Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » ANGELA-GABRIELA LĂPĂDATU (ALEXANDRIA – TELEORMAN): COPILĂRIA UNUI SCRIITOR BRĂILEAN

ANGELA-GABRIELA LĂPĂDATU (ALEXANDRIA – TELEORMAN): COPILĂRIA UNUI SCRIITOR BRĂILEAN

Centru comercial renumit încă din secolul al XIV – lea, poartă între Orient şi Occident, Brăila va fi o raia turcească timp de câteva secole, dar, revenită la statutul de oraş românesc, Brăila cunoaşte în secolul al XIX – lea o dezvoltare fără precedent din punct de vedere social, economic, cultural și chiar politic prin clubul muncitorilor afiliat la un partid de stânga, organizator al  mişcărilor de masă în 1868, 1874, 1884, 1896.

În această Brăilă înfloritoare, în urmă cu 134 de ani, se naşte Panait Istrati în anul 18841 (declarat în acte Gherasim), dintr-o fiică de ţărani români, Joiţa Istrate2, şi „precupeţul” Ghiorghios Valsamis3, conform propriei mărturisiri: „M-am născut în Brăila la 10 august 1884 (pe vechiul stil), dintr-o nemuritoare ţărancă româncă şi un contrabandist grec…”.

Primii şapte ani îi petrece la Baldovineşti, sub îngrijirea bunicii, Nedelea Istrate, și a lui Dumitru, fratele mamei, de care copilul, adolescentul şi maturul Panait Istrati va fi ataşat din toată inima întreaga sa viață.

Revenind la Brăila, este atras de pitorescul oraş, de tumultul portului brăilean şi de fluviul pe malurile căruia îşi petrece cele mai plăcute momente. Miraculoasa Brăilă exercită o atracţie fascinantă asupra sa: „Brăila – paceaură planturoasă ce-şi contemplă amantul ei, Dunărea, cu o privire pe cât de înflăcărată pe atât de desfrânată – este construită după un plan poate unic în lume. Un evantai desfăcut aproape în întregime. Din sâmburele care-i formează centrul, opt străzi şi două bulevarde alcătuiesc tot atâtea braţe ce-i înlănţuiesc mijlocul, arătând-o Dunării ca pe o ofrandă ispititoare. Dar pentru ca frumoasa să nu se simtă stingherită, patru căi  curmă elanul celor zece braţe, traversându-le întocmai ca legătura unui evantai. Lungi, fără sfârşit, mergând de la Dunăre la Dunăre, mereu în linie curbă şi atingând la periferie şase sute de numere, fiecare din cele zece drumuri îşi păstrează denumirea, deşi sunt întretăiate de Căi”.

Şi mulţimea pestriţă de naţii din Brăila îl atrag „în joile […] de nebună libertate”, când întâlneşte, la tot pasul, „greci visători şi berbanţi, turci cu feţe severe, cadâne indolente, sfioase[…] grecoaice sprâncenate, melancolice, lascive”, care îl făceau să uite de Dumnezeu şi să fie atras de păcate, cu sufletul încărcat de iubirea pentru oraşul ce-şi trăieşte viaţa sub semnul Dunării. Îi plăcea cu deosebire să se învârtă „printre aceste neamuri străine, venite la Brăila după procopseală, dar reduse acum la lupte pentru trai, veşnic muncite de nostalgia patriei…” (Cum am devenit scriitor).

Fermecătoarea Brăilă nu i-a oferit condiţii de viaţă dintre cele mai bune, dar i-a declanşat o admirație necondiționată cu splendoarea şi pitorescul ei de „urbe cosmopolită”. Deși din paginile dedicate Brăilei sale dragi se desprind admiraţia şi mândria de a-i fi aparţinut, mai târziu, Panait Istrati va vorbi despre copilăria grea, plină de suferințe, de încercări uneori imposibil de surmontat, petrecută în oraşul în care mama sa „şi-a agonisit existenţa spălând şi călcând rufe, cu ziua, pe la casele înstărite”, el însuşi muncind de la o vârstă când alţii de-o seamă cu el huzuresc şi nici prin gând nu le trece c-ar putea munci ca cei mai în vârstă, aşa cum o făcea copilul Panaitache.                                                                                                                           

Obţine greu certificatul de absolvire a şcolii primare abia la vârsta de 13 ani, fiindcă rămăsese repetent de două ori din cauza antipatiei faţă de metodele învăţătorilor, dar şi din cauza neastâmpărului său care îl făcea să nu suporte regimul şcolar impus: „Prea mult am iubit libertatea; prea mi-a fost drag să fac totul din proprie pornire, pentru ca să pot îndura cea mai mică silnicie. Şi, Dumnezeu să mă ierte, dar ştiinţa instrucţiunilor publice n-a descoperit încă mijlocul de a face cartea dragă copilului.”

Crescut până la şapte ani la Baldovineşti într-o libertate totală, atunci când mama îl va aduce la Brăila, contactul cu şcoala i se va părea actul cel mai duşmănos cu putinţă, mai ales din cauza profesorilor, dar şi a privării de libertate: „Am fost un copil rău şi un şcolar mediocru […]. Dat la şcoală la şapte ani, avui nenorocul să încap pe mâinile unui bărbat care ne snopea în bătăi, pe degeaba. Urmarea: jumătate din clasă fugea de la şcoală. […] Din anul întâi n-am mers la şcoală decât vreo trei luni şi, natural, am rămas repetent. În anul următor, mă trezii cu un dascăl şi mai nebun decât primul. Ne rupea urechile, ne învineţea mâinile cu nuiaua, ne pălmuia până ne podidea sângele pe nas. Adesea,  punându-ne în genunchi pe boabe de porumb uscat, ne ţinea la ora prânzului până la două, lăsându-ne nemâncaţi. Aproape toată clasa dezerta până la sfârşitul anului. M-au trântit, fiindcă nu m-am prezentat la nici un examen.” Norocul lui s-a chemat Petre Moisescu, directorul şcolii, care îl are ca elev şi, printr-o schimbare de tactică, îl face să înveţe destul de bine, terminând ciclul primar al treisprezecelea din 54 de elevi (Cum am devenit scriitor).

Absolvind şcoala primară, adolescentul de numai 13 ani se bucură de libertatea mult dorită, regăsită în „raiul” Baldovineştilor, unde scăpat de „norocul” de a merge „la liceu timp de şapte ani” (ideea nu-l „îmbia deloc”, căci nu voia „să-şi irosească adolescenţa în obţinerea unui problematic bacalaureat, cu care atâţia posesori nu ştiau ce să facă”), timp de o vară întreagă, „se prepară de «crâşmărit»” cu unchiul Anghel sau umblă pe câmp cu unchiul Dumitru. Bărăganul întins îi dădea senzaţia de libertate, de mişcare fără oprelişti, fiind locul de naștere al mamei şi cel unde a trăit Panait în primii şapte ani, iar, mai târziu, reper spaţial definitoriu pentru opera sa, meleag al copilăriei, revăzut mereu cu dragoste şi admiraţie.

În toamna anului 1897, copilăria se sfârşeşte brusc, căci adolescentul cu patru clase se angajează băiat de prăvălie într-o cârciumă grecească pentru „a-şi câştiga singur hrana şi îmbrăcămintea”, dar și pentru a-şi ajuta mama, căreia voia să-i aducă  „o mică sumă de bani”, s-o elibereze de griji.

Conştient de sacrificiul mamei, impulsul de a se angaja la o muncă, brută şi dificilă pentru vârsta lui, se explică  prin dorinţa lui de a fi liber, de evadare de sub aripa ocrotitoare a mamei, „de realizare, în afară, a unui destin bărbătesc”.

Viaţa de băiat de prăvălie în cârciuma lui Kir Leonida, deloc uşoară, îi aduce şi câteva beneficii adolescentului. În primul rând, alesese un „stăpân” grec pentru a învăţa greceşte,  lucru benefic călătorului neobosit care va fi Panait Istrati nu peste mult timp. În al doilea rând, aici cunoaşte noţiunea de prietenie la Moş Căzătură, primul prieten adevărat.

Rememorându-şi copilăria, adolescenţa şi primii ani ai tinereţii petrecuţi în Brăila  natală, Panait Istrati evidenţiază nestatornicia sa privind locurile de muncă, sutele de meserii pe care le-a practicat, regăsindu-se în apelativul de „haimana” din mahalalele brăilene.

Dorinţa de libertate manifestată din copilărie, neîmplinirile pe plan social și spiritul de aventură explică evadarea din „lumea păgână”, în miraculosul Orient, acesta reprezentând un El Dorado care-l poate scăpa de sărăcie, și, totodată, idealul vagabonzilor cu care se va împrieteni „haimanaua brăileană” în periplul său oriental.

NOTE:

1) Panait Istrati s-a născut în Brăila, str. Romană, nr. 149, „vineri 10 curent, la ora şeapte înainte de amează”, naşterea fiind înregistrată „azi 11 august”, fiind declarată de bunica lui „Gherasim, de sex masculin”, Nedelea Stoica Istrate, mama Joiţei care era atunci „în vârstă de douăzeci şi nouă de ani, de religie ortodoxă, profesie casnică”. Numele tatălui nu apare, deoarece Ghiorghios Valsamis figurează ca „martor de ani treizeci şi nouă, profesia precupeţ, domiciliat într-o casă cu muma copilului”. (Panait Istrati, Publicistica de tinerețe, 1906-1916)

2) Joiţa Istrate s-a născut la 22 ianuarie 1855, în familia lui Stoica şi a Nedelei Istrate, în comuna Cazasu, plasa Vădeni, judeţul Brăila. A murit la 21 aprilie, osemintele sale aflându-se în mormântul fiului său din cimitirul Belu.

3) Fire aventuroasă şi contrabandist înnăscut, Ghiorghios (Gherasim) Valsamis, născut în anul 1848 în localitatea Faraklata de pe insula Kefalonia din Grecia, plecat în lume pentru a face avere, o cunoaşte pe Joiţa Istrate în jurul anului 1875 şi trăieşte cu ea în concubinaj aproape zece ani. Pleacă în 1885, pe neaşteptate, în Grecia, unde a şi murit, se pare, în acelaşi an.

 

ANGELA-GABRIELA LĂPĂDATU

 ALEXANDRIA – TELEORMAN