Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » UN BALADIST PARCIMONIOS

UN BALADIST PARCIMONIOS

UN BALADIST PARCIMONIOS

Gheorghe ONEA: „Anotimpul iubirii”, 2018

Gheorghe POSTELNICU

 

            Titlul volumului de versuri, împrumutat de la poezia cu acest nume, un cântec ritualic cu acorduri de baladă, unul dintre cele mai reuşite din cele 74, vizează, prin alăturarea substantivelor comune, timpul şi dragostea, două sentimente umane puternice. E un lucru mai rar astăzi să îmbii versul cu muzica, să infuzezi textul, colorându-l cu ritm, refren, gesticulaţie şi cabotinisme scenice, iar Gheorghe Onea o face cu succes. Atracţia pentru efecte nu diminuează libertatea cuvintelor de a se mişca în voie, altfel spus, ludicul nu dezechilibrează componentele discursului liric. Citind şi recitind unele poeme („Blestem”, „Baladă pentru fata vinovată”, „Scrisoare din iarnă”, „Chipul tău de copil”, „Tainicul drum”, „Amar şi târziu”, „Singurătate”) gândul mă poartă spre menestreli ai sfârşitului de secol, precum Ion Nicolescu, Cezar Ivănescu sau George Ţărnea. Poate că poemele „Lumină ninsă”, „Cărări închipuite”, „Ultimul tren”, „Clipă de veghe” să cheme alte umbre (Blaga, Esenin, Labiş), dar noi suntem de părere să nu-i ascundem adevărata genealogie în care Radu Gyr, Virgil Carianopol şi Vasile Voiculescu mărturisesc mai bine despre „păcatele” bune şi rele ale baladistului parcimonios din Cislău, aflat abia la al doilea volum de versuri, la vârsta de 60 de ani. Sub aspect tehnic, versul său e bine fixat la nivelul decorativului în care excelaseră, cu un veac în urmă, Şt. O. Iosif şi George Topârceanu. Accentele ritmice şi ceremonia spunerii închid poemul într-o frumoasă sugestie melodică, apropiind versurile de strălucirea unei salbe de galbeni: „Poate că lumea asta-i vinovată / iar adevăru-i undeva prea sus, / când mai iubim din când în când o fată / şi ne certăm pe-o coajă de apus” sau „Spânzura-ţi-aş sufletul, femeie / de norocul meu – pierdut în cer, / să te cheme-ntr-una nunta mea lactee / şi să-ţi fie iarnă, şi să-mi fie ger!

            Încercările de identificare ar putea continua, dacă ne-ar fi de folos, deoarece mulţi autori meşteresc la robotul unor predecesori, iar puţini digitează pe instrumente concepute de ei. Simpatia lui Gh. Onea merge spre confraţii care electrocutează cu milă cuvintele şi imaginile, morfologia şi sintaxa, pentru că aceste mijloace sunt puse în slujba…onestă a comunicării clare prin intermediul elegiei şi baladei, fără ca elegiacul şi baladescul să meargă atât de departe încât să constituie echivalenţe şi simboluri („Mai şlefuiesc, / din când în când, / oglinzile de miere / şi-ncerc zadarnic / să m-ascund / în răsuflarea lor / amară”).

            Cartea este dedicată copiilor Alexandra şi Lucian. Se bucură de „mângâierea” altui poet, Lucian Mănăilescu, şi de grafica alb-negru a cunoscutului Florin Menzopol.

            În versurile lui Gheorghe Onea, dicţionarul şi portativul se acceptă, fără să se inoportuneze. Cât va dura această prietenie, vom vedea în volumele viitoare.