Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ȘTEFAN LUCIAN MUREȘANU: TREC ANII…

ȘTEFAN LUCIAN MUREȘANU: TREC ANII…

TREC ANII

Ştiu doar
Că am avut atâtea vârste
În fiecare an,
Doar câte una,
Și au fost și ploi
Și vânt
Și fulgere
Și ger,
Lumină și-ntuneric,
Atâtea flori, câte au fost,
S-au ofilit,
S-au îngropat,
Caisul înflorit s-a scuturat
Câți ani la rând
Pământul s-a-ncărcat
Cu trupuri
Mântuite în regnuri,
Au fost și numai sunt
Și anii au tot trecut
Luând cu ei
Tainul vieții care se-ntrerupe
Și taina omului ce duce
Cu el povara
Nevoințelor,
E neputința de a ști,
E necunoașterea
A ceea ce ţi-e dat
Şi tu ai refuzat,
Este încrederea în sine
În sinele perfid,
Năucitor,
E fapta neştiinţei,
Necugetare
E tot ceea ce-n tine clipoceşte
Dorindu-te să fii.
Dar existența
Este mărginită
Atât în spațiu cât și-n timp
Și gândul este-un fapt,
Materie,
Și-atâtea sunt și se-nfiripă
Și te întrebi
La un moment dat
Am fost,
De ce nu voi mai fi,
E-un viitor ce nu-i prezent,
Gândirea e prezentă,
E ceasul actual
E timpul ce se scurge în clepsidră
Însă clepsidra
Are un spațiu limitat
Și tot ce-i pe Pământ
Este creat
Să nu mai fie
La un timp,
Și-am căutat
Și viață și tot ce nu-i păcat
Dar nevoința
E cea care ne face să cădem
Spre ce-i normal.
Nici nu aveam cum să exist,
Din dragoste-a lor mei,
În ziua ce a fost
Din întuneric în lumină am venit
O clipă-n fericire,
Iubirea este un miraj
A celor ce în dragoste creează
Ce Domnul
A creat prin ei.
Sunt mulți care se nasc,
Puțini sunt cei ce știu crea,
Ideile trăiesc în Univers,
Pământul este plin de gânduri,
Cu gândul,
Doar trăiești,
Ideile sunt taine ale vieții,
O viață-ntr-o lumină
A luminării eului,
Un eu în cuget.
Coboară-te din tot înaltul tău,
Așeazăte-n genunchi
Și prinde cartea științei ce-o dorești,
Atunci e harul,
E cunoașterea ce dată ție
Îți este pentru a dărui,
Nu irosi ce-i har,
Prinde-te-n hora ideilor
Și lasă-ți tot ce ai mai bun în tine
Să se înalțe,
E sufletul din inimă,
În creier îți coboară
Cunoașterea este sporirea vieții
E ceea ce tu știi
Și-nțelepciunea
S-aprinde în fascicule
Când e-ncărcată
Ideile țâșnesc
Din cei
Cu har
A ști să facă lumea să-nțeleagă
Că ei trăiesc în lume
Și lumea toată
Există-n ei.
Trec anii
Curgând
Ca apele trecutului Danubius,
A curs și va tot curge
Și-n Mare se va revărsa
Cum ce-i știut în mine
Va strânge în matricea
Plasată-n Univers
Prezentul anilor ce-au fost,
Când n-oi mai fi,
Nu-nseamnă că nu mai exist,
Eu sunt ca ei
Ce-au fost
Din timpu-acesta s-a tot dus
Ființa din trupurile materiale,
În lumi spre care Cel de Sus
I-a așezat
Din ce s-au vrut,
Cunoaștere sau nevoință.
E transformare-n Univers
Și harul te petrece
Tu lumii Pământului
Îl dăruiești,
E multă lume,
Puținii oameni chinuiți trăiesc
De cei ce-și lasă anii
Să succeadă.
Este-ntuneric
Și negura e-a morții,
Aici nu-i locul de idei,
E timpul, spațiul îngrădit
A celor ce se cred că-s vii
Însă lipsiți de dar
Cad viciilor împătimiți.
Lumina este-a celor vii,
În taină cugetă
Și află
Că trupu-i mort
Dar ei sunt vii,
Cunoașterea e taina,
Mărturisirea e veșnică,
Timpul nu este măsurat,
Iar spațiul împlinirii
E Universul infinit.
Întors cu fața spre Pământ
Am tot privit
Spre lumea albă,
Am înțeles
Că anii trec
De când te naști
Și până-n clipa despărțirii.
Trăiește omule frumos
Că anii trec,
Și trec,
Și trec.