Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » SILVIA CINCA: ZĂPADĂ ÎN NOAPTE

SILVIA CINCA: ZĂPADĂ ÎN NOAPTE

Strălucire de apă, sclipiri de lumină, fulgi de nea așezați în liniștea nopții peste case, grădini, plimbându-se de mână cu trecătorii întârziați. Un vânt pierdut legănând lampa agățată-n în felinar, mișcându-se ușor ca un vals alb în marile săli ale palatelor de vis.
Nedorită încă și nechemată, te-ai grăbit să-mi iei cu asalt grădina încă înflorită. Am văzut lacrima trandafirului împovărat de greutatea ta. I te-ai lipit de petala din care făcuse aripă sprea a gusta cădura soarelui.
Si te-aș cânta și te-aș huli, și-aș alerga prin trupul tău moale și chemător ca în zile de demult, mai apoi aș privi strălucirea ta reflectată în privirile scânteitoare ale iubirii. De mână cu el, în anii aceeia în simțiri, m-aș înveșmânta cu albul imaculat ca o zeiță a zăpezii. Si da, curând copiii se vor strânge spre a naște un om de zăpadă. Iar în mintea noastră, vom reînvia sărbătorile Nașterii Domnului.
M-am trezit în noapte să caut lumina cerului care invadase încăperea. Si-n locul ei am văzut o nouă lumină a pământului. In clipa dintâi am citit puritatea adevărului în splendoarea cristalelor, iar mai apoi formele pe care așezându-se fulgii de nea care desenau contururile unei picturi a acestei lumi cu mașini, cu case, cu grădini… Si mi-am lăsat privirea să alunece în frumosul desăvârșit, uitând de tristețile lumii, de întunericul unor zile, de cei care se mai odihneau încă.
Mi-a alunecat gândul la câte un prieten doar spre a-i liniști somnul cu gândul cel bun. Frumosul unui peisaj născut în noapte îmi fura privirea nelăsându-mă să îndrăgesc iar, căldura patului și a motanului care mă așteptau. Si chiar dacă totul era în privirile mele, știam că venirea zăpezii prin îndrăzneala sau curajul de a fi venit să ofere frumusețea ei, va încânta. Si poate, undeva, ca un adevăr sau o amintire cântecul lemnului arzând în sobă, cu acele note ușor mai înalte, vor aduce liniștea și mulțumirea și aici la noi.