Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Ben Todică: EU SUNT OMUL MUNCII ȘI FAPTELE MELE IMPOSIBIL DE EGALAT…

Ben Todică: EU SUNT OMUL MUNCII ȘI FAPTELE MELE IMPOSIBIL DE EGALAT…

România nu mai există, e lipită de expirarea imperiului de care a fost hipnotizată sau mai bine-zis, de conducătorii ei. Algoritmul natural al prăbuşirii imperiilor m-a convins că eu nu sunt aici pentru ţelul cuiva, ci pentru credinţa mea. Rolul meu nu e să mă aliniez cu simplificarea sistemului de a profita pe moment, să trăiesc în ordine ca să îi salvez prin încurajări financiare pe conducătorii lui şi să-i promovez într-o lume care iubeşte doar banul, evitând falimentarea naturală a unei clasei obsedate să deţină controlul pentru a nu paraliza economic civilizaţia. Lanţul prăbuşirii începe de la cap. În disperare şi lipsă de fonduri, toate organizaţiile şi serviciile locale, apă, sănătate, electricitate, educaţie, transport, comunicaţii etc. sunt vândute particularilor necruţători şi hrăpăreţi, jefuitorilor care văd o oportunitate de îmbogăţire în speranţa salvării ,,văcuţei” locale care întreţine populaţia şi pe cei angajaţi. Chiriile se triplează în toate câmpurile administrative locale, iar cu ele toate mecanismele de protecţie ale ţării, pe nesimţite, ducând spre prăbuşirea economică şi politică a întregii naţiuni. Mai are importanţă dacă am muncit toată viaţa şi-am fost mândru de faptele mele bune? Depinde de cine sunt în relaţie cu locul şi familia în care m-am născut, de cine sunt în funcţie de locul şi rolul meu în viaţă. Dacă am oarece sentimente pentru aproapele meu, atunci trebuie să particip la bunăstarea şi demnitatea existenţei lui. Întotdeauna, când un sistem se prăbuşeşte se deschid casele de noroc şi toleranţă, cazinouri, ia amploare prostituţia, crima este în creştere şi prosperă şi, te întrebi unde sunt cei care ar trebui să controleze şi să estompeze aceste fenomene? Oare poliţia, sistemul justiţiar sunt cei care dau frâu liber prădătorilor? O perspectivă sumbră, înfricoşătoare!!!

Majoritatea românilor doresc o viaţă liniştită fără a le păsa de cruzimea politică din media şi circul zilnic de pe ecrane. Internetul presupus un instrument de înnobilare s-a transformat într-o caracatiţă de înrobire şi control al planetei. Dacă ai parvenit în democraţia de după comunism, atunci vei lupta încontinuu să-ţi păstrezi averea şi să-i ţii pe cei săraci sub papuc la nivel de prostie şi inferioritate, incapabili să lupte pentru drepturile omului şi corectitudine politică. Pe de altă parte, clasa de mijloc este încurajată să iubească banul, astfel se continuă spălarea pe creier, crezându-se cu sfinţenie că adevărata fericire este acumularea banului. Prin această atitudine de lăcomie, au convingerea că averea–i secretul unei vieţi fericite.

Suntem cu toţii unici şi de neegalat prin faptele noastre, depinde în ce direcţie le îndreptăm. Avem senzaţia că lumea familiară nouă se prăbuşeşte şi în disperare ţinem cu dinţii de ea. Nu mai ţineţi! va sfătuiesc. Schimbarea e inevitabilă, iar rolul nostru este să ne adaptăm şi să ne realizăm rolul şi datoria faţă de aproapele. Generaţia nouă nu ştie asta şi investeşte cu elan şi încredere în idei noi pe care le încastrează cu talent în ruinele vechii lumi, de parcă cineva intenţionat regizează şi trage sforile din întuneric evenimentelor de pe pământ. Sigur! Nu este Dumnezeul Biblic atât de familiar nouă, după a cărui porunci ne conducem şi funcţionăm. Atunci, înseamnă că este o echipă mult mai sofisticată, complexă în afara planetei, care experimentează strategii de vieţuire cu sufletele noastre. Intenţionat suntem întrerupţi de la evoluţia spirituală pentru a lăsa loc unei noi repetări, s-o luăm din nou de la zero. De ce? Este oare ţelul nostru de a creşte intelectual aici sau de a livra cât mai multe spectacole, cât mai multe versiuni, reţete ale aceluiaşi fel de mâncare? E ca şi cum suntem prizonierii sistemului, captivi în ,,Patul lui Procust” şi nu putem scăpa din această treaptă a evoluţiei. E ca şi cum cineva posesiv nu doreşte ca omul să afle că planeta este rotundă. Suntem ţinuţi într-un model de prefăcătorie fericită, într-o menghină roz. Îţi place culoarea, îţi dă speranţe, este un fel de fudulie de a fi om fericit, deşi simţi cum şi cât de tare eşti strâns în chingă. Nu se doreşte să-l lase pe om să afle adevărul! ,,Cine eşti tu?”, ,,Ce cauţi tu aici?”. Trăim într-un tablou de ev mediu. Un fel de  ,,inchiziţie”. Suntem închişi într-o cuşcă, ne complacem din neputinţă şi ca să uităm de rolul nostru, de muncă şi faptele pentru care am fost creaţi, ne jucăm de-a mama şi de-a tata, de-a războiul şi de-a pacea, de-a fericirea şi de-a mizeria, durerea şi dragostea, ne schimbăm rolurile şi calităţile şi jucăm mereu o nouă piesă în care personajele se schimbă între ele: Dumnezeu cu satana, femeia cu bărbatul, canibalul cu victima, criminalul cu poliţistul etc. Ne respectăm, ne batem joc de noi. Le luăm cu rândul şi pe rând. Suntem un sac de emoţii, de trucuri şi şmecherii. Cât de jos coborâm? Suntem cobaii, cui? Ni se spun poveşti care devin apoi realitate, suntem pregătiţi dinainte, încet pentru infern, calvar. Suntem mereu duşi de nas de la o civilizaţie la alta. Să fie pământul o şcoală de creştere sau o seră de cultivare a sufletelor pentru un aprozar ,,aşa promis nouă” DIVIN? Ne sunt mereu create situaţii de violenţă şi rasism care ne sunt servite de sute de ani ca lecţii de creştere morală fără a avea soluţii finale, de încheiere şi mers mai departe de parcă omenirea trebuie să trăiască mereu în ciclu aceleaşi păcate de parcă am fi epuizat toate experienţele posibile din univers. S-ar părea că ,,învăţătorii” noştri sunt limitaţi, anemici divin. Poate că ar trebui pensionaţi şi angajaţi alţii noi, cu adevărat progresişti şi înălţători.

Eu sunt omul muncii şi al faptelor mele sau un epuizat ca erou al generaţiei mele şi apoi abandonat pentru a face loc noii generaţii de sacrificiu, de inocenţi, o nouă generaţie care vrea şi ea să trăiască viaţa ta, să aibă şi ea şansa să o simtă, să simtă lanţul în scrânciobul vieţii false al învârtitului prin istoria învingătorilor de azi. A magicienilor infernului dantin.

Tu, obosit renunţi şi îţi accepţi destinul, întrebând dezamăgit: oare pentru asta suntem noi aici? Să capitulăm? Cei noi, zicând că e randul lor să se dea şi ei mari ca să trăiască experienţa ta, aşa că te vor ignora pe tine cel bătrân şi încercat şi vor merge înainte. Acesta e şi motivul pentru care istoria a fost scoasă din programa şcolară?! Manipularea şi spălarea creierului continuă pe arena globală cu prioritate şi le trăim cu plăcere şi pasiune ca supereroi. Deci, azi suntem cu toţii supereroi aşa cum am fost odinioară în comunism cu toţii egali, la fel de săraci. Nu e mare diferenţă, doar denumirea e alta. EU CONTINUI, SUNT OMUL MUNCII ȘI FAPTELE MELE, IMPOSIBIL DE EGALAT…, ÎN RINGHIŞPIL!

AMEŢIT sau TREAZ, mă întreb: UNDE-I ROMÂNIA?