Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: NICHIFOR (2)

Eugen Oniscu: NICHIFOR (2)

Nichifor simți cum îl cuprinde un val de furie. Era mai puternic decât Toader știa că îl putea doborâ pe acesta din câțiva pumni. Înaintă un pas spre Toader. Celălalt bărbat care era cu Toader îl trase deoparte pe bărbatul înalt și puternic, ce vorbise primul sfătuindu-l pe Toader să-i dea o lecție lui Nichifor. Apoi spuse:

– Să nu ne băgăm între ei dacă am băut puțin, nu trebuie să ne bem și mințile, pentru ce trebuie să ne amestecăm noi în treburile lor.

– Ai auzit mă prăpăditule, că prietenii mei nu se bagă, ca să nu cumva să spui vreodată că te-am bătut cu gașcă. Lecția ce am să ți-o dau acum ai să o ți-i minte toată viața.

Toader înaintă încă un pas spre Nichifor, fața sa reflecta ură și furie. Nichifor își încordă mușchii brațelor și pieptul așteptând ca Toader să înceapă acea bătaie. Era ferm convins că îl va zdrobi în bătaie pe Toader. Dar în acel moment se gândi la Sanda, și la ce va gândi și spune ea când va auzi, că el l-a stâlcit în bătaie pe fratele ei, și imaginea ei din mintea sa îi schimbă pe loc atitudinea și se calmă brusc și spuse:

– Mai bine vezi-ți de treabă ta și lasă-mă în pace, nu te băga între mine și sora-ta.

– Ce ai zis mă, stai că te învăț eu minte…răbufni Toader.

Nichifor însă îi spuse:

-Stai liniștit este mai bine să ne oprim aici, violența nu aduce nimic bun vezi-ți de drumul tău, iar eu am să-mi urmez drumul meu.

Spunând aceste cuvinte Nichifor îi întorse spatele lui Toader și plecă. Însă Toader porni după el înjurându-l din nou. Nichifor se întoarse și spuse:

– Nu poți să-ți vezi de drumul tău pentru ce mă provoci?

Toader se opri, și scuipă în direcția lui Nichifor, apoi spuse:

– Fraiere, mare prost mai ești, în halul ăsta de lașitate nu credeam că ești, taică-tu cel puțin este un bărbat adevărat pe când tu un papă lapte.

Bărbatul înalt și puternic, cu fața buhăită, începu să râdă zgomotos, și să laude vitejia lui Toader. Celălalt bărbat ce spusese că nu era bine ca ei să se amestece spuse:

– Toadere lasă băiatul în pace, de altfel face bine băiatul că nu se ia la bătaie. Și apoi noi am băut pe când el este treaz de aceea judecă mai bine.

– Taci, din gură pentrucă vorbești numai prostii…îi spuse Toader.

– Bine eu tac, dar dacă tu ai să-i mai faci multe neplăceri băiatului nu știu cum ai să o scoți la capăt cu tatăl băiatului, pentru că cu toți știm de ce este capabil când cineva se atinge de un membru al familiei lui, de aceea te sfătuiesc Toader las-o pe soră-ta să-și rezolve singură problemele pentru că este majoră.

– Gură spartă tot timpul vorbești mult și fără rost…spuse Toader însă se potoli.

Nichifor privi fețele acelor oameni buhăite, de alcool și se simți degustat, apoi le întoarse spatele și porni spre casă. ,,Da, este mai bine așa, cum aș fi putut să o văd pe Sanda după ce l-aș fi bătut pe fratele ei. Și apoi violența niciodată nu aduce nimic bun, din contră complică foarte mult lucrurile, de aceea este mult mai bine așa, chiar dacă trec drept laș în ochii lor. Mai rău va fi dacă tata va afla de tot acest incident, ar putea face prăpăd. Oare cum îl voi putea face să înțeleagă acest comportament al meu. Dacă află îl va căuta pe Toader și îl va zdrobi în bătaie. Dar să sperăm că totul se va termina aici și nu vom ajunge la alte probleme.” Acestea erau gândurile ce îl frământau pe Nichifor în drumul său spre casă.

Trecu încă o lună de zile. Timp în care Nichifor nu se mai întâlni cu Sanda și nici măcar nu o sună la telefon, de câteva ori se apropiase seara de poarta casei ei pentru a o căuta însă mereu ezita, pentru a evita un posibil nou conflict cu Toader. Dorea pe cât era posibil să evite violența, și mai ales să-l țină departe pe tatăl său de acea problemă a sa.

Într-o duminică, când se plimba prin centrul orașului gândindu-se că toată acea resemnare a sa în fața acelei situații nu era bună și că ar fi trebuit să o caute pe Sanda. Rămase uimit de faptul că pe celălalt trotuar o văzu pe Sanda îmbrăcată elegant stând în așteptare. Dori să-i facă o surpriză plăcută și porni spre ea. Însă în timp ce aștepta mașinile să se oprească la semafor pentru a putea trece îl văzu pe acel tânăr manierat, apropiendu-se de ea cu un buchet de flori și o văzu pe Sanda zâmbind, și radiind de bucurie, iar ochii ei străluceau într-un mod deosebit în prezența acelui tânăr. Nichifor înțelese totul și făcu cale întoarsă, pornind în direcție opusă pentru a nu se mai întâlni cu cei doi.

Era ferm convins că totul se năruise. Visul său frumos pe care și-l făurise alături de Sanda dintr-o dată era spulberat și numai rămânea decât moluzul acelui vis în inima sa, ce trebuia aruncat afară. Știa că nu îi va fi ușor, ba din contră foarte greu, să treacă și peste această amară dezamăgire. Dar știa un lucru că oricât era de dureros nu trebuia să arate nimănui că inima lui fusese rănită, și că el suferea ci dimpotrivă trebuia să fie tare și să le arate tuturor că nu îi pasă. Iar sentimentele acelea atât de minunate ce încă îi mai stăpâneau inima trebuia să le înăbușe chiar dacă totul avea să fie extrem de dureros. Până la urmă cui îi păsa de el și de eșecul său în iubire. Năzuise prea mult și acum își suferea consecințele. Dar totul avusese un farmec atât de deosebit și începuse în acea noapte când ea îl invitase la ea acasă.

Nichifor credea cu toată puterea tinereții sale că niciodată nu o va putea uita pe Sanda și că undeva în adâncul inimii sale va păstra amintirea acelei iubiri neîmplinite. Iar Sandei nu îi dorea decât tot binele din lume și mai mult decât orice să fie fericită. În final Nichifor ajunsese la concluzia că ea alesese pe cineva din lumea din care ea începuse să facă parte. Despărțindu-se astfel de tot acel mediu sufocant ce pe el îl înfășura, atât de puternic zdrobindu-i aproape orice aspirație spre tot ce era frumos și nobil.

Ceea ce Nichifor nu știa era faptul că în perioada când el s-a întâlnit cu Sanda în acea noapte. Ea rupsese cu prietenul ei și rămăsese doar la o relație colegială și chiar dacă între ei numai era nimic uneori plecau de la liceu împreună. Sanda sperase că îl va modela pe Nichifor și cu timpul vor fi împreună pentru că vedea în el un tânăr cu aspirații nobile. Dar partea tragică fu că Sanda se reconcilie cu vechiul ei prieten în acea lună în care Nichifor nu o mai vizitase și nu o mai sunase. După ce se reconcilie cu vechiul ei prieten Sanda dorea să-l caute pe Nichifor și să aibă o ultimă explicație cu el. Însă mai înainte ca ea să-i fi putut spune ceva Nichifor o văzu și înțelese că pierduse.

În continuare Nichifor era dispus să lupte până la capăt ca să nu devină parte din lumea celor morți spiritual. Se simțea ca un alpinist ce stătea în fața unui munte înalt, ce părea primejdios pentru a fi escaladat. Dar era decis să urce, să lupte, să spere, că într-o zi el îi va putea ajuta pe alții să vadă că dincolo de întunericul în care ei se zbăteau, exista un drum luminos pe care numai cei cu adevărat viteji, aveau curajul să pornească. Viața îi stătea înainte pentru a o explora și cucerii așa că deși era îndurerat în urma acelei decepții cu Sanda. Nichifor se hotărâ în sinea lui, că trebuie să caute drumul luminos pe care i-l arăta conștiința sa și să-l străbată pas cu pas pentru că doar pășind spre lumină își putea afla fericirea. Și chiar dacă străbătând acel drum în final nu avea să guste decât licăriri de fericire din cauza faptului că lumea din jurul său era rea și știa că va căuta pe orice cale să-i zdrobească toate aspirațiile sale spre mai bine. El era convins că trebuia să facă doar ceea ce îi dicta conștiința. Pentru că era convins că numai astfel va putea să urce pe cele mai înalte culmi ale vieții.

Sfârșit