Aflînd că lumii îi e tot mai greu
Și-n consîngenii mei chinul se lasă,
Pe-aici a fost odată Dumnezeu
Și a plecat că nu eram acasă.
Era duminică, umblam prin tîrg,
Pe deal lucram, într-o grădină mare,
La bar cîntam, păcatul dădea-n pîrg
Prin trupurile noastre pierzătoare.
Muream, dar ochii poftitori rîdeau,
Muream, dar petreceam întotdeauna,
Muream, dar dracii veseli chiuiau
În inimile ce-alegeau minciuna!
Se slobozise iadul pe pămînt,
Mugeau în oameni simțurile-aprinse,
În ei bătea cel mai năprasnic vînt,
Dezmățu-și avea lăncile încinse!
Lumea purta nou nume: de calvar
Și de blestem, și de netrebnicie!
Făcuse cîrpă ce primise-n dar
Și alerga înspre zădărnicie.
Aflînd că zi de zi ni-i tot mai greu
Și nici de Judecată nu ne pasă,
Pe-aici a fost odată Dumnezeu,
Dar, trist, s-a-ntors, că nu eram acasă!