Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: NICHIFOR (1)

Eugen Oniscu: NICHIFOR (1)

Mediul în care se născuse și trăise până la douăzeci și doi de ani Nichifor Preda fusese dur. Locuia într-un cartier periferic dintr-un oraș, din România, în casa părintească cu tatăl său mama sa și ceilalți doi frați ai săi mai mici ce încă mai mergeau la școală. Nichifor lucra cu tatăl lui într-o echipă de zidari. Ceea ce el nu înțelegea pe deplin era toată acea lume în care crescuse, mereu își punea întrebarea: De ce acei oameni în mijlocul cărora își desfășura viața erau atât năpăstuiți de soartă? Îi vedea consumând mari cantități de alcool și apoi înjurând sau deslănțuindu-se cu violență unii asupra altora. Cu scenele de violență verbală și fizică se obișnuise pentrucă tatăl lui era un om violent. Apoi de mic copil văzuse în jurul său multă violență și auzise tot acel limbaj vulgar pe care băieții și fetele din cartierul său îl foloseau.

Dar în sufletul lui se cuibărise ideea că viața putea fi și altfel și că nu totul pe lume se rezuma doar la alcool și violență, ci era convins că trebuia să existe și ceva mai măreț, mai înălțător. Îi auzea pe colegii săi de muncă înjurându-i pe politicieni, înțelegea că cei din clasa politică erau niște șmecheri plini de tupeu ce ajunseseră la putere prin mijloace meschine și furau și dădeau legi prin care tot ei să fie protejați de pușcărie. Politicienii nu erau interesați de viața amărâtă a oamenilor de rând, era clar pentru Nichifor, și de aceea era hotărât să nu îl intereseze nimic din viața politică, convins fiind că ei ca oameni de jos nu puteau schimba nimic în România prin votul lor ci doar dădeau atunci când votau dreptul altor politicieni să jefuiască și mai mult țara ca cei dinaintea lor, iar pe ei votanții să-i nenorocească și mai tare. Așa că își întoarese fața cu desgust de la politica românească. Știa că viața lor va fi mereu grea, și plină de incultură indiferent ce clasă politică ar conduce România. Năzuința unora că odată și odată la conducerea țării vor ajunge niște oameni de treabă datorită unui efort al maselor și totul în România se va schimba în bine, era pentru el o utopie.

Nichifor era foarte preocupat de faptul că oamenii din jurul său se înrăiau tot mai mult din cauza vieții de mizerie ce o duceau, și mai ales alcoolul, era factorul principal ce cauza prăbușirea celor din lumea lor. Vedea cum unii din colegii săi de muncă consumau alcool peste măsură numai ca să uite de tot greul vieții. Uneori ieșea seara, și se plimba prin cartier în noapte până târziu meditând la cât de nedreaptă era viața lor și la faptul că el nu dorea să ajungă ca toți ceilalți. Tatăl lui pe jumătate beat, atunci când îl vedea la orele serii ieșind din casă îi spunea uneori:

– Nichifor acum ești mare, și eu nu mă mai pot ocupa de tine ca atunci când erai mic. Știu că te duci la câte o fată, numai ai grijă de tine și nu pierde prea mult timp cu fetele, pentrucă mâine avem de muncă și tu trebuie să muncești și să aduci bani acasă.

– Lasă-mă în pace, și veziți de ale tale… îi răspundea Nichifor.

Cum ar fi putut să-i spună tatălui său că de fapt el nu mergea la nici o fată ci pur și simplu se plimba pe străzi meditând la viață și fiind profund nemulțumit de tot ceea ce vedea în jurul său. Cine l-ar fi putut înțelege, toți l-ar fi considerat nebun dacă iar fi descoperit adevăratele lui preocupări. Însă el era sigur că există și ceva mai înălțător în viață. Văzuse și oameni pătrunși de umanism ce aveau o bună educație, și își dădea seama că acei oameni aveau un comportament civilizat și trăiau atât de diferit de cei din lumea lui.

Într-o noapte de vară pe la orele douăzeci și trei pe când se întorcea acasă după ce își făcuse una din plimbările lui nocturne, mergea pe o stradă cufundată în noapte, pătruns fiind de propiile frământări încât nu era deloc atent la tot ce era în jurul său. La un moment dat când trecea prin dreptul unei case se auzi strigat:

– Nichifor ce faci?

Întoarse capul și o văzu la poarta acelei case modeste de oameni simpli pe Sanda pe care o cunoștea din copilărie, fuseseră la aceeași școală generală din cartier. Sanda era cu trei ani mai mare ca el, de mică fusese foarte fragilă și sensibilă. O privi și avu aceeași convingere pe care o mai avusese și altădată în privința ei și anume faptul că Sanda poseda o frumusețe interioară ce atunci când ea vorbea emana din interiorul ei spre exterior.

– Mă întorc spre casă… spuse Nichifor.

– Cum o mai duci, ce mai faci? Îți mai aduci aminte când eram copii ne jucam împreună, ce frumos era totul pe atunci și ce frumoasă a fost perioada copilăriei noastre și câtă inocență aveam cu toții pe atunci nu este așa Nichifor?

Nichifor rămase ca paralizat în fața ei, pentrucă în toată acea lume a violenței și răutății, întâlni o ființă ce îi vorbea de inocența copilăriei deci de cu totul altceva decât vorbeau toți ceilalți și mai presus de orice altceva se interesa de el.

– Da totul în copilărie era altfel…spuse Nichifor cu un glas plin de uimire încercând să-și ascundă frământarea sa sufletească.

– Nu vrei să intri puțin… îi spuse Sanda.

Nichita intră împreună cu Sanda ca hipnotizat de gingășia ei feminină. Apoi rămase surprins să constate că în sufrageria acelei case modeste exista o bibliotecă mare. De altfel știa că Sanda lucra ca profesoară de muzică. Drumurile lor din adolescență se despărțiseră, el pornise pe drumul aspru al muncii pe șantier unde învățase alături de tatăl lui să zidească, să tencuiască, să fac tot ceea ce făcea un zidar. Era poate singurul lucru bun ce îl învățase de la tatăl său. Pe când Sanda mersese mai departe la școală și ajunsese profesoară de muzică. După ce se așeză pe un scaun ea îi spuse:

– Nichifor, doresc să-ți citesc ceva.

Apoi scoase dintr-un caiet niște foi și începu să-i citească o poezie. Nichifor era prea impresionat de tot ce vedea încât nu putea să fie atent deloc la ceea ce Sanda îi citea. Dincolo de silueta ei firafă de chipul ei blând, și delicat, era fermecat de tonalitatea glasului ei, în care era atât de multă gingășie feminină ce îi atingea într-un mod plăcut fibrele sensibile ale ființei lui. Când Sanda termină de recitat acea poezie îi mărturisi că ea era autoarea acelor versuri și că mai scrisese și alte poezii, și era dispusă să i le recite dacă bineînțeles și el avea plăcerea să o asculte. De asemenea îi mărturisi că publicase unele poezii la unele reviste literare din mediul virtual, și că se simțea nespus de bucuroasă pentru că primise aprecieri de la unii critici literari.

Pe când Nichifor se pregătea să-i spună că ar mai dori să o asculte recitându-i din poeziile ei și în alte ocazii. Se auzi gălăgie în curte apoi ușa casei se deschise și intrară mama și fratele ei pe care el îi cunoștea. Îl impresionă chipul mamei ei ce era atât de marcat de toate vicisitudinile vieții cele îndurase dealungul vieții. Mama Sandei rămăsese văduvă când cei doi copii ai ei erau mici și luptase din răsputeri cu toate greutățile vieții. Pe fratele ei ce se numea Toader îl cunoștea destul de bine pentrucă lucraseră un timp în aceeași echipă de zidari. Știa că deși era un bun meseriaș, era un om problematic și consuma mult alcool, datorită acestui fapt la cei treizeci și cinci de ani ai săi era necăsătorit.

Puțin stânjenit sub privirile iscoditoare ale lui Toader. Nichifor își luă rămas bun de la Sanda și mama ei și plecă. Însă Toader se luă după el și odată ajunși în stradă îi spuse:

– Ce faci pe aici băiete îi dai târcoale surorii mele? Ai grijă că nu este de nasul tău.

– Eram în trecere și am intrat puțin, atâta tot.

După ce spuse acele cuvinte Nichifor îi întoarse spatele lui Toader și porni în noapte. Mai auzi doar vocea lui Toader în spatele lui:

– Depărtează-te de soră-mea.

Nichifor însă nu îi mai acordă nici o atenție și porni spre casă. Era atât de fermecat de toată acea gingășie feminină a Sandei ce îi atinsese inima. În sfârșit în tot acel mediu sufocant, descoperise ceva frumos și se întreba dacă va știi să fie la înălțimea acelei ocazii ce viața o așeza în fața lui. Dorea din toată inima să se apropie de Sanda să o cunoasă mai bine și de ce nu își spunea el undeva în viitor, ar putea să se căsătorească cu ea. Dar tot el apoi se rușina de toate acele gânduri și își spunea că mergea prea departe și că îndrăznea prea mult să viseze. Era prea mult pentru el un biet zidar și ea o fată cultă, sensibilă.

De la acea noapte trecură șase luni timp în care se mai întâlnise cu Sanda de câteva ori și discutaseră mai mult împreună, ba mai mult de atât ea îi recitase în natură din poeziile ei. Nichifor începea să creadă tot mai mult că visul său ar fi posibil să se împlinească. Pe Sanda el o vedea ca salvarea lui din tot acel mediu dur și mai mult decât orice altceva gingășia ei îi cucerise inima. Însă era timid de felul lui și nu îndrăznea să-i mărturisească deschis sentimentele lui față de ea. Ba mai mult de atât avea și un alt motiv pentru care nu îndrăznea să-i vorbească mai deschis, un prieten de al său cu care lucra îi spusese că Sanda are ca prieten un profesor ce lucrează la același liceu cu ea. Iar într-o zi pe stradă o văzuse și el însoțită de un tânăr elegant ce părea foarte manierat.

Într-o seară când se întorcea acasă de la muncă, singur pentrucă tatăl lui rămăsese la o cârciumă cu mai mulți colegi de muncă. În timp ce mergea pe o străduță din apropierea casei sale se întâlni cu Toader ce era însoțit de alți doi bărbați pe care îi cunoștea din cartier, cu toții erau amețiți de băutură. Toader se opri în dreptul lui Nichifor și îi spuse:

– Ascultă Nichifor îl cunosc pe taică-tu și știu că surcica nu sare departe de trunchi, de aceea eu cred că și tu cu timpul vei avea același caracter ca taică-tu. Așa că ascultă-mă bine și ia aminte, îți interzic să te mai apropii de sora mea ne-am înțeles, parcă am mai discutat noi problema asta. Deci m-ai înțeles îți este clar ce eu îți spun?

– Cred că sora ta este liberă să-și aleagă prietenii după cum îi place, nu crezi lucrul acesta?

Unul din cei doi ce îl însoțeau pe Toader un bărbat înalt, puternic cu fața buhăită de alcool spuse:

– Toader băiatul ăsta te sfidează, nu te ia în seamă așa că dă-i o lecție.

Toder se încruntă și păși spre Nichifor cu pumni strânși spunând:

– Măi prostule, te fac praf… și apoi începu să-l înjure.

Va urma…