Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » DUMITRU DANAILA: NOBLEŢEA SENTIMENTULUI DE IUBIRE

DUMITRU DANAILA: NOBLEŢEA SENTIMENTULUI DE IUBIRE

Cartea de versuri a doamnei Elena Tănase, intitulată sugestiv „Mi-ai citit pe buze dorul”, abordează curajos eterna temă a iubirii, fiind, ca şi cea despre care am scris recent, un cântec pe o singură strună despre supremul sentiment uman. Ipostazele iubirii, în toată gama lor, în toată splendoarea lor, cu influenţe benefice asupra stării sufleteşti, dar şi în toată complexitatea lor, cu urmări nedorite, demolatoare chiar asupra celui prins în mrejele dragostei, ne sunt înfăţişate înduioşător de sincer, în proporţii diferite.
Farmecul iubirii din prima parte a înfiripării ei, aceea a dorului abia ivit, ocupă, nu se putea altfel, un loc important în spaţiul pe care se întinde flacăra nobilului, înălţătorului sentiment de care, oricât s-ar feri, nu scapă niciun trăitor. Este perioada în care, aşa cum ne spune autoarea chiar în prima poezie, „Comoara sufletului meu”, „Petale de zâmbet dansează în sufletul tău”, când stai, cum aflăm din poezia “Ai încercat să-mi scrii, „Sub noaptea tăcută în braţe la tine”, când ai vrea să spui tuturor afirmaţia din titlul unei alte poezii, “În viaţa mea doar tu contezi”: În viaţa mea doar tu contetzi, / Abia aştept să mă îmbrăţişezi, / Pe cer, între stele să mă aşezi, / Pentru mine numai tu contezi.”
Albul din anotimpul în care se derulează cele mai multe scene de dragoste aminteşte de puritatea setimentului de iubire, ca şi teiul sau baloconul cumva asemănător celui din Verona. Este momentul când, cum aflăm din poezia “Iubire”, “Iubirea ta îmi dă aripi să zbor, / Până sus, la cer, de acolo să privesc / Cum vine în viaţa ta primăvara”, când iubitul este chemat călduros, ca în poezia “Vino”: “Vino să îmi oferi din ochii tăi floarea cea mai albastră”. Din această perioadă fermecată, aflăm, după cum se spune în poezia “Când îţi văd ochii”, că totul a fost spus despre dragostea care înfierbântă suflete: “ Eu am scris despre povestea noastră în mii de poezii / Nici nu mai am nevoie a mă spovedi”. Rămâne stăpână doar dorinţa de a fi mereu alături de bărbatul bine constituit fizic, blond, cu ochi albaştri şi cu suflet larg deschis spre frumos, cum ni se spune în poezia “Mi-ai citit pe buze dorul”: Dă-mi voie mereu să sper, / Fă din mine o stea de pe cer.”
Aşa cum se întâmplă însă în numeroase cazuri, vorbele dulci, gesturile de iubire aprinsă şi infinită din prima parte a poveştii sunt uitate, bărbatul atrăgător este atras de alte femei şi, din vis înaripat, dătător de speranţe într-o fericire veşnică, dragostea devine un chin greu de suportat, deziluzia amărăşte sufletele îndrăgostiţilor care, deşi mai aprind făclia iubirii, nu mai au încredre deplină în partener. În poezia “ Când mi-a fost mai greu”, autoarea mărturiseşte cu amărăciune: “Viaţa mea n-a fost o plimbare”, iar în “De când ţi-ai ales alt drum” avem dimensiunea prăpădului lăsat în suflete de întreruperea legăturilor amoroase: “Nici apele Dunării de m-ar inunda, / Durerea din mine n-ar pute-o lua.” Fără persoana iubită, nimic nu mai are rost, sens, gust, totul e searbăd, înnegurat, ca în “Crăciunul fără tine, unde iubita stă “Cu privirea pierdută în fereastra ta, / Gândind că mi-ai închis fereastra sufletului tău.”
Gama dragostei e completată de împăcări, reveniri spectaculoase, de noi despărţiri, până la vrerea ce seamănă mai mult a blestem: “Supărarea mea să te doară” şi la afirmaţia din ultima poezie, “Palma lui Dumnezeu”: “Numai prin versuri îmi găsesc mângâierea, / M-ai părăsit şi nu te doare, / Dar eu rămân un om cu suflet curat şi mare.”
Cartea doamnei Elena Tănase impresionează prin puritatea şi sinceritatea iubirii, sentiment înrâuritor, dar şi cu mult neprevăzut, care nu ne permite să afirmăm vreodată că s-a încheiat definitiv iubirea, în iubire, revenirea e oricând posibilă. Aceste două elemente dau strălucire şi nobleţe întregului discurs poetic. Ele mă îndeamnă să vă recomand călduros noua apariţie tipografică pentru clipele dumneavoastră de destindere spirituală.

DUMITRU DĂNĂILĂ