Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Simina PĂUN-MOISE: Spital

Simina PĂUN-MOISE: Spital

Spital

 

Şi oarbă dacă aş fi,
Sus pe o treaptă înaltă, m-aş pune;
În jos, înspre mare tot aş privi,
Chiar de privirea îmi e să apună.

 

Căci sigur, nici viața pe loc n-o să steie,
Când inima-mi rece, de gheață,
Cu totul, problemele,
Vrea să le-ncheie.

 

Urechea-mi aude un plâns de copil,
Săruturi şoptite, sorbite, buzele-mi caută
Pe patu-mi alb de spital, doctoru-i trist;
Se uită-nspre mine…care din noi, de-acuma se vaită?

 

Mirarea a pus stăpânire pe el,
Orbirea din mine vrea să o soarbă…
…..Stai doctore, ia-o încet…
Am inima tristă, bolnavă…las-o puțin…şi adoarme-o.

 

De ce tu ai vrea din piept sa o scoţi?
De ce să o ții la tine în palmă?
Privirea-ți trădează că eu nu mai pot…
Hai doctore! Ia-ți ucenicul şi-nvață-l,
În urnă cenuşa să-mi fiarbă.

 

Şi pune-i în cursuri, în lecții hăisite,
Şi pune-i traiecte şi planuri de-acum,
Şi spune-i de astăzi: „asta-i băiete!
Şi plânsul si moartea, din viață fac scrum.”

 

Clipirea-mi trădează iubire
Şi mâna întinsă după un tub de-oxigen.
Sărută-mi măicuță tâmpla căruntă,
Spre tine mă-ndrept, de azi nu te mai chem.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

28 iulie, 2018


Etichete: