Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TABLETA » Marin Ifrim: Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului și Maria care îmi (a)doarme în suflet!

Marin Ifrim: Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului și Maria care îmi (a)doarme în suflet!

Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului și Maria care îmi (a)doarme în suflet!

E ziua mea onomastică. Încă de aseară am primit SMS-uri, e-mailuri și am fost sunat la telefon. Le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aminte de mine, chiar dacă, de multe ori, când mi se pare că sunt băgat în seamă prea mult, mă cam irit. În ciuda agresivității mele textuale, sunt un biet om cu instinctele fricii în sangvin. Am primit urări de la regina literaturii române, Passionaria Stoicescu. E greu să explic ce înseamnă această recunoaștere a faptului că sunt și eu… Marin. M-au sunat Marin Moscu și Marian Ilie. Le-am explicat pe scurt cât de Marin sunt. Acum 62 de ani, am fost botezat de cel mai mândru om din sat, Nicolae Stanciu. Umbla îmbrăcat ireproșabil pe ulițe, semăna perfect cu Gigi Becali. Era lustruit. Avea căciulă de astrahan, cizme ofițerești ultralustruite, pălărie de magazin franțuzesc, mers de cavaler teuton. Nu-i stătea nimeni în cale! Când îl vedeam, îi spuneam ”săru`mâna” și o luam la fugă, mă temeam de mersul său de soldat belicos. Nu avea nicio treabă cu armata, lucra undeva în industria petrolului, avea bani destui încât să se îmbrace ca becaliotul zilelor nostre. Lumea i se adresa cu apelativul ”Nea Nicu”. Nu avea nicio treabă cu celălalt nea Nicu de la Târgoviște. Totuși, ca să vezi ce e viața asta simplă și complicată în aceeași secundă, mie, începând cu părinții, cu fratele și sora mea, cu neamurile și tot satul la un loc mi s-au adresat tot timpul cu apelativul: ”Nicu”. Și acum, după decenii de la botez, 90 la sută din locuitorii satului meu mă știu de ”Nicu”. Nimeni nu înțelege, din arhaitate, de ce sunt Marin. Nu le vine numele pe limbă. O să rămân Nicu și în eternitate. Pe cruce, că tot suntem la Adormire, aș vrea să fie trecut, măcar în paranteză: ”Nicu”. Când am  fost dat la școală, ne-au făcut inventarul, catalogul. Toți copii se ridicau în picioare și spunea ”prezent”. La mine a fost nevoie de vreo patru strigături pe numele și prenumele Ifrim Marin. Nu realizam că eu sunt cel care stă în banca locului în care pentru toată clasa/școala eram ”Nicu”. Tatal meu a fost Marin T. Ifrim. De la Toma. Eu sunt Marin M. Ifrim de la Marin. Uneori am impresia că sunt venit de prin Irlanda, căci numai acest minunat popor făcea economii inclusiv de litere și lire. După spusele mamei, m-am născut pe 28 noiembrie 1955. Tata m-a declarat prezent pe 1 Decembrie 1955. Mi-a dat o Zi Națională! Și acum mă întreb dacă nu cumva m-a confundat cu el însuși sau s-a purtat precum un lord lăsându-mi numele său drept blazon. Cert este că nu am avut niciodată orgoliul să-mi semnez cărțile cu inițiala mea. Amândoi suntem Marini. Am lăsat loc și pentru tatăl meu în scurta istorie a literaturii de familie. La un moment dat, am primit, la Oradea, Premiul revistei ”Flacăra”, dat, prin 1984, de criticul literar Radu G. Țeposu. În locul meu, după grupajul de versuri publicat în ”Flacăra”, tata a primit felicitări de la primărița de atunci a comunei: ”Nea Marine, nu știam că scrii poezii. De ce nu mi-ai spus?”. Tata, impenetrabil precum Ilie Moromete, a recunoscut cu indiferență și plictiseală de mare actor că scrie poezie. Nu fac nicio trimitere la Marin Preda, tatăl meu a fost cel mai iubit om din comună. Era singurul ”Nea Marin”. Mai era pe acolo, prin vecini, un Marin al lui Părosu”, electrician care își construise pe deal o învârtitoare de-aia care producea curent. Tata producea altfel de curent. A fost un simplu zootehnist. Hrănea cu biberonul vițeii Cooperativei de Producție (CAP). Sunt nevoit să nu uit nicio secundă din viața mea. Tata era liberal din naștere. Un cârcotaș respectat de primar, de președinte de CAP, de cei doi milițieni din sat: Spânu și Mandalac. Ăsta, Mandalac, m-a lovit cu bastonul pe șira capului până am simțit că devin klingonian. Vorbim despre jandarmii de astăzi uitând de unde se trag aceștia. Cum spuneam, am primit mesaje care mă onorează de la mulți scriitori. Nu am o listă. E vorba despre Ovidiu Cameliu Petrescu, Gheorghe Postelnicu, Rodica Lăzărescu, Ion Roșioru, Cristina Dinu (colegă de redacție acum vreo 25 de ani, actualmente funcționar de top la Primăria Buzău), Ion Zota, Teo Cabel, Cornel Diaconu, Ion Aldeniu (Gătej), Luminița Zaharia, Stelian Grigore. Îmi este imposibil să redau aici numele tuturora. Dintr-odată, eu, care, în ultimii ani am devenit mai cinic și m-am (auto)izolat, mi-am dat seamna că nu sunt chiar așa de singur. Drept pentru care nu mai am nevoie de chestiuni rele, de dușmani făcuți după chipul și asemănarea lor. Și încă ceva. Ce poate însemna Sf. Maria pentru mine. Aveam vreo 3-4 ani. Părinții mei, Marin și Floarea, aveau câteva hectare de pământ. Munceau câmpul cu o încăpățânare moromețiană. Uneori mă luau cu ei la câmp, îmi puneau sub căruță o cuvertură făcută la războiul de țesut de acasă, îmi lăsau la îndemână plosca plină cu apă rece (ce apă, mai fină decât roua) și își vedeau de ale lor. Munceau pe ruptelea. Într-o zi mi-au adus sub căruță un pui de iepure. Au crezut că mă pot juca/distra cu micul urecheat. Da` de unde. În niciun minut am fost făcut vraiște, zgâriat inclusiv în interiorul nărilor/nasului. Până și caii, care mâncau iarbă din căruță, le vedeam copitele imense, erau iritați Am urlat până când mama a venit să mă oblojească. De atunci, nu am mai fost dus pe lângă la câmp. Mi-au găsit o menajeră, o spoitoriță, o frumusețe de femeie, care, toată ziua, avea grijă de mine. Îmi spunea ”Conașule”. Am fost un copil răsfățat. Pe spoitoriță o chema Maria și cred că nu fac vreo impietate când spun că era la fel de frumoasă precum Maica Domnului. Știu că nu există comparație. Maria mea era curată la minte, mă legăna cum mama mea nu avea timp. În mintea mea, era cea mai frumoasă femeie din sat/comună. Nu îi pot descrie mâinile, pielea, fața cu aură în jurul capului. Și ce este mai important, am supt la sânul ei cel puțin un an, cât să pot face față vieții de atunci. Maria avea câteva bivolițe, am băut și lapte de bivoliță. Am trecut peste multe boli și datorită Mariei. Tot îmi zic că trebuie să mă duc la cimitirul din satul meu, să caut mormântul Mariei, mama mea din cerurile mamei mele. O să-l rog pe preotul parohiei Bălăceanu să-mi arate unde e crucea Mariei. Cam asta e credința. Să iubești aproapele chiar și când nu îți mai e la îndemână, cum se spune. Adormirea Maicii Domnului e un semn de liniște Universală, un ”pachet” de vise ecologice. O speranță! Credința se ridică din pământ și coboară din ceruri. Suntem miruiți!

 

Marin Ifrim, 15 august 2018


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.