Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVIII(2018), nr. 380(16 –31 August)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVIII(2018), nr. 380(16 –31 August)

Misiunea Ortodoxiei azi. Mântuitorul Iisus Hristos a înființat o singură religie și o singură Biserică, cea creștină. De-a lungul celor două mii de ani de existență, creștinismul a trecut prin multe încercări grele. Pentru ,,vina” de a fi creștini au murit nenumărați oameni nevinovați, au fost schingiuiți alții. Numeroși au fost dușmanii religiei creștine, dar n-au reușit s-o desființeze. Dimpotrivă. Astăzi, religia noastră numără aproximativ 2,4 miliarde de creștini răspândiți în toată lumea. Nu este țară în care să nu fie și creșini; nu este limbă în care să nu se fi tradus Biblia. Religia creștină continuă să se extindă și azi și va    continua până când ,,va fi o turmă și un Păstor”, upă cuvntul Mântuitorului. Sfinții Apostoli și apoi urmașii lor, episcopii, preoții și diaconii, au urmat îndemnul Mântuitorului: ,,Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfntului Duh!” A rezistat religia creștină tuturor încercărilor și dușmăniilor, fiindcă temelia ei a fost Hristos, iar  împreunălucrător cu creștinii a fost Duhul Sfânt. Biserica lui Hristos va rezista până la sfârșitul veacurilor, ,,iar porțile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

Religia creștină nu a fost nimicită de forțe externe ei, fie că au fost politice, fie religioase, dar s-a împărțit de-a lungul timpului în numeroase fracțiuni sau părți și, din păcate, continuă să se împartă. Când se vor reuni toate acestea și vor forma iarăși ,,cămașa cea una” a lui Hristos este taina lui Dumnezeu. În secolul al V-lea,  după Sinodul al IV-lea de la Calcedon(451) s-au desprins Bisericile Necalcedoniene sau Ortodoxe Orientale; în secolul al XI-lea, după Marea Schismă din 1054, Bserica s-a împărțit în Ortodoxă și Romano-Catolică; în secolul al XVI-lea, din Biserica Romano-Catolică s-au desprins Bisericile Protestante, iar din secolul al XIX-lea, din Biserica Romano-Catolică și din cele Protestante s-au desprins o puzderie de culte neoprotestante.

Poporul român a fost creștinat de Sfântul Apostol Andrei și de ucenicii lui și a păstrat cu sfințenie religia creștină două milenii. Biserica Ortodoxă a fost singura instituție de pe pământ românesc cu existență neîntreruptă. Putem spune că doar familia o întrece ca vechime. Ea a fost reazim și dătătoare de speranță, ea a fost legătura dintre om și Dumnezeu. În jurul ei s-au adunat românii ca puii în jurul cloștii la vreme de restriște și de grele încercări. Ea a contribuit la formarea poporului și limbii române, la formarea statului român și la menținerea conștiinței unității naționale. Chiar dacă românii au fost despărțiți politic și administrativ în state de sine stătătoare, prin limbă, prin religie, prin tradiții, muzică, port, datini și obiceiuri, ei și-au menținut conștiința că formează unul și același popor și atunci când condițiile istorice i-au permis, și-a refăcut unitatea ca pe ceva firesc, normal. Biserica a fost cu poporul român și la bine și la rău. În tinda bisericilor și a mânăstirilor au funcționat primele școli; în mânăstiri s-au tipărit primele cărți în limba română, care s-au răspândit apoi în toate părțile locuite de români; în mânăstiri au funcționat primele spitale (bolnițe), primele orfelinate, primele azile. Preoți și călugări au fost prezenți cu sutele în războaie, asigurând asistența religioasă și sanitară ostașilor. Mânăstirile au servit adesea ca loc de refugiu și de rezistență pentru soldații români; ierarhi și preoți au făcut parte din delegații diplomatice, slujind interesele neamului. Biserica a stimulat dezvoltarea culturii și artei. Dacă scoatem elementul religios din literatură, muzică, pictură, arhitectură, sculptură etc., artele noastre ar rămâne foarte sărace și nereprezentative. Biserica nu și-a uitat fiii răspândiți în lume din diferite motive, a ținut legătura cu ei și a continuat să le fie călăuzitoare spre mântuire și spre păstrarea conștiinței de români. Astăzi avem în lume sute de parohii românești, multe episcopii și mitropolii, iar românii socotesc bisericile din comunitățile lor ca pe o a doua casă.

Astăzi, religia creștină în general se confruntă cu mari probleme. Religii străine desfășoară o activitate prozelitistă fără precedent. Islamismul, budismul, hinduismul, confucianimul, religiile africane, scientiste, religii ,,fabricate” de tot felul de indivizi și impostori, caută să acapareze cât mai mulți adepți, în detrimentul religiei creștine. Biserica Romano-Catolică pierde teren pe zi ce trece. Nemulțumiri acumulate de secole izbucnesc azi tot mai des. Este destul ca să se ivească un scandal oarecare, pentru că starea de spirit și nemulțumirea masei de credincioși reapare cu multă vehemență. Luxul și bogăția clerului catolic au îndepărtat pe credincioși. Orgoliile papei și ale unor ierarhi au trezit dușmănia multor puteri politice. A rămas de neuitat  umilința împăratului german Henric al IV-lea, când a stat trei zile desculț, în zăpadă, la porțile palatului papal de la Canossa, ca să-i ceară iertare papei și să fie repus în drepturi. A rămas de neuitat inchiziția, abuzurile unor papi, ierarhi și preoți, imoralitatea unora. Astăzi nu se mai miră nimeni, când vede imensele catedrale apusene goale, transformate în săli de spectacole, închiriate altor culte. A dispărut duhul, care dădea putere Bisericii și asigura unitatea creștinilor romano-catolici. Multe din aceste catedrale și biserici sunt dărâmate, iar credincioșii trec la alte culte. Anul trecut, spre exemplu, numai în Europa au fost demolate 2.700 de biserci catolice. Din păcate, tot în Europa, anul trecut s-au construit… 11.000 de moschei musulmane!

De câteva decenii emigrează românii spre țările vestice, în special cele europene, dar și cele de pe continentul american. Niciodată în istoria sa poporul român nu a cunoscut un fenomen de genul acesta de o asemenea amploare. Peste patru milioane de români, în special tineri și copii trăiesc azi în Occident. Majoritatea lor țin legătura cu Patria și Biserica-mamă prin parohiile de care aparțin acolo unde s-au stabilit. Bisericile românești, ortodoxe, de acolo sunt arhipline în duminici și sărbători. Prin biserici se organizează tot felul de activități religioase, culturale, sociale. Parohiile și eparhiile românești din străinătate editează cărți și reviste în limba română, țin simpozioane și sesiuni de comunicări privind istoria românilor, limba și cultura lor. Parohiile organizează școli în limba română pentru copiii românilor de acolo, serbări în limba română, cu muzică, dansuri, port și mâncare românească. Prin biserici romnii se simt mai aproape de casă, iar povara dorului de țară, de cei dragi și de locurile natale nu mai este așa de grea. Aceeași situație este și în sânul comunităților de emigranți creștin-ortodocși proveniți din alte țări.

Într-un asemenea context politico-social și religios, creștinilor ortodocși emigranți le revin câteva îndatoriri sfinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea neamurilor din care fac parte. Fie că sunt români, fie sârbi, bulgari, greci, ruși sau de alte naționalități, ei sunt creștini ortodocși. Ei au uimit pe occidentali cu

*

Sfaturi părintești. Observ în ultimul timp o descărcare de furie din partea societăţii civile asupra tagmei preoţeşti, dar, ceea ce este mai înspăimântător, că același lucru se întâmplă și din partea credincioşilor ortodocşi. Mă frapează, însă, şi faptul că aproape nimeni, nici cleric, nici laic, nu ia o atitudine de apărare sau, măcar de abordare directă a problemei. Ştiu că voi deschide, cutia Pandorei, dar dacă nimeni nu o face…?!

Vedem, fără să dorim uneori, în mass-media, cazuri negative de preoţi şi nu intrăm în detalii, că au grijă, oricum, alţii să ni le detalieze. Automat ni se creează impresia că suntem pierduţi ca Biserică, căci ”dacă preoţii sunt aşa cum sunt, ce să mai ceri omului simplu? Biserica a pierdut…”

Stop! Hai să fim realişti. Şi, când spun realişti, mă refer să nu fim nici ca struţul, care bagă capul în pământ, ci să vedem real cum stau lucrurile, adică să ne asumăm ce este adevărat şi nu poate fi contestat, dar să vedem şi celelalte lucruri din umbră.

La o conferinţă preoţească – nu au relevanță detaliile – ne-a vorbit un preot foarte fain care, la acest capitol spunea că s-a întâlnit cu cineva foarte supărat pe preoţi. Acesta îi spunea: preoţii aşa, preoţii dincolo, preoţii cutare, păcătoşi etc.

– Ia spune, măi omule, câţi preoţi de care zici matale cunoşti sau ai auzit?

– Păi o mulţime!

– Bine, dar hai să numărăm mulţimea.

– Păi, ăla de a făcut aia… Unu. Ăla cu treaba aia. Doi. Ăla de la ştiri…’’ etc… Pe la şase, şapte, deja nu mai ştia. Deci se şi exagerează foarte puternic.

Oricum ar fi, raportat la numărul total de preoţi, procentul celor cu probleme reale este infim. De foarte multe ori nu se iau în calcul multe aspecte. Vedem ştirea brută, dar nu ştim exact cum a ajuns preotul în situaţia respectivă. Ştim că a făcut greşeala, dar putem noi să ştim tot drumul sufletesc pe care a mers până să ajungă să facă lucrul respectiv? Ştim că din punct de vedere spiritual, diavolul atacă pe om cu tehnica paşilor mărunţi şi reuşeşte de multe ori să facă pe om să cadă. Noi nu vedem însă nici contextul, nu ştim stresul, problemele din familie, ispitele, lucrarea celui rău care au contribuit ca el să cadă. Dar, mai important, după cădere nu ştim dacă nu cumva s-a ridicat. V-aţi gândit că poate chiar apariţia în presă era singura cale prin care un preot s-ar fi îndreptat în privinţa unui lucru şi Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, se foloseşte de această situaţie pentru a-şi ridica păstorul care devenise o oaie pierdută?

Pe lângă acest aspect, să avem în vedere că e bine totuşi că se întâmplă să se afle şi lucrurile nedorite. Nu spune Hristos că toţi suntem un trup, mădulare fiecare în parte (I Cor 12, 27)?

Un trup sănătos, atunci când se infectează, aruncă afară puroiul. Unul bolnav, de cancer, să zicem, ţine ascunsă tumoarea şi atunci când e depistată e, de multe ori, prea târziu. E bine aşa? Societatea, taxează şi elimină, „elementele’’ care nu sunt conforme, dar nu ca să se distrugă. Rana nu puroiază ca să omoare trupul, ci ca să-l cureţe. Desigur, pe moment doare. Şi pe noi ne doare când vedem un membru al Bisericii că nu calcă drept, mai ales dacă este preot, că dacă te loveşti la un deget, tot trupul suferă. Deci să dăm slavă lui Dumnezeu că e aşa.

În altă ordine de idei, cum ajung unii preoţi, să nu calce a preot? Simplu. Cel puţin pe vremea cât eram eu în seminar, erau unii colegi înscrişi doar pentru că aşa au vrut părinţii. Lor nu le plăcea, dar părinţii vroiau cu orice preţ să-şi vadă odraslele în reverendă şi, probabil, să se simtă în al nouălea cer că au copil preot. Unii au renunţat când au intrat la facultate, alţii nu. Au mers din reflex şi nu cu toată inima. Dacă tot au făcut un seminar, o facultate de teologie, acum unde să se mai ducă? Şi atunci, sigur că nu fac cu toată inima misiunea la care s-au înjugat.

Atenţie! Preoţii nu cresc în copaci! Nu faci pepiniera de preoţi în mediu cât mai steril, pui numai ce e bun şi când se coc, culegi preoţii şi îi distribuii în parohii. Preoţii cresc în familii de oameni. Se nasc, sunt educaţi aşa cum îi educă mama, școala, etc. Deci preoţii, până la urmă, sunt şi ceea ce este societatea. Ea dă preoţii. Aşa cum e societatea, aşa sunt şi preoţii. Ai un procent de oameni buni, alţii mai puţin buni, alţii mai răi? Atunci din acelaşi procentaj sunt şi preoţii. Societatea dacă avea oameni mai duhovniceşti în alte epoci şi decenii, aşa erau şi preoţii. Acum, defapt, cum îi vedem pe ei, aşa suntem noi, sunt tot ai noştri, sunt dintre noi. Nu au coborât din cer, nu au crescut din copaci.

Un factor, de asemenea, decisiv în formarea imaginii şi, uneori chiar al caracterului preotului este soţia lui sau altfel spus preoteasa. Chiar dacă tu vrei o viaţă austeră şi modestă, ce faci dacă preoteasa nu vrea? Hai, cei cu piatră în mâna asupra preoţilor, ce răspundeţi? Aici nu sunt lucruri simple de Da sau Nu şi atât. E vorba de o familie, în care preot e doar unul. Ceilalţi membri sunt „oameni normali”. Se poate ajunge şi la divorţ. Bine, o să spuneţi că el şi-a ales-o aşa. Fals, de foarte multe ori omul se schimbă în timp. Ce faci când tu vrei să îţi iei o maşină simplă şi ea va una scumpă, când tu nu crezi că e bine să te duci în concediu la cel mai scump restaurant şi ea vrea, chiar cu preţul de a te îndatora pentru asta?

De multe ori preoţii se căsătoresc cu fete care ulterior devin medici, judecători, avocaţi sau, mai ştiu eu ce, cu salarii destul de bune, care să permită o viaţă mai bună. Poţi tu să condamni pe soţia ta la austeritate doar pentru că tu eşti preot? Dar nu numai asta. De ce vedem pe cei care au? Vă spun că presa scoate în evidenţă doar cazurile bombastice. De ce presa nu vorbeşte despre mulţimea de preoţi care de multe ori abia îşi duc traiul de azi pe mâine, preoţii de la sate sărace, care sunt considerabil de mulţi? Ştiu personal un preot cu trei copiii care mi-a zis: „Eu în post mănânc branză şi lapte!” M-am smintit. Apoi a continuat: „…doar atât am de pe la oameni care şi-au făcut milă. Nu-mi permit să-mi cumpăr mâncare de post.”

Câţi ştiu că mai mult de jumătate din preoţi nu au casa lor personală, ci locuiesc doar în cea a parohiei, care e temporară? Pe ei de ce nu-i filmează nimeni?

Şi presa are nevoie de ştiri şi caută senzaţionalul. Nu e senzaţional dacă un preot găzduieşte în casa lui o mamă cu copii de pe drum, dacă ajută nu ştiu câţi săraci, dacă a convins nu ştiu câţi tineri să nu se sinucidă, dacă a împăcat familii în pragul divorţului, dacă a dat sens în viaţa cuiva prin vorbele sale, dacă a convins pe cineva să nu mă bea, să nu se mai drogheze, dacă… dacă. E senzaţional dacă a greşit cu ceva. Mântuitorul spune că de ar fi viaţa unui om o singură zi, tot ar cădea în păcat. De ce să avem asemenea pretenţii de la un preot? Aţi auzit vreo unul care spune că e fără de păcat?

Iarăşi, mulţi nu ştiu presiunea sufletească şi psihică şi ispitele care vin asupra unui preot. Nu vreau să par copilăros în gândire, dar dacă ar fi să comparăm o situaţie dintr-un teatru de război, când e pierdută cel mai sigur lupta de către adversar? Atunci când cade comandantul sau generalul. La jocul de şah, capturezi câte piese vrei, dar când ai luat mat, nu mai contează cine a capturat mai multe piese. Aşa şi diavolul ştie că cea mai mare reuşită e atunci când cade un păstor sufletesc. Paguba e enormă pentru turmă. De aceea şi ispitele sunt enorme asupra unui preot. Nu toţi rezistă la fel, unii mai cad. Important este să se ridice, iar Dumnezeu ştim că ne aşteaptă până pe patul morţii.

Referitor la ispite, o să vă povestesc ceva personal, real, care mi s-a întâmplat. Eram diacon la Mitropolia din Iaşi, nou hirotonit, nici nu ştiam bine să săvârşesc cele ale slujbei. Atunci când se termină Sfânta Liturghie, de obicei, diaconul este cel care consumă Sfintele Taine, adică Sfânta Împărtăşanie care rămâne în potir după ce s-au împărtăşit credincioşii. Ce să vezi, în timp ce consumam, gânduri cumplite cu tot felul de imagini şi tentaţii incontrolabile, ca un vifor, peste psihicul meu, chiar în timp ce mâncam cele Sfinte. M-am tulburat grozav şi, cu chiu-cu-vai, cu mintea şi cu sufletul răvăşite, mi-am sunat duhovnicul. Problema e că atunci când îţi vin în minte tentaţii şi gânduri spre păcate pe care le-ai mai gândit sau făcut, asta e, e din vina ta, din pornirile tale pătimaşe pe care încă nu le-ai stăvilit, dar atunci erau lucruri pe care nici în cap nu le-am avut vreodată. Gânduri care nu avuseră niciodată ecou în mine.

Duhovnicul m-a liniştit şi mi-a zis: „Sunt păcatele persoanelor pe care tu le-ai pomenit şi pentru care tu te-ai rugat la Sfânta Liturghie. Persoanele se află simbolic în miridele pe care tu le consumi alături de Trupul şi Sângele lui Hristos.’’ Pentru cei ce nu ştiu, miridele sunt acele firimituri de pâine din cadrul slujbei Sfintei Liturghie care se scot din prescuri în numărul celor pomeniţi în ziua respectivă la Sfânta Liturghie. Ele nu alcătuiesc şi nu se prefac în Trupul lui Hristos, ci ne reprezintă pe noi şi pe cei care se pomenesc spre iertarea păcatelor prin spălarea în Sângele Domnului.

Deci am conştientizat că, deşi Hristos iartă păcatele, totuşi pentru că preotul este împreună lucrător cu Hristos la mântuirea omului, El îi dă de cele mai multe ori şi din paharul suferinţei crucii omului sau oamenilor pe care Hristos îi ajută prin mijlocirea sa ca preot.

De aceea, să nu judecăm preoţii. E uşor să fii pe margine şi să arunci piatra. Eu am fost în ambele situaţii, adică şi mirean şi acum preot. E mult mai complicat acum…

Un alt exemplu cu care aş vrea să şi închei, deşi sunt foarte multe de spus: La spovedanie se întâmplă să simt de multe ori un pietroi în spate, un fel de ghiara care mă apasă psihic, dar, chiar şi fizic uneori. Când mă ridic, ea rămâne ca o povară. Deşi alteori vorbesc ore în şir cu oamenii, nu se întâmplă asta. Când spovedesc, da. Ea trece doar la Sfânta Liturghie după ce mă împărtăşesc.

Alteori mă ridic de la spovedanie şi cu ispitele altora, că le auzi şi n-ai cum să faci abstracţie de ele şi vă zic, nu e uşor. Preotul, uneori, la propriu cară păcatele oamenilor. Uneori mai şi cade. Să nu-l judecăm! Să ne rugăm pentru el!

Pr. Mihai Marian Macuc

*

            Rugă către Maica Domnului.  ,,Cum Te vom numi pe Tine, Fecioară, ceea ce pe robii Tăi cei cuprinşi de mâhnire îi ridici la lumina izbăvirii şi picuri în suflete untdelemnul milostivirii spre înecarea durerilor celor de multe feluri? Nu ne părăsi în ceasul necazurilor şi mai cu seamă când norii grei ai deznădăjduirii se ivesc pe bolta inimii noastre. Cu ale Tale stăruitoare rugăciuni dobândeşte iertare păcatelor noastre şi ne întăreşte pe piatra credinţei. Primeşte din nevrednicele noastre mâini flori de cuvinte mulţumitoare şi ne împărtăşeşte de mireasma pocăinţei celei mântuitoare.

             Ca Una Ce eşti Bucuria creştinilor, cercetează şi sufletul meu cel cuprins de lanţurile întristării şi îl călăuzeşte către izvorul dumnezeieştii liniştiri. Adapă-l din apa pocăinţei şi îl curăţeşte de toată răutatea, ca să aducă roade de fapte bună şi să se izbăvească de focul cel veşnic. Bucuria celor necăjiţi eşti cu adevărat, căci numai Tu iei în mâinile Tale de Maică durerile noastre şi ai putere a ridica din adâncul deznădăjduirii pe cei ce te cinstesc pe Tine.

             Mărire purtării Tale de grijă! Mărire milostivirii Tale Preacurată, prin care scoţi pe toţi din adâncurile cele mai de jos ale păcatului şi îi povăţuieşti la calea mântuirii. Nu ne părăsi nici pe noi până în sfârşit, ci în ceasul înfricoşător al morţii să ne fii sprijinitoare, solindu-ne iertare şi mântuire de la Hristos, ca să Te cinstim pe Tine cu mulţumire în veci, strigând: Bucură-Te, Maica Luminii Celei neapuse, Pământul roditor de mântuire, Oglinda înţelepţilor, Bucuria celor smeriţi, Binecuvântarea rugătorilor!”

*

            Prea târziu, mamă! O poezie cu acest titlu ne-a trimis o cititoare a ,,Scrisorii pastorale”. Păcat că nu se cunoaște autorul, poezia fiind foarte emoționantă. Iat-o:

 

 

Creştem şi tot puii mamei suntem,
greşim dar în ochii ei n-avem nici o vină
şi avem toate drepturile din lume,
îi ascundem multe, dar ea simte starea noastră,
putem să avem toate bogăţiile pământului,
ea tot vrea să ne mai dăruiască,
putem să ştim câte-n lună şi-n stele,
ea tot ne mai dă un sfat,
nu e nevoie să ne străduim să ne iubească
ea ne iubeşte implicit, necondiţionat, fără limite.
Iar noi nu observăm
când îi răsar firele albe,
pentru noi este mereu tânără,
nu vedem când puterile-i scad,
noi o ştim întotdeauna puternică
pentru că ea face ce-i cerem
şi multe în plus,
nu ne oprim să-i ştergem lacrimile,
care-i inundă ochii uneori,
nu-i cunoaştem dorinţele, temerile, durerile,
ale noastre sunt mai importante.
La un moment dat îi auzim
ultimul strigăt, ultimul geamăt,
ultimul suspin înainte de a pleca.
Ne trezim dintr-un somn prelung
împovăraţi de lucrurile nespuse la timp,
conştientizând că suntem eroii negativi
dintr-o poveste pe care doar EA
a făcut-o cea mai frumoasă.
Înţelegem prea târziu
că toate rătăcirile de moment,
ezitările de circumstanţă,
amânările fără motiv
ne-au împiedicat să-i spunem
simplu şi la timp:
MAMĂ, te iubesc.
Te rog, iartă-mă!”

 

*

File de jurnal – 14 mai 1982. ,,Ieri l-am dus pe tăticu și pe unchiu-meu Dumitru Pârvănescu în pădure la Husnicioara(la Gârdanu) să aleagă lanteți de curte. Șoferul Dragotoniu n-a mai venit după noi, așa cum promisese. Am avut noroc cu un coleg al său, Frumosu Viorel, vărul fostului meu coleg de seminar, Frumosu Adrian din Cârjei, care, cu un troliu, mi-a încărcat lemne cum nu s-au văzut în Bârda. După mai multe peripeții și multă teamă de miliție, am ajuns cu bine acasă(…).

            În Severin a fost mare scandal la coadă, la un centru de mezeluri. Veniseră cârnăciori proaspeți. S-au lovit cu pumnii, și-au ropt părul, nasturii și hainele. Să te ferească Dumnezeu să cazi jos într-o asemenea învălmășeală. Ești, pur și simplu, strivit în picioare. Nimeni nu-și mai amintește că ești om. Care poate să reziste trăiește, care nu, n-are decât să moară. Acesta să fie, oare, ,,omul nou” și mentalitatea sa, după cum l-au creat vremurile și orânduirea în care trăim?

           Unchiu-meu Sandrică s-a certat cu moș Ghigă, tatăl său și bunicul meu. În curtea moșului, pe locul unde am avut noi casă, a crescut dragavei. Toată săptămâna l-am dus pe moș Ghigă la piață cu un sac sau doi de dragavei. Era și el bucuros că poate să-și cumpere câte ceva din banii lui. Nea Sandu s-a supărat rău, că moșul ,,l-a făcut de râs”.

*

Ajutoare și donații. În  această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Bogdan Gheorghe-Gabirel din Germania, fiu al satului Malovăț: 225 lei; Domnul Petre Ionuț-Mihai din Tătărani(PH): 110 lei; Domnul Oproiu Gheorghe din Germania, Domnul Săvescu Victor  din Danemarca, Domnul Grecu Grigore din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț  și Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Mayers Daniela din New-York(SUA): 80 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău(BZ): 70 lei; Doamna Ciurel Elisabeta din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: 50 lei;

Domnul Luca Vasile  a dat 50 lei pentru cișmele.

Doamna Ionașcu Maria din Malovăț a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 518 lei; DoamnaLuca M. Ana din Bârda a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.

Le mulțumim cordial tuturor! Dumnezeu să le răsplătească!

*

În cursul lunii august am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 3 aug.(Malovăț): 235 pâini; 6 aug.(Malovăț): 105 pâini; 12 aug.(Bârda): 178 pâini; 15 aug.(Bârda): 210 pâini; 19 aug.(Malovăț): 239 pâini; 26 aug.(Bârda): 155 pâini. Așadar, în luna august s-au donat 1.122 pâini.

Copiilor participanți la slujbe și s-au donat și ciocolate. De asemenea, li s-a donat câte o ciocolată și copiilor care au venit la împărtășit și spovedit la Sf. Mărie:

          Totodată, în luna august s-a vândut pâine credincioșilor cu prețul de achiziție de  0,70 lei/buc. astfel: 6 aug.(Malovăț): 60 pâini; 12 aug.(Bârda): 622 pâini; 15 aug.(Bârda): 90 pâini; 19 aug.(Malovăț): 61 pâini; 26 aug.(Bârda): 645 pâini. Așadar, în luna august s-au vândut la prețul de 0,70 lei  1.478 pâini.

*

Acele familii care nu au posibilitatea să cumpere cele necesare pentru școală și copiii sunt în pericol de a abandona școala, sunt rugate să ia legătura cu preotul și vom vedea care sunt posibilitățile concrete de a le ajuta.

*

Plăți. În luna august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 4.400 lei tipografiei pentru cărți; 1820 lei brutăriei pentru pâinea donată și cea vândută în august; 1775 lei protoieriei pentru lumânări; 712 lei impozit; 350 lei cișmeaua de la cimitirul din Bârda; 300 lei poștei pentru colete; 248 lei ciocolată pentru copii; 208 lei materiale pentru cișmeaua și gardul cimitirului de la Bârda(robineți, vopsea, ciment); 83 lei geam pentru biserica de la Malovăț; 50 lei pentru internet și altele mai mici.

*

             Excursii-pelerinaje.► Miercuri, 29 august, de ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, parohia noastră a organizat o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Schitul Topolniței, cu ocazia hramului. Participarea a fost gratuită. Au participat 40 enoriași din Malovăț, Bârda și Izvorul Bârzii. Pe lângă aceștia, au mai mers mulți enoriași din parohie cu mijloace proprii de transport. Slujba a fost oficiată de către Prea Sfințitul Episcop Nicodim împreună cu un sobor de preoți. Totul a decurs normal, obișnuit, doar un aspect a lăsat de dorit și anul acesta, ca și în anii trecuți. Un număr mare de polițiști și jandarmi au dirijat circulația. Începând de pe la ora 8, mașinile au fost oprite în sat, în Schitul de Jos. De acolo până la mănăstire este o distanță destulde mare, care trebuia parcursă pe jos. Pentru unii nu era o problemă, dar pentru alții, bătrâni, bolnavi, era. Am văzut multe mașini plecând spre casă, de îndată ce s-a impus restricția. Este regretabilă această măsură de-a dreptul abuzivă, mai ales că, peste Topolnița,  vis-á-vis  de mânăstire, era un tăpșan pe care puteau staționa cca. 300 autoturisme. Staționau doar două! Topolnița era așa de mică, încât și copiii ar fi putut s-o treacă.

Cu ani în urmă, la Polovragi, era o restricție asemănătoare. Autoturismele, autocarele și autobuzele erau obligate să oprească la bâlci. De acolo până la mănăstire mai sunt cca. 2 km. Am făcut un memoriu de protest la Inspecoratul de Poliție Gorj, anexând și un articol pe care-l publicasem în ,,Datina” pe această temă. Am primit răspunsul cu scuzele de rigoare și am fost asigurat că anomalia nu se va mai repeta. Am mai fost la Sf. Ilie  de mai multe ori de atunci încoace, dar nu am mai fost oprit la bâlci. Deci, se poate. O adresă din partea stăreției de la Topolnița cred că ar rezolva și problema semnalată mai sus.

          ►La o dată încă nestabilită, parohia noastră  organizează o excursie-pelerinaj pe următorul itinerar: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Mânăstirea Gura Motrului(MH) – Strehaia (mânăstirea) – Craiova(orașul, mânăstirea Jitianu, mânăstirea Coșuna, seminarul teologic)- Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Costul este de 25 lei/pers. Până la închiderea acestei ediții, s-au înscris 10 persoane.

►La cererea unor enoriași, încercăm să organizăm la înceutul lunii octombrie o excursie – pelerinaj în jud. Vâlcea, pe următorul traseu: Tr. Severin-Tg. Jiu-M-rea Horezu-M-rea Bistrița-Rm. Vâlcea-M-rea Cozia-M-rea Turnu-M-rea Frăsinei-M-rea Dintr-un lemn-M-rea Govora-Tg.Jiu-Tr. Severin. Va costa aprox. 50 lei.

►La cererea unor enoriași, la începutul lunii noiembrie încercăm să organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Prislop.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai public câteva materiale, astfel: Biserica și Marea Unire, în ,,Națiunea”, București, 17 iul. 2018, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/category/confluente-istorice); Bogăția tinerilor,  în ,,Națiunea”, București, 26 aug. 2018, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 379, în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN), 25 aug. 2018, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro/category/scrisoare-pastorala); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 4 sept. 2018, ediție on-line(http://www.observatorul.com); Cuvioasa Teofana Basarab, fiica domnitorului Basarab I al Țării Românești și țarina țaratului bulgar, în vol. Sfinți ortodocși români din afara granițelor(vol. realizat și îngrijit de Doamna Georgeta Bidilică-Vasilache), Cluj-Napoca, Editura Studia, 2018, pp. 169-178.

Parohia noastră a republicat în această perioadă cartea preotului Dvs. Călăuză Biblică și cartea Pr. Simion Desrobitu, Dumnezeu, îngeri și demoni.

           Patriarhia Română a comandat parohiei noastre un număr important de exemplare din cartea Călăuză Biblică. Slavă Domnului!

*

Zâmbete.,,Dragă mamă soacră, te rog să nu-mi mai dai sfaturi cum să-mi cresc copiii. Am aici unul crescut de tine și te asigur că e un dezastru! A ta noră”; ☺,,Aveți purici?” ,,- Da!” ,,- Și i-ați tratat?” ,,- Nu, că nu sunt bolnavi!” ☺Titlul unui capitol dintr-o carte: ,,Spune-mi cum ai murit, ca să-ți spun cum ai trăit!” ☺Reclamă într-o vitrină: ,,Servim pâine prăjită de mai multe ori pe zi”;   ,,– Ce au făcut oltenii la inundație?” ,,– Au legat găinile de gâște ca să nu se înece!” ,,– Știi să acorzi primul ajutor?” ,,– Da, bineînțeles!!!” ,,– Ce faci în cazul în care se împiedică cineva și cade?” ,,– Râd!!!” Bulă vine de la școală. Mama îl întreabă: ,,– Ai ieșit la tablă?” ,,– Da!” ,,– Și ce- ai făcut?” ,,– Am șters-o!” Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie!

*

             Botezuri. Nunți.  În  ziua de 18 aug. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Micu Eric-Valentin, fiul  Domnului Micu Claudiu-Valentin  și al Doamnei Brebu Georgiana-Andreea din Londra(Anglia), în ziua de 19 aug. pentru Voican Arianna-Gabrielle-Myriam, fiica Domnului Voican Doru-Gabriel și a Doamnei Voican Rodica-Teodora din Nantes(Franța), iar în ziua de 25 aug. pentru Săvescu Andra-Maria, fiica Domnului Săvescu Victor și a Doamnei Săvescu Alina din Halsnaes(Danemarca).  Să le trăiască! În ziua de 18 aug. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Micu Claudiu-Valentin și Doamna Brebu Georgiana-Andreea din Londra(Anglia), iar în ziua de 19 aug. am oficiat ,,Nunta de Aur” pentru Domnul Borcilă Dumitru  și Doamna Borcilă Mirela-Natalia din Italia. Dumnezeu să le ajute!

*

Anunț. Începând cu data de 1 Sept. slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 9.

*

 Program. În cursul lunii septembrie avem următorul program de slujbe:1 Sept.(Bârda-Malovăț); 2 Sept.(Malovăț); 8 Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 9 Sept.(Bârda); 14 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la ora 12 la Malovăț); 15 Sept.(Bârda-Malovăț); 16 Sept.(Malovăț); 22 Sept. (Malovăț-Bârda); 23 Sept.(Bârda); 29 Sept.(Bârda-Malovăț); 30 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda