe care puţini norocoşi le-au observat. Acum, când e inutil şi gratuit, am citit litere de-o şchioapă care îl numeau mare actor şi speranţa teatrului românesc. Sorin nu a avut timp să devină un mare actor. Avea, în schimb, un potenţial real. Carismă, prezenţă scenică, iubire de profesie, seriozitate, modestie, respect şi credinţă. L-am văzut cum se frământa pentru un rol, l-am văzut cum se pregătea înainte de un spectacol, l-am văzut cum se antrena, momind şansa de a nu mai fi unul dintre mulţii absolvenţi, ci acel actor pentru care merită să montezi spectacolul. Sorin s-a născut să iubească. Enorm. Şi avea nevoie să fie iubit. Iar asta se vedea şi pe scenă. Bucuria pe care o uităm nepermis de des în profesia noastră pentru el era ca aerul. A făcut film, televiziune, radio, a jucat de la tragedie la travesti, a făcut teatru pentru copii, a prezentat evenimente şi ar fi fost un excelent actor de stand-up. Şi mai avea o calitate importantă: îl ţineai minte. Pentru că era o lumină. Şi iar nu mai ştiu ce să scriu. Să enumăr roluri şi volume de poezii publicate şi emisiuni de radio şi actori care i-au fost parteneri? La ce bun? Îmi dau seama că ar trebui să închei şi nu vreau. Pentru că mai am atâtea de spus, pentru că avea atâtea de trăit şi pentru că nu am mai avut timp”. Sorin Gabriel Șaguna face parte (și) din patrimoniul meu spiritual. Aș zice că, în vremea în care ne-am cunoscut, am luat câteva lecții de la el. Când a murit, am scris un text publicat în unele ziare și reviste, inclusiv pe unul din blogurile mele: În anul 2004, i-am publicat primele poezii. Era un băiat chipeș și politicos, până când i se părea că nu e băgat în seamă. Nu suporta să nu i se acorde atenție, chiar dacă el însuși era deja o impunere a atenției. Încă de atunci avea gesticulația histrionică a viitorului actor. Se purta așa de parcă ar fi vrut să nu se vadă că nu e cum suntem noi toți. I-am făcut un portret într-o carte de-a mea.  Nu am îndrăznit atunci să scriu că semăna cu un înger, așa cum ne putem noi închipui că arată îngerii: subțiri, mlădioși, ceruiți, puri etc. Cred că bănuia că e cineva, că e ales. Cerea totul de la viață, părea că o străbate tot timpul în fugă. Îl atrăgea eternitatea. Astfel de oameni par născuți în ceruri și, ca să nu ne spună nouă prea multe, de unde vin și de ce vin printre noi, sunt repede chemați înapoi, <acasă>. Dispariția lor ne crează o frustrare cumplită, ne arată cât de mici și de răi suntem în viața de zi cu zi. În Sorin Gabriel Șaguna a văzut genialitatea exact cine trebuia, profesorul său, marele actor Florin Zamfirescu. Sorin mă suna cam de 2-3 ori pe an, când își aducea aminte de mine. Mă bucuram ca și cum m-ar fi sunat copilul meu. De fiecare dată nu uita să-mi mulțumească pentru nu știu ce sfaturi literare pe care i le-aș fi dat când era elev. Era doar un pretext de a-mi arăta reciprocitatea prieteniei noastre. M-a sunat și acum vreo patru luni, rugându-mă să ajut o fetiță, să-i public niște poezii. Avea vocea schimbată. Abia acum realizez că deja era în drum spre ceruri. Nu mi-a spus că e în spital, iar eu tocmai ieșisem dintr-un spital. L-am rugat să noteze adresa mea de e-mail și să-mi trimită acele poezii. Instinctual, simțeam că nu-și notează nimic. Probabil că nici nu avea cum, căci era țintuit la pat. A fost ultimul nostru schimb de cuvinte. Ca de obicei, la finalul discuției mi-a spus <Săru’ mâna>. Așa îi era obiceiul. Cred că așa i se adresa și lui Alex. Oproescu, cel care, din câte știu, a fost primul care a investit în promițătoarea sa carieră literară. Au crezut și alții în el, iar el nu ne-a înșelat așteptările până în ultima clipă. Cei care l-au cunoscut mai bine, sunt convins că au simțit că e vorba de o ființă specială. A trăit ca să ne pună pe gânduri. A murit ca o pildă secretă. Dumnezeu știe de ce. Ne-a pus pe gânduri, ne-a făcut pentru o clipă mai buni, pentru ca, imediat, să o luăm de la capăt în rătăcirea noastră zilnică. Dumnezeu să-l ierte! Îngerul s-a întors acasă. Ar mai fi multe de spus. Important pentru mine este faptul că acest copil genial a respirat (și) aerul bibliotecii Casei de Cultură. Voi reveni.

  

Marin Ifrim, 27.07.2018

 

Foto: Sorin împreună cu fratele său geamăn Andrei

Foto: Bunica lui Sorin Șaguna

 

Surse foto: internet


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.