Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ROMÂNIA 100: EMILIA  STROE-ŢENA *** DESTIN ROMÂNESC (SONETE)

ROMÂNIA 100: EMILIA  STROE-ŢENA *** DESTIN ROMÂNESC (SONETE)

Cuvânt înainte

 

 Am scris aceste sonete prin anii ’80, când eram membră a Cenaclului literar ,,Zaharia Stancu”al Casei de Cultură Alexandria, cenaclu condus de domnişoara Teodora Stanciu, care,după anii 1990, a lucrat ca redactor la Radio Cultural.

Între anii creaţiei şi anul publicării lor se intercalează câteva decenii bune de   aşteptare.Există întotdeauna un anume timp pentru fiecare lucru.De aceea se şi  spune:fiecare lucru la timpul lui.

Aşa cum se ştie, sonetul este o poezie cu formă fixă, alcătuită din două catrene şi două terţine; personal, cred că este una din cele mai subtile şi mai concentrate poezii, de unde şi frumuseţea şi eleganţa sa.

Sonetele marilor poeţi din literatura română şi universală m-au fascinat şi mi-au pus la  treabă imaginaţia şi gândirea. Destin românesc reprezintă chintesenţa acestui exerciţiu, în care tematica născută dintr-un autentic sentiment de preţuire şi admiraţie faţă de peisajul românesc, extrem de pitoresc şi de echilibrat aşezat, ca şi de poporul ce-l locuieşte, vibrează muzical pe tot parcursul sonetelor care-l compun.

Este în egală măsură reacţia mea, atitudinea mea în faţa frumuseţilor naturale ale ţării noastre, cât şi faţă de lecturile mele din Lucian Blaga, Spaţiul mioritic, Vasile Pârvan, Getica, Dacia, Mircea Eliade,Traite d’histoire des religions, Le Mythe de l’eternel retour. Peisajul din Destin românesc este atât real , geografic,-dacă mă pot exprima astfel-, cât mai ales, livresc, imaginar.Acest transfer din real în imaginar, mă îndreptăţeşte să cred că se realizează prin elementele culturale, livreşti, care, de fapt, îi şi conferă armonie şi stabilitate.

Aş zăbovi pentru câteva clipe asupra a două dintre sonete, anume Vânătoare rituală şi Ceramică neagră, ele fiind omagiul meu adus folclorului şi artei noastre populare. Vânătoare rituală  face trimiteri la frumoasele şi străvechile colinde româneşti, cu ciute şi cerbi, atât de puţin cunoscute nouă. Mitul ciutei năzdrăvane este prioritar, ca apariţie, mitului mioarei năzdrăvane din celebra Mioriţa, ambele fiind variante ale mitului animalului oracular. Ciuta năzdrăvană îşi anunţă suratele  cum că, într-o zi de joi- aşadar într-un timp extrem de îndepărtat- un vânător va pleca să le vâneze; din sângele lor vărsat se va forma un pod de sânge, iar din oasele lor –un pod de oase. Mitul animalului oracular se combină cu mitul construcţiei sau creaţiei, ca urmare a unei jertfe.

Aşadar, Vânătoare rituală nu este un poem de vânătoare, cum aparent am fi tentaţi să credem.

Ceramică neagră aduce mărturie despre sensibilitatea meşterilor olari din Bucovina, care lucrează „ulcelele de  humă cu marginile-n vis”.

Aceste două sonete sunt foarte aproape de sufletul meu, dar aş îndrăzni să spun că şi altele ocupă un loc aparte în preferinţele mele. Printre acestea se numără cel care poartă şi numele de Destin românesc, urmat de :Arta populară , Suflet de român, Existenta noastră, Tradiţie, Am fost, Eminescu. Ele sunt mărturia profundului meu sentiment de preţuire a valorilor autohtone.

Dacă sonetul Lacul lebedelor , cu imagini diafane şi pure, vă va purta cu gândul  la o posibilă artă poetică, atunci nimic nu este pierdut. Şi dacă fiecare sonet vă va permite să descifraţi înţelesuri necunoscute mie, înseamnă că vă aflaţi pe un drum care dă roade, deoarece poezia, arta conţin în ele o infinitate de sensuri ce abia aşteaptă să fie scoase la lumină.

Pentru cei obişnuiţi cu scrierile mele în proză – Trecători prin lumină, vol. I, Pământul ca un râu, ed.Mira, 2006, Bucureşti; vol.II- Fire de iachint, ed.Mira,2007, Bucureşti; Chemarea infinitului, ed. Mira, 2009, Bucureşti, precum şi eseul în limba franceză, La lecture plurielle de la poesie moderne, ed. Mira, 2009, Bucureşti, aceste sonete vor fi , desigur, o provocare.

 

EMILIA STROE-ŢENA

 

 

Destin românesc

 

Singurătăţi stelare foc îngropat aştern

În cumpeniri de doină aprinsă, veşnică,

Pe planul înclinat sub umbră şi mister

Ce moartea-n vis preschimbă şi-n nuntă cosmică

 

Râul, câmpia, valea păstrează amintirea

Discretei ondulări; nostalgic simţământ

De tainică-mplinire vibrează-n infinirea

Acestor mândri aştri cu frunte de pământ

 

Iar sufletul, tot, urcă şi coboară

Pe plaiurile line de poveşti,

Ce încă lumi apuse înfioară

 

Ca vraja desfăcută-ntâia oară;

Destin de poezie tu, ţară, îți croieşti,

Din cântec şi din vetre strămoşeşti

 

22 ianuarie 1980

 

Ţara din inimă, ţara de vis

 

Împădurite culmi brăzdând zenitul

Din suflet treaz de dac şi de roman,

Te cheamă într-un glas cu infinitul,

Când tâmplelor de soare le-adăugăm un an.

 

Tu, patrie-leagăn, cu braţe de stea

Ce-n zări îşi rotesc visul de-aur,

Te zugrăveşti etern pe ziua mea

În cercuri verzi de apă şi de laur.

 

Gândindu-te aproape în orele de seară,

Când cerul tot e zbor trandafiriu,

Nălţat spre veacul viitor, târziu

 

Lumina ta de vrajă mă-mpresoară

Cu raze moi şi blânde de-mplinire;

Şi-o armonie este-ntreaga fire.

 

 

3 februarie 1980

 

 

Existenţa noastră

 

Nici apuseni, dar nici soare-răsare;

Pe un pământ al dreptei cumpeniri,

Români a fost să fim, cu mândre firi,

Trăind sub ceruri de transfigurare

 

Un orizont albastru de-mpliniri,

De văi şi coame, blândă ondulare

De-ncredere în noi şi-ngândurare;

-Floare de colţ pe plai de amintiri.

 

Pe suflet ni-i gravat adânc, cu sânge,

Un chip de dac ce a murit râzând,

Când hoardele duşmane-au vrut a-l frânge

 

Iar numele în veci de veci a-i stinge;

Veniţi, crescuţi din mituri, luptând şi apărând,

Siguri ne scriem soarta, o frunză verde-n cânt!

 

10 martie 1980

 

Străbune  vetre

 

În inimi tari de munţi, ori la câmpie,

Aţi înflorit o lume unică

Din zări cu adâncime mitică,

Urcând spre noi, sfidând vremelnicie

 

Şi întregindu-vă în viaţa cosmică;

Nu v-a distrus a focului urgie,

Ci aţi crescut dintr-o copilărie

De aur, acum, lumină veşnică.

 

Iar când, sporind cu fiecare an

Un univers de frumuseţi nestinse,

Pe care-am presărat jerbe de vise

 

Din freamătul contemporan,

Mereu veghind a firii rânduială,

Vă-nscrieţi în durata spirituală.

 

11 martie 1980

 

 

 

Suflet şi plai

 

Cobori uşor în vale, vibrând precum un cânt

Şi porţi cu tine mândru sunete verzi de corn;

Te pierzi în zări de rouă şi mângâieri de zvon

Când cerul se deschide întreg peste pământ.

 

O, suflete, spre care în linişte-mi întorn

Albastre străluciri din flori de vis, nu sunt

Prin  tine-acum aproape de soare, de vânt,

De-auroră, curcubeu, de stele şi de nor?

 

Tu ţeşi din acest plai de somn şi  dor,

Din ape şi din ierburi ce nu mor,

Destinul tău înalt, transfigurat

 

De zborul alb şi tainic legănat,

Al păsărilor-aştri ce se rotesc pe mări

Ca o bună vestire de pace şi chemări.

27 martie 1980

 

Cântec vechi

 

Sub zodii când senine, când amare,

Precum un vers cadenţele îşi poartă

Pe-a timpului nemărginită roată,

Cobori şi urci singurătăţi astrale

 

Tu, cântec-vis, cu legănări de soartă,

Cu frumuseţi de plaiuri legendare,

-Oglinda sufletelor milenare,

Crescute-n ritm de mare zbuciumată-

 

Un echilibru încercând să pună

Între orizontală, verticală,

Din care, peste secole s-apară

 

O patrie-picior de plai, lumină;

Şi astfel te înalţi nemuritor,

Tu, cântec vechi, înveşmântat în dor.

15 martie 1980

 

 

 

 

 

 

Arhetip

 

Demult, când însuşi Timpul nu era pe lume

Şi când Nimicul stăpânea poruncitor,

Când Viaţa nu-ncepuse-a purta nume,

Deşi mocnea în Ou, clocotitor,

 

Grupuri de puncte s-au desprins apoi

Şi-n Univers porniră hora nunţii,

Iar tuşul de pe cer, prelins şuvoi,

Schimbă din vechile sălaşuri munţii,

 

Oceane fără fund punând în loc…

Atunci, când linii simple Istoria schiţau,

Atunci, pământ şi apă, aer, foc,

 

Se rostuiră-n cald, senin noroc:

Popor şi ţară, iată, se năşteau;

Din umbre şi lumini destinul împleteau.

13 ianuarie 1980

 

Univers

 

Privind albastrul cer în zi de vară,

Din măreţia piscului stelară,

Se-ntunecă în sfera petrecerii astrale

Ceas de lumină clar, întâia oară.

 

Pe mândre arcuiri, o floare pală

Luptând cu neguri oarbe să apară,

Treptat se pierde-n înveliş de ceară

Şi-n infinit se descompune iară.

 

Incandescentă lavă, cu întrupări eterne

De căi lactee, constelaţii, galaxii,

Nemărginite bolţi, supragigante stele,

 

Ori mii de sori cu albe măreţii,

În unde şi mister se pierd, se trec;

Formule concentrate îl reprezintă sec.

 

 

3 martie 1980

 

 

 

Sonetul viselor de pădure

 

Pe poteci de munte, printre frunze coapte,

Căprioare zvelte, visele treceau;

Se duceau agale, se pierdeau în noapte,

Întâlneau abisuri, nu se întorceau.

 

Ascultau o doină zisă din caval,

Lângă râul rece murmurând suspin.

Şi ieşind ca luna din poiană-n deal,

Înfloreau la umbra vechiului arin.

 

Freamătul pădurii îl resimt mereu-

Melodie pură cu scântei de foc,

Picurând în suflet vrajă de demult,

 

Cu parfum de cetini presărând noroc,

Cu crengi lungi, bătrâne, mirosind a lut,

Somn purtând în ele, de răşină greu.

 

24 decembrie 1979

 

Transfigurare

 

Din umbrare ninse cu argint de lună,

Au pornit să zboare visele pe plai;

Şi-n târziul nopţii, peste sat răsună

Cântec de poveste şi de luna mai.

 

Abur moale-i valea, cu tării de sus-

Se răsfrâng în ape stelele aprinse,

Căutând zadarnic soarele apus

Ca o ciută blândă amintiri în vise.

 

Se topesc pe cetini fire de lumină,

-Fulger de lumină peste arca lumii-

Un inel de vrajă codru-ţi împleteşte

 

Din ascunsa oră care înfloreşte

Spumă dantelată-n marginea genunii;

Zbor pur de luceferi lângă o ruină.

 

 

23 ianuarie 1980

 

 

Sonet pentru ţară

 

Stelele pe rând câte una,

Cu argint din poveste cântau;

Se prinsese în horă şi luna.

Şi hotarele-ţi cald mângâiau.

 

Brazii-ţi legănau veşnicia

În albastrul de cer fără nori,

Mugurii-şi zugrăveau rodnicia

Pe perete de stâncă, pe flori,

 

Apele-ţi grăiau din adânc

Despre timpul tău fericit;

Se roteau pe sub soare, în crâng,

 

Clipe verzi de-mplinire, ce curg

Ca o floare de apă în vânt;

Seninul tot, pentru tine îl strâng.

3 martie 1980

 

Noapte de vară, noapte de vis

 

Izvorul viu din stâncă-ngândurat

Oglindeşte bolta în ritm legănat;

Şi, murmurând tainic o vrajă de foc,

Cerbi cresc în lumină, din zări de noroc,

 

Nălţând către ceruri cunună de dor.

Brazii aruncă vise din  spicele lor,

Când cărări şi pietre risipite-n munţi

Urmăresc văpaia paşilor pierduţi.

 

Şi-n târziul serii, luna răsărind,

Ţesând fir de vrajă peste codrul vechi,

Face să vibreze cetina în somn

 

Parcă, la cuvântul magic al vreunui Domn

Iubitor de ţară, din vremuri străvechi;

Corn şi suflet una-s, pe lumini doinind.

3 martie 1980

 

 

 

 

 

Am fost…

 

Am fost în vraja de soare a lanului copt,

În verdele-cărbune din bradul înalt,

În plaja cea blondă-a nisipului cald,

În apele verii, în clarul cerului, tot.

 

Am fost aici, din vechime, fără vreun salt,

Înscriindu-ne paşii pe file cu rod;

În lupte de-am fost, bucurie, prohod,

La graniţe mereu de veghe am stat.

 

Am fost deodată cu munţii şi cântul

Martorii vii ai străvechii noastre istorii;

Am fost freamătul, am fost gândul

 

De-a purta peste veacuri cuvântul

Lăsat de părinţi spre înalt;

Am fost cerc de lumină, ceas netulburat.

3 martie 1980

 

Te gândesc, patrie…

 

Te gândesc, patrie, ţinut fermecat

În şesuri de vară, când ninge cu rouă,

În seninul înalt din visul curat,

În macii de foc, sau când plouă.

 

Te gândesc patrie, gură de rai,

În horele cu spice şi stele,

În argintul nopţii picurat peste plai,

În legendele cu zmei şi Ilene,

 

În sclipiri tricolore_ideal împlinit,

În lumina de-acum neschimbată,

Te gândesc , patrie, în a Daciei vatră,

 

Columnă de istorie sacră, cântec undit;

Pe tâmpla ta o salbă legănată

De flori mari de apă te cântă-n infinit.

 

 

15 februarie 1980

 

 

 

Eterna reîntoarcere

 

Pulbere fină peste zări de cuvânt;

Se aprinde iubirea de seară.

Focuri verzi umeri de nufăr pătrund

În semn de ofrandă astrală.

 

Melodii de aur cântă păsări vrăjite

Pentru floarea de apă din cer;

Sângeriul amurg, orele-mplinite

Ne vor pune inel de mister.

 

Lacrima lunii, ninsă,

Se smulge din legenda bătrână;

Zilele ţâşnesc din fântână-

 

_Horă de fluire-n noapte.

Ierburi de flăcări şi şoapte.

O, sărbătoare nescrisă!

3 martie 1980

 

Artă populară

 

Ca o stihie temperată-n zare,

Ori ca un tril de fluier înălţat

Spre cerul unei lumi de neuitat,

Un curcubeu de plăsmuiri apare.

 

Cu flăcări verzi croite stilizat

Pe câmpul din covoare, câmp de soare,

Pe golul ritmic de la porţi, pridvoare,

Pe brâul dim marame luminat.

 

Ne-am pus în ele-ntreagă firea noastră.

Pictând, ţesând sau oale smălţuind

Şi-n ramura de brad vise cioplind

 

Pentru un zbor de pasăre măiastră.

Ne-am făurit cuprinsul unui stil,

Din fulger şi din roua lui april.

 

 

3 matie 1980

 

 

 

 

Dor de ţară

 

La şes de sunt, în lan cu bob de soare,

Ori în albastre valuri, când doresc

Căldura inimii să-mi potolesc,

Oriunde-aş fi, te văd nemuritoare

 

Ca trilul fluierului românesc,

Prieten credincios în vremi amare,

Iar azi-spic luminos în sărbătoare;

Aşa te simt în lutul strămoşesc,

 

Pe care, un popor de creatori

Îl modelară-n vase preacurate,

Cu strop de rouă pe margini suflate,

 

Şi, pentru flori făcute, le înalţară-n zări.

Aşa-mi vei fi de-a pururi, măr rotat,

Pe plaiul cel de doină legănat.

3 martie 1980

 

Vânătoare rituală II

 

Era atâta vrajă în amurg,

Că nuferii, toţi, roşii se făcură;

Vedeam pe zare clipe de căldură

Şi de odihnă ce, răpuse, curg.

 

O, ciutele! din Lună apărură

Şi pe Pământ se pot vedea cum fug

Să-şi crească neuitate flori de rug_

Căci vânătorii asta hotărâră.

 

Un pod- de- oase peste lacul greu

Împurpurat, de stelele din frunte,

Pe care, visătoarele cornute

 

Le-au smuls din jarul sufletului meu;

Iar mai departe-o cetate nouă

Binecuvântă ciutele de rouă.

 

4 martie 1980

 

 

 

Vânătoare rituală

 

Era atâta vrajă în amurg,

Ca nuferii, toţi, roşii se făcură;

Vedeam pe zare clipele cum curg

Răpuse de odihnă şi căldură;

 

Iar ciutele, parcă zburau din lună

Spre universul nostru pământean,

Când cornul fermecat prelung răsună

În sângele arcaşului muntean.

 

Un pod- de- oase peste lacul greu

Împurpurat, de stelele din frunte,

Pe care, visătoarele cornute

 

L-au smuls din jarul sufletului meu;

Iar mai departe-o cetate nouă

Binecuvântă ciutele de rouă.

25 ianuarie 1980

 

Eminescu

 

Când umbra timpului fără de margini

Se va aşterne peste lume greu,

Din universul caldelor imagini

Va străluci de-a pururi geniul tău

 

Ascuns în crengi de tei bogat în floare,

În vârf de brad, în firele de lună,

Visând ades cu trestii plângătoare

Un ideal şi-o viaţă în furtună.

 

Şi lacrimi noi se vor desface-ndată

Din acest punct de rouă în zenit

Ce-i ochiul tău_lumină, infinit

 

Şi-n care ne cuprinzi fiinţa , toată…

Cutreierând în veci cărări de ape,

Răsfrângi fuior de raze, vis în noapte!

 

 

15 ianuarie 1980

 

 

 

 

Ceramică neagră

 

Cu tânguiri de clopot, de brad şi fruct surpat,

Pe roata vremii sure, puteri de foc surprind,

În cearcăne de fum până la cer nălţat,

Degete moi de iarbă, prefigurând un blid.

 

De-atâta învârtire şi modelat subţire,

Vasul de lut cenuşă  pare-acum;

Şi-n aşteptarea florii de bună vestire,

Picură stropi de rouă pe gâtul lui de scrum.

 

Smulgând din suflete para de foc şi cânt,

Am ars în ea pământul din ulcioare

Şi l-am purtat pe palme de ninsoare

 

Spre vetrele din soare şi cuvânt.

Gând românesc păstrează, de la străbuni aprins,

Ulcelele de humă cu marginile-n vis.

27 ianuarie 1980

 

Vis

 

Mergeam alături, prin lumini stelare,

Nebănuind că-i noapte pe pământ;

Cu noi, prin ceruri_gânduri selenare

Rostogolite-n văi adânci, de vânt.

 

În flori de aur, în tumult de soare,

Doar ochii tăi, blânzi muguri, înverzeau;

În suflet pătrundeau ca o chemare

Din alte lumi care abia mijeau.

 

Ne înălţam pe limpezimi de sfere

Din negura uitatei noastre vieţi,

În cânturi tremurate de-alte ere,

 

De cercuri verzi de apă şi mistere-

Făclii şi crengi şi dalbe frumuseţi

Au spulberat îngheţuri şi tristeţi.

 

22 ianuarie 1978

 

 

 

 

Legendă de seară

 

Se desprind în amurguri, plutind,

Ca o floare de apă, curată,

Zâne albe, cântări despletind

Şi lumină din bolta-nstelată.

 

Cerbi de aramă fremătând visători

Pe oglinda izvorului nins

Şi, rupând printre margini de nori

Pulberi mii, de luceafăr aprins,

 

Sorb adâncul poveştii şi fumul;

Doar lebedele mai cunosc drumul

Care trece prin ierni, prin zăpezi

 

Şi se pierd în lungi ore verzi;

Luna şerpuieşte peste văi şi clipe,

Spulberând văpaia blondelor aripe.

22 ianuarie 1980

 

Luminnă verde

 

Pe marea-nvolburată ce mă pierde

Şi-n care ceru-ntreg s-a cufundat,

Doi aştri apar, ca o chemare verde;

Spre ţărm ei mă conduc neîncetat.

 

Şi parcă înfloriseră din undă

Pe-argintul lunii, două verzi lumini,

Dorind pustiul gândului s-ascundă

În adâncimea lor de tresăriri.

 

Un plai în apă s-a ivit atunci,

Din mii de fire, verzi, o dalbă stea;

Liane blânde s-au întins pe lunci

 

Iar marea verde este în amintirea ta.

Când ceasul a vrajă sună, în întuneric greu,

Doi aştri verzi, pe valuri, rotesc norocul meu.

 

22 aprilie 1978

 

 

 

Floarea de cireş

 

Era un zâmbet cerul, de safire.

Sublim, un pavilion de porţelan,

Ca într-un vis de muguri, diafan,

Se răsfrângea în unda lui subţire.

 

Şi, tot mai sidefie, an de an,

Ca roua lăcrimând de fericire,

Purta un univers de împlinire

Această floare-astru, rod şi ram.

 

E–o primăvară fără de sfârşit

Pe ţărmul blond al Soarelui-Răsare,

Născută din nisip, din infinit,

 

Din vrajă albă, sau din zbor topit;

Iar peste Timp veghează-n aiurare

Minunea clipei de cireş în floare.

3 martie 1980

 

Lacul lebedelor

 

Din nori, cu scânteieri diamantine

Şi unduiri de cântec, aştri apar;

Ca la un semn, în nopţile senine,

Străfulgerând întinsul apei clar.

 

Zbor de zăpadă, vis înfiorat

De nuferi dalbi şi ancore de spumă

Pluteşte muzical, tot mai curat,

Pe lacul de argint şi fir de lună.

 

Şi-n două inegale arcuiri

Împarte lumea dansul pur, stelar:

Tărâm real, tărâm imaginar,

 

Pământ şi cer, durere, bucurii…

Şi pe oglinda-ntoarsă, Poetului  i-apare

O fluturare albă de lebădă ce moare.

 

13 ianuarie 1980

 

 

 

 

Gânduri de toamnă târzie

 

Când stelele dintâi tresar pe ram,

Foi galbene visând neobositul scrum,

Atunci vrăjite voci răzbat în geam

Iar lumea e de purpură şi fum.

 

O amintire blândă, de argint, pe cer,

Desprinsă din tăria făcliilor astrale,

Se-nalţă gânditoare din margini de eter;

Apoi, la ceas de rouă, o lebădă apare

 

Ţesând din ninsoare întreg cântecul său;

Pleoape istovite de jale şi de vânt

Aşază pe nisipul tăcut şi spulberat

 

O mare zbuciumată şi-un suflet înnorat.

Zac orele de ploaie pustie pe pământ.

Amurgurile toamnei ne-mbrăţişează greu!

23 ianuarie 1980

 

Chipul ploii

 

Peste şes de lumină, surâzând îngânat,

Din cernere de oglinzi siderale,

Coboară şerpuind, în vis înecat,

Trup tânăr de raze, fum moale.

 

Tremură veşnicii sub pasu-i lunar,

De iubire-ndelung aşteptată;

Pe adâncuri de umbre, pe gând solitar,

De fulgerul clepsidrei mângâiată-,

 

O curgere înaltă-n ritm de destin,

Se-aşază liniştită, fără vină;

Pe ram, pe râuri lacrima suspină,

 

Vibrând cuprinsu-i de eterrn feminin.

Şi-n pletele-i negre păgân desfăcute,

Dansează cerbi de aur cu stea-n frunte

 

3 martie 1980

 

 

 

 

Luna

 

Sus, pe cerul negru de mister boltit,

În ritm de dans sacru, ploile-ascund luna;

Şarpele şi melcul, horele, furtuna,

Oamenii, pustiul, fructul nerodit,

 

După cataclism, visează cununa

Înflorind din viaţa celor ce-au murit

La ceas de iubire şi cuvânt vrăjit,

Ce încă pluteşte ca pe valuri spuma.

 

Irizări de fulger într-un arc sublim

Se-nfruntă cu Timpul, cu Marea Zeiţă,

Aurind morminte din înalt senin

 

Şi rotind destine, îngheţuri, arşiţă.

Raze-ndoliate cresc, descresc şi fug,

Orele de apă se desfac din crug.

4 martie 1980

 

Durerea primăverii

 

Pe rugurile zării, bogat ningea caisul

Un nor de freamăt pur, catifelat,

Ce-nfiora fiinţa, seninul şi abisul

Din margine de apă şi gând imaculat.

 

Desprinse din orbită, alunecau pe cer

Petale purpurii sfidând nemărginirea

Şi aşteptând  cerc negru, feeric, de mister,

În care să-şi ghicească întreagă, zămislirea.

 

O, tinerele nopţi ce cresc din infinit,

Ne pun pe suflet diamante fine-

Râuri sângerânde în orele prea pline

 

De dorul unui ram neînverzit;

Şi-acum vrăjit de somnul luceferilor-nuferi,

În ritmul primăverii vei învăţa să suferi.

27 ianuarie 1980

 

 

 

 

 

Imponderabilitate

 

Strălucitoare, visele pluteau

În pletele zilei de vară;

Flăcări verzi către noi se-nălţau-

_Acuarelă ruptă din soare.

 

Nemărginirea devenise foc,

Din mare ridicat, urcând spre nori;

Părea că timpul se oprise-n loc

O clipă numai, respirând culori.

 

Pe zarea de lumină

Orânduită-n suflet,

Fără de regret,

 

Zborul se termină.

Ecoul doar a mai rămas

Pe prăfuitul deas.

30 ianuarie 1980

 

Toamnă

 

Când vântul se-aşterne pe-alei tremurând

Cu aur în sunet,

Pustii, frunze moarte se-apleacă plângând

Pe margini de suflet.

 

Când zarea se-mbracă în purpură grea

De stranii amurguri,

Vrăjiţi ne ghicim pe firul de stea

Puzderii de gânduri.

 

Când toamna apare mai galbenă-n noi,

La capăt de lume,

Un cer  de umede ploi

Deschide anume.

La capăt de drum_himeră şi vis.

Cerbi de lumină se frâng în abis.

 

 

13 noiembrie1979

 

 

 

 

Când aurora…

 

Când aurora-şi ţese fir curat

Pe şesul nopţii fără de cuprins,

Când peste valul mării înspumat,

Un trandafir de vrajă s-a aprins,

 

Când ne-ntrebăm ades cine suntem

Şi care-i rostul vieţii pe pământ,

De ce trăim aşa şi nu cum vrem,

De ce prin plâns ne înălţăm în cânt,

 

Atunci când orele de toamnă vin

La geamuri, triste, solitare,

_Nestrânse frunze de pe drum-,

 

Când visul nu e decât fum,

Se-aude-n ceruri o chemare,

Pustiu e gândul, sau senin ?

19 octombrie 1979

 

Tristeţe metafizică

 

Cerul şi-a-ntins pânza de ploi peste timp.

Gândul s-a închis tăcut în cuvânt.

Îngerii plâng la hotare de nimb.

Idealurile s-au risipit în vânt.

 

Pleoape de dor s-au răsfrânt

Peste clipa de amurg din ape;

Floarea de crin, aripa de sfânt

Cântă sfârşitul aproape.

 

Fum, aiurare, zădărnicie …

Fiinţa se pierde în noapte,

Zarea se-aşterne oarbă, pustie.

 

Veşnic nimicul e-n toate.

Sfinţii se-nchid în icoane.

O, îndură-Te, Doamne!

 

 

 

6 noiembrie 1979

 

 

 

Surâs în ceaţă

 

Căzuse întuneric pe umerii mei goi

Ce se jucau în flăcări_rug aprins;

Părea o veşnicie de umbre şi fiori

Pe orele fluide-n prag de vis.

 

Chipuri de fum subţire, cu pleoapele-nchise

Îşi tremurau conturul din margine de cer;

Fântâni înlăcrimate  se risipeau învinse

De dorul de adânc şi de eter.

 

Mi-ai apărut transfigurat de gânduri,

Ducând în depărtare negură, supărări-

-Un bob de rouă dalbă-n cele patru zări-

 

Însufleţind tării, pustie, lucruri.

Când pe fir de iarbă pluteşte dimineaţa,

Din fulgerul nopţii a mai rămas doar ceaţa.

14 februarie 1980

 

Nostalgia legănării

 

De merg pe drumul tău de stâncă arsă,

Ori de m-afund în iarbă să respir

Răcoare  verde, abur de  zefir,

Aici, pe plai, mereu mă simt acasă

 

Şi frate-mi este cerul de safir,

Râul cel iute fără cale-ntoarsă,

Codrul bătrân şi fânul bun de coasă;

Pe toate le revăd cum un potir

 

În care-ai strâns esenţa de la flori,

Pare că se deschide şi mai mult;

Că nu mai are margini şi-nceput

 

Şi se înalţă-n zare pân’ la nori;

Aşa te văd, ţinutul meu de vis,

Cu frunţile veghind peste abis.

 

27 martie 1980

 

 

 

 

Unirea Principatelor Române

 

Sărbătorim cu toţii în luminos cuvânt

Moderna uniune din veacul ce-a apus,

A ţărilor Române; străbun şi drag pământ

Pe care Cuza-Vodă, cu lacrimi şi  surâs,

 

În horă largă, mândră, l-a dorit,

Desfiinţând hotarul de Milcov,

Un nume nou dând ţării, fericit;

Şi-o capitală, una, strălucitor ostrov.

 

Poporul te-a vrut Domn şi-această vrere

Un viu ecou în lume a avut,

De-atunci şi până azi plutind în sfere

 

Al înfrăţirii cântec cunoscut.

Reformator pe plai de paradis,

Ai pus cununi de soare peste abis.

24 ianuarie 1980