Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » Marin Ifrim: Marin Preda, dincolo de vorbe și de bârfe…

Marin Ifrim: Marin Preda, dincolo de vorbe și de bârfe…

Marin Preda, dincolo de vorbe și de bârfe…

Am ajuns în biroul lui Marin Preda la șapte ani după acesta a murit. M-am dus acolo cu  poetul Gheorghe Istrate, la Editura ”Cartea Românească”, unde știam eu că există mari redactori de carte precum Florin Mugur, Mircea Ciobanu etc. Aș fi vrut să vorbesc cu Florin Mugur, un poet pe care îl admiram. Am fost îndreptat spre George Bălăiță. Acesta m-a trimis la Mircea Ciobanu. Nu aveam cu mine decât un biet manuscris care urma să devină a doua mea carte publicată. Mircea Ciobanu, după ce a răsfoit manuscrisul, m-a asigurat că mi se va tipări cartea chiar în acel an, în 1987, și m-a invitat la cârciuma USR. Nu înainte de a mă invita să privesc biroul lui Marin Preda. Fostul birou. Nimeni nu mișcase nimic din loc, așa presupun eu. Era un birou sordid, cu mobilier nici măcar de second hand. Scaunul de pe care Marin Preda conducea editura arăta la fel, tocit, un pic deformat, în ton cu lumina întunecoasă din acel spațiu misterios. Scriu aceste rânduri determinat de un excepțional interviu luat de George Motroc doamnei Mariana Sipoș, publicat în ”Convorbiri literare” (5 august 2018).  E vorba despre o carte republicată. Un interviu lung din care nu-mi permit decât să redau ceea ce mi se pare relevant, deși tot textul e de citit pe nerăsuflate: ”Mariana SIPOŞ: În primul rînd, am decis republicarea cărţii pentru că trecuseră aproape nouăsprezece ani de la prima ediţie apărută la editura Amarcord din Timişoara (o editură excepţională în anii ’90 care, din păcate, azi nu mai există). Nu se mai găsea nici un exemplar la vreun anticariat online şi existau persoane care mă întrebau de ce nu o reeditez. Ştiu că mulţi profesori o introduseseră în bibliografia cursului lor, dar studenţii nu găseau decît rareori cartea în biblioteci.

La a doua parte a întrebării, nu sper, sînt convinsă că se poate afla adevărul despre cum a murit Marin Preda, pentru că nu trebuie să fii jurist ca să-ţi dai seama că cercetările din dosarul penal descoperit de mine în arhivele Procuraturii sînt o mistificare a ceea ce s-a întîmplat în noaptea de 15 spre 16 mai 1980 la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia. Recent, un celebru procuror, doar răsfoind cartea cînd i-am dăruit-o şi citind pe sărite anumite pagini din dosarul de cercetare penală, i-a spus unui prieten avocat care se afla cu noi: „Pînă şi un student în primii ani la Drept s-ar fi priceput, dacă şi-ar pune mintea la aşa ceva, să falsifice mai credibil declaraţiile martorilor”. În plus, eu însămi, pregătind a doua ediţie, am observat în documentele publicate de mine, lucruri incredibile pe care nu le observasem la început. Cu atît mai mult, un procuror interesat de caz va găsi în cartea mea un punct de plecare pentru redeschiderea dosarului”. Nu-mi venea să cred că Marin Preda, un scriitor genial, un om de patrimoniu, muncise în asemenea condiții asemănătoare cu un fel de penitenciar. Până și ferestrele, lemnul și geamul, arătau precum o cameră păsăsită de câteva veacuri. Aș vrea să redau totul cu fidelitate. Curtea era plină de frunze obosite, nici vântul nu le mai anima. De la fereastra biroului autorului Moromeților se vedea o statuie modestă. Nici astăzi nu sunt sigur dacă era a lui Marin Preda sau a lui Caragiale. Nu sunt atent la ”detalii”. E ca și cum aș număra stelele din jurul lunii. Mircea Ciobanu m-a invitat să mă așez pe scaunul lui Marin Preda. De parcă aș fi fost un păianjen. Nu m-am așezat și nici măcar nu am atins acest obiect sacru. Mircea Ciobanu avea în priviri, în vorbe și gesturi un cinism antarctic. N-a fost să fie, nu ne-am înțeles de la început, nu am publicat nicio carte la editura ”lor”. Doamna Sipoș, chiar dacă nu elucidează condițiile în care Marin Preda a murit, vine și revine cu precizări care te fac să înțelegi că orice e posibil într-o lume în care un mare scriitor român era împotriva unei realități deviate:

Eu l-am cunoscut foarte bine pe Marin Preda în ultimii săi cinci ai de viaţă. Cunoşteam şi cîţiva prieteni adevăraţi ai lui (Eugen Simion printre ei), iar în 1978, în prima mea călătorie în Spania, cu tranzit prin Paris, am cunoscut-o pe prima lui soţie, Aurora Cornu, de care mă leagă şi azi o prietenie pe care o consider un privilegiu, pentru că am fost trimisă chiar de Marin Preda la ea şi Aurora nu uită acest lucru. Şi, dincolo de admiraţia imensă pe care am avut-o pentru scriitor de cînd am citit Moromeţii în liceu, moartea lui atît de absurdă, la nici 58 de ani, a fost o nedreptate a destinului pe care am suportat-o foarte greu…” Despre moartea lui Marin Preda s-a scris mult și oarecum dincolo de țintă. Am citit cartea lui Cezar Ivănescu. E o carte ”discutabilă”. Mulți cititori, dar și scriitori, sunt convinși că Marin Preda a fost ucis de comunismul de dincolo de granițe, cu ajutorul unui anturaj local. După apariția cărții ”Cel mai iubit dintre pământeni” i s-ar fi decis soarta. Se spune, s-a și scris, că ar fi murit înecat în propria sa vomă, la Mogoșoaia, în camera sa rezervată, după ”beție” cu un viitor patron de cârciumă, poet cu mercur în stilou, sovietofil prin educație slobozită peste aripa de oțel forjat a literaturii acelor decenii. Ca și în cazul lui Nicolae Labiș, avem o enigmă. Din când în când, mă întâlnesc cu un mare poet român care mă asigură că Labiș a fost ucis. Am citit cam tot ce s-a scris despre moartea acestuia. Tomozei, femeile din jurul poetului cu mustață la vedere, Aurel Covaci și tot grupul din jurul său nu mă pot convinge că Labiș a fost asasinat. Un tramvai care nu merge decât în linie dreaptă nu e o dovadă. Mă întreb deloc retoric: Dacă Marin Preda o fost asasinat, în acea noapte câți securiști erau cazați la Mogoșoaia? Inclusiv în calitate de ”scriitori”. Nu am încotro, revin la excepționalele mărturii ale doamnei Sipoș: ”Am făcut atunci o cerere către procuratură şi, din fericire dosarul a fost găsit. Făcusem în fiecare an, fie în jur de 5 august (ziua în care s-a născut Marin Preda), fie în mai, luna în care a murit, emisiuni dedicate lui. Acum însă, cu dovezile în faţă (mi s-a permis să filmez filă cu filă şi mi s-au dat fotocopii după tot dosarul), am făcut un ciclu de trei emisiuni dedicate acestui subiect, cu invitaţi în studio şi cu imagini inedite descoperite de mine în arhiva televiziuni din ziua înmormîntării lui Marin Preda. Nimeni nu ştiuse de ele pînă atunci. Din tot acest material, completat cu cercetări şi mărturii ulterioare, s-a născut cartea „Dosarul Marin Preda”. Atunci, în 1999, era un titlu bun şi se referea strict la dosarul întocmit de Procuratură în 1980 şi descoperit de mine după aproape douăzeci de ani! De atunci au apărut atîtea cărţi intitulate Dosarul (cuiva..), încît părem o ţară de dosare (şi în parte e adevărat!). Chiar am fost tentată la ediţia a doua a cărţii să modific uşor titlul, dar editorul meu, inegalabilul Valentin Ajder, m-a sfătuit să nu o fac şi am fost de acord să rămînă aşa, fiind în ultimă instanţă o carte care ţine deja de istoria literară”. Întâmplări-întâmplătoare (Shakespeare, A douăsprezcea noapte). Marin Preda, după părerea mea, nu a fost chiar cel mai iubit dintre pământeni. A fost înjurat cu discreție sau în litere grele de plumb aurit, a fost invidiat și chiar urât. S-a spus și s-a scris că s-ar fi dat cu…comuniștii. E ca și cum ai amesteca apa cu uleiul. Nu caut citate, sunt destul de iritat. L-am cunoscut pe editorul Valentin Ajder prin intermediul doamnei Magda Ursache. Mi s-a părut un intelectual de top, un om care știe ce tipărește/editează. Am avut de la domnia sa o propunere. Nu prea mă țin de promisiuni, nu prea vreau să devin ”cunoscut”. Asta nu înseamnă că am ceva cu editura și cu proiectele acestui om și editor deosebit. Până și gestul de a publica a doua ediție a cărții despre Marin Preda ține de domeniul colosal al unui om cu știință la cap, cum se spune-n popor. Tot am senzația că Marin Preda e ”ultima frontieră”, ultima ”linie de apărare” a țării. El, ca și Rebreanu, au făcut din lut oameni vii: Ion al Glanetașului, Moromeți etc. Nu sunt în stadiul de a diviniza pe cineva anume, mai ales când acel cineva e scriitor. Ca să lași în urma literelor tale măcar un personaj, e tare greu. Eminescu, Blaga, Marin Preda și alți fermieri ai cuvintelor au reușit! Această țară nu stă pe picioarele guvernelor, ci pe mușchii cuvintelor, pe ”bicepșii” unora precum Petru Ursache, cărturar de legendă, om de o simplitate care, fără să vrea, te făcea, în prezența sa, să te simți inutil din punct de vedere …de vizavi. Unii vor să ne convingă că suntem o țară de proști de jos până sus. Suntem prostiți. Nici acum, după decenii de ”lăbăreală” textuală, nu știm adevărul despre moartea lui Nicolae Labiș. Și nici despre moartea lui Marin Preda. Mie, cu de la mine paranoie, mi se pare că și Adrian Păunescu a fost trimis în lumea virgulelor drepte. Ca și Mircea Scarlat sau Marin Sorescu. Cineva ne omoară sistematic oxigenul. În legătură cu volumul doamnei Sipoș nu pot decât să citez admirativ:

Unii, care chiar ştiau ce s-a întîmplat atunci, pentru că au fost implicaţi direct, au spus clar: mi-e frică! Se întîmpla prin 1997, 1998, adică, la 17-18 ani de la moartea lui Marin Preda, lor încă le era frică. Cît despre mine, vă pot spune că atunci cînd preşedintele Tribunalului Municipiului Bucureşti mi-a adus dosarul penal nr. 1595/II/1980 (pe care cineva scrisese cu roşu Marin Preda) şi m-a lăsat singură în încăpere să-l studiez, m-am îngrozit de ceea ce am descoperit în el, în primul rînd fotografiile făcute în camera de la Mogoşoaia de prima echipă a Procuraturii care a ajuns acolo. Apoi citind declaraţiile martorilor, făcute parcă la indigo; cum am spus, nu trebuie să ai studii de specialitate pentru a-ţi da seama că totul era scris la comandă, pentru a se închide cît mai repede dosarul cu neînceperea vreunei urmăriri penale, fie şi in rem. Nu era vorba propriu-zis de frică, eram pur şi simplu uluită, îngrozită că poţi să fii Marin Preda, că poţi să mori atît de absurd şi adevărul să fie acoperit de acea imensă mîrşăvie că ar fi murit „înecat cu propria vomă”. Cine citeşte cartea vede că dovedesc cu probe că nu a fost deloc aşa. Dorinţa de a i se face dreptate imaginii şi memoriei lui Marin Preda a fost mai mare decît orice frică”. Printre alte întrebări precise, la un moment dat, George Motroc o întreabă pe distinsa doamnă Sipoș dacă Marin Preda a avut o viață pesonală sau se retrăgea punctual la Mogoșoaia ca să evite un stres nativ, să capete o libertate oarecum ghimpată plină de amici care mai de care mai prieten cu nepetrecărețul Marin Preda. El nu era precum erau ”ei”. Răspunsul doamnei Sipoș este genial: ”Am spus şi la începutul acestui interviu: adevărul poate ieşi la iveală, totul este să se dorească acest lucru. În Chile, poetul Pablo Neruda a fost deshumat la 40 de ani de la moarte pentru a se afla dacă în spitalul în care a fost internat chiar a murit de cancer sau a fost asasinat în timpul loviturii de stat a generalului Pinochet din septembrie 1973.

Cît despre fragmentul pe care mi-l solicitaţi, nu aş putea alege unul: cartea trebuie citită în întregime. Am să citez însă textul de pe coperta a IV-a a noii ediţii, semnat de Nicolae Manolescu: „Cartea ne obligă să ne punem, totuşi, întrebarea dacă Preda a murit pur şi simplu, din cauze pe care legiştii le scriu negru pe alb, sau dacă a fost asasinat, aşa cum ne pot îndemna să credem unele mărturii, mai vechi sau mai noi, sau unele inexplicabile potriveli ale faptelor. D-na Sipoş are prudenţa de a nu răspunde tranşant, deşi d-sa a pus cap la cap cele mai numeroase şi utile informaţii legate de moartea scriitorului. Şi cred că e îndreptăţită să spună că problema ţine de alte competenţe decît acelea ale unui jurnalist care face o anchetă sau ale unui critic literar. În ce mă priveşte, sînt la fel de prudent şi cred că ar cam fi timpul ca Parchetul să dispună o cercetare profesionistă spre profitul istoriei literare, căreia nu-i este indiferent dacă un mare scriitor a murit ori a fost omorît. (…) Să nu fie în tot Parchetul General nici un cititor al romanelor lui Preda care să se autosesizeze?”. Am vrut să semnalez, în aceste rânduri printre rânduri, că doamna Sipoș a scris o carte epocală, ceva la care unii critici și istorici literari nu au acces (sesam). După umila mea părere, este vorba (și scrisa, vorba lui Gheorghe Ene) despre cel mai mare romancier român al tuturor timpurilor. Apropo de ”Moromeții”. Dumitru Ion Dincă a scris despre perioada în care Marin Preda a locuit în fostul conac de la Căldărești (Buzău), devenit atunci sediul Cooperativei de Producție Căldărăști, prima comună din țară care a devenit ”Cooperativă”. Aici e subtilitatea lui Marin Preda. A locuit acolo vreo câteva luni. Și tras personajele pe hârtie. A înțeles totul și a scris marele său roman. Acest conac e situat undeva în capătul unei uliți principale, o uliță unde exista și casa lui Gheorghe Ene, mama, tatăl poștaș etc. Un nebun din naștere, George Necula, fotograf de mare finețe, ziarist aventurier, a lansat, la o bere, vorba că Ene ar fi copilul .lui Marin Preda. Gică Ene a reacționat prompt, ca între prieteni de încredere: ”Mama nu a fost curvă”. E fascinant. O poveste care ține de toată enigmatica viață a lui Marin Preda. Acest domn George a profitat de timp, de geografia locului și de faptul că Ene semăna un pic cu Marin Preda. Amândoi aveau un neg la vedere, la tâmplă, cam în același loc. O aiureală. Toți sfinții pictați în biserici seamnă unii cu alții. Nici nu știu cum să mă exprim. Dacă ar fi după felul  meu de a iubi literatura, aș construi nu un muzeu al scriitorilor, ci un sat al scriitorilor. Unul mic și îndesat cu geniile noastre. Un sat cosmic, o insulă a Paștilor. Când îi aud pe unii guițând că ”noi suntem români” mă lepăd de toate visurile. Am scris aceste rânduri, cu multe citate, pentru ceva ”care se merită”, pentru Marin Preda și pentru doamna Mariana Sipoș. Cu mulțumiri!

 

Marin Ifrim, 19 august 2018

 

Cei interesați se pot documenta citind:

 

Dosarul Marin Preda. Viaţa şi moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente, Editura Eikon, 2017 Cezar Ivănescu: Pentru Marin Preda, Editura Timpul, Iaşi 1996

 

 

La plecarea lui Marin Preda. Agerpres

 

Inconfundabilul Gheorghe Ene

 


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.