Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: PĂȘIND ÎN NOAPTE

Eugen Oniscu: PĂȘIND ÎN NOAPTE

Era o noapte liniștită, de toamnă. Ceasul bisericii bătea miezul nopții. Pe covorul de frunze uscate din parcul ce era situat în fața bisericii, pășeau doi prieteni, frunzele zdrobite de pașii lor scoteau un zgomot straniu. Rareori pe șoseaua dintre biserică și parc, mai trecea câte o mașină făcând puțin zgomot, după care liniștea nopții se așternea din nou. Unul dintre cei doi se numea Victor, era un tânăr cu un corp atletic ce și-l formase în urma exercițiilor cu halterele. La un moment dat îi spuse prietenului său:

– Ajută-mă te rog, numai în tine am încredere.

După ce spuse aceste cuvinte, Victor își desfăcu puțin geaca sa albastră tip sport și își așeză mai bine pe umăr rucsacul. Prietenul său se numea Elias, era un tânăr înalt, lat în umeri, însă nu prea corpolent. În timp ce mergea alături de Victor era foarte adâncit în lumea sa de gânduri încât atunci când auzi glasul lui Victor tresări puțin și întoarse capul.

– De moment nu pot Victor trebuie să mă înțelegi, de altfel nici nu prea te-am înțeles ce anume vrei tu de la mine.

Victor își privi puțin nedumerit prietenul apoi spuse:

– Hai să ne așezăm puțin pe bancă, apoi am să-ți explic totul încă odată cu mai multe amănunte.
Se așezară pe o bancă. Elias era absorbit de anumite gânduri, privi turnurile bisericii, ce în noapte i se păreau ca niște bastioane ale adevărului. În ultimul timp era tot mai mult frământat de o întrebare și anume: ,,Oare în sânul bisericii se găsește adevărul? Ei bine dacă da…de ce atunci pe Tolstoi căutările sale după adevăr l-au dus departe de biserică? Ba mai mult de atât a fost și excomunicat din sânul bisericii.”

– Mă asculți? Întrebă Victor.

– Da… îi răspunse Elias întorcând capul spre Victor.

– După cum știi, eu împreună cu frații mei de mici am trăit doar cu mama, pentrucă tatăl nostru ne-a părăsit și și-a întemeiat o altă familie departe de noi. Așa că, noi am crescut doar cu mama ce nu prea a avut timp de educația noastră fiindcă era ocupată cu serviciul ei, iar bărbații ce au trecut prin viața mamei mele și sau perindat pentru puțin timp pe la noi prin casă nu au aportat prea mult la educația noastră, de altfel nici nu aveau interesul să o facă. Acum eu la cei nouăsprezece ani ai mei îmi dau seama că îmi lipsește o bună educație, ba mai mult de atât nu am un ideal pe care să-l urmez. De aceea uneori mă întreb: Care este sensul vieții mele? De asemenea observ că tinerii din anturajul meu au aceeași problemă ca și mine. Nu reușim să găsim un sens măreț exitenței noastre. Și de aceea te rog pe tine să mă ajuți pentrucă știu că tu citești cărți interesante și cauți adevărul, pentrucă vrei să descoperi sensul existenței noastre. De aceea tu mă uimești că deși ești doar cu un an mai mare ca mine ai astfel de preocupări. Așa că te rog învață-mă și pe mine, sau mai bine spune-mi esența a ceea ce tu ai descoperit din cărți. Eu nu am plăcerea și nici răbdarea să pot citi atât de multe cărți ca tine și apoi să meditez și să încerc să pătrund în temele descrise în cărți, și să pot extrage tot ceea ce este valoros, de aceea apelez la tine și îți cer ajutorul.

– De ce crezi tu că eu te-aș putea ajuta? Doar cunoști viața mea din trecut, am fost eu oare un model de virtute pentru tine?

– De la un timp de când ai început să citești mai multe cărți, te-ai schimbat ceva deosebit s-a petrecut cu tine și numai ești același, ba mai mult de atât fizionomia ta de dă de gol iar ochii tăi reflectă o lumină curată. De aceea cred că tu mă poți ajuta, și mai ales îmi dai impresia că ai descoperit din cărți lucruri interesante pentrucă meditezi la ceva anume ce te frământă.

– Este adevărat că eu citesc mult, dar nu mă mă pot lăuda că înțeleg totul din cărți și că asimilez tot ce este valoros. Am să-ți dau un exemplu, în ultimul timp am citit și recitit ,,Învierea” de Tolstoi și mi-am făcut din această carte un fel de ghid moral, ba mai mult de atât m-au impresionat unele personaje pe care Tolstoi în mod genial le portretizează. De exemplu este acolo descris un bătrân ce are un discurs uimitor și trăiește desprins de sistemul țarist de atunci, bineînțeles că ajunge la pușcărie. Dar m-am tot gândit oare eu nu aș putea să mă desprind de tot acest sistem pervers în mijlocul căruia trăiesc, și apoi ca un om liber să aspir spre idealurile și valorile ce mă atrag. Pe de altă parte este foarte posibil ca această idee a mea să nu fie altceva decât ceea ce atât de magistral ne-a descris Cervantes în marea sa capodoperă intitulată Don Quijote de la Mancha, și nu doresc să te atrag și pe tine și să fii pe lângă mine un fel de Sancho Panza și toată lumea să râdă de noi.

– Bine acum încerci să mă blochezi pentru ca să te las în pace. Dar, oare din atâtea cărți ce le-ai citit numai chipul acestui bătrân l-ai reținut? Nu te cred vreau să-ți deschizi inima înaintea mea și să-mi spui despre adevărul care te-a transformat pe tine.

– Este adevărat că am descoperit lucruri minunate din cărți. Dar, problema este că citesc cam tot ceea ce îmi cade în mână fără ca cineva cu experiență să mă instruiască în vederea alegerii cărților. Și de aceea citesc unele cărți prea grele pentru mine și unele lucruri le înțeleg pe dos, îmi dau seama de acest lucru abia atunci când citesc anumite comentarii la cărțile respective. Îți spun aceste lucruri ca tu să înțelegi, mă aflu într-o fază în care caut adevărul, sau mai bine zis așa cum tu ai spus, un sens măreț în viață pentru noi tinerii. Trebuie să-mi dai timp, ca să pot înțelege eu bine adevărul, și apoi am să te caut și am să ți-l împărtășesc și ție. De moment nu sunt decât un căutător al adevărului, este adevărat că aș putea să-ți împărtășesc și acum multe învățături prețioase, dar nu ar fi bine pentrucă în mintea mea simt că totul este incomplet și de moment caut prețioasa comoară a adevărului.

Pe una din aleile betonate ale parcului apăru o patrulă de noapte a jandarmeriei. Sergentul și jandarmul ce îl însoțea se apropiară de cei doi prieteni. Parcul era destul de bine luminat de becurile electrice de la stâlpii înșirați pe aleile parcului și pe strada din fața bisericii. După ce îi salută pe cei doi sergentul spuse:

– Este o oră cam târzie îmi puteți prezenta buletinele voastre.

Victor spuse:

– Mă scuzați dar nu am buletinul la mine.

– Ar trebui totuși să porți un act de identitate la tine, mai ales că după cum văd obișnuiești să stai la taifas la ore târzii noaptea prin parcuri. Dar pentrucă este prima dată când se întâmplă nu este nici o problemă.

Apoi întorcându-se spre Elias spuse:

– Tu ai buletinul la tine?

– Sunt un om liber nu am nevoie să mă legitimez în fața nimănui, de altfel nici de acte de identitate nu am nevoie…îi răspunse Elias.

Pentru câteva clipe se făcu tăcere. Sergentul rămase mut de uimire la orice alt răspuns s-ar fi așteptat dar la așa ceva nu. Deodată jandarmul ce era cu sergentul făcu doi pași spre Elias și îl lovi de două ori peste obraz cu palma sa greoaie apoi spuse:

– Ce mă îți bați joc de noi, cine te crezi?

– Ar putea să te coste pentru răspunsul tău și atitudinea ta o noapte la beci, și cred că după o astfel de noapte, dimineața ai să gândești altfel. Eu pot să te iau chiar acum și să te duc până la secție și acolo ai să vezi tu ce ușor ai să-ți schimbi comportamentul. Dar treacă de la mine de data asta, însă să știi că dacă ne mai întâlnim târziu în noapte pe undeva și îmi dai răspunsuri din ăstea te duc la beci. Și încă ceva nu crezi că ar trebui să fii mai maleabil atunci când ai de-aface cu organele de ordine. Ori ți s-a urât cu binele, te plictisești și cauți senzații tari, ei bine să știi că eu te duc în locul adecvat pentru așa ceva, nu avea nici o grijă. Cred că cel puțin cuvântul maleabil știi ce înseamnă nu?

– Da cred că da…îi răspunse Elias.

– Bine să sperăm că pe viitor nu vei mei face probleme. Iar dacă ai să continui tot așa, nici o grijă că avem noi metode pentru indivizi ca tine. Te învățăm noi cum se poartă o conversație cu organele de ordine. Iar acum plecați la casele voastre pentrucă este târziu și discuția voastră o terminați voi altădată.

Cei doi prieteni se ridicară de pe bancă și porniră în noapte. Un timp merseră în tăcere, după care se opriră la o bifurcare de drumuri, de unde trebuiau să se despartă. Victor spuse:

– Ce să înțeleg din ceea ce s-a întâmplat? Ai dorit cumva să-mi dai o lecție, și au fost două palme poate că te-au lovit și pentru mine.

– Nu interpreta așa pentru că ceea ce ai văzut nu a fost decât un act de fanatism. Cu riscul unei nopți de arest am experimentat în fața sergentului o idee ce mă tot chinuia de ceva vreme, știam că nu va funcționa pentrucă este prea utopică. Acum trebuie să plec spre casă este prea târziu.

– Bine dar nu uita, vreau să mă ajuți și să nu te mai ascunzi de mine.

– Îți repet mai dă-mi puțin timp și apoi te voi căuta eu când voi avea convingerea fermă că am descoperit adevărul, vei fi primul om căruia îi voi propovădui.

După ce se despărți de Victor, Elias porni spre casă. Străbătu câteva străzi mai spațioase, bine luminate pe unde se înșirau mai multe blocuri. Apoi începu să străbată câteva străduțe prost luminate, ba încă pe unele străduțe nu era lumină deloc. Casele din acele locuri erau sărăcăcioase iar în noapte păreau și mai jalnice dând o negrăită mărturie despre viața grea a celor ce le locuiau. La un moment dat Elias intră într-o curte unde era o casă învelită cu carton, cu un aspect sărăcăcios, scufundată în întunericul nopții. Înainte de a intra, se opri în curte și privi bolta cerească plină de stele ce străluceau frumos în noapte. Mereu îi făcea plăcere să admire imensa priveliște stelară în noapte. Avea impresia că strălucirea stelelor îi aduceau speranță în inima sa și certitudinea că într-o zi va descoperi adevărul în toată gloria.

După șapte luni de la acea noapte, Elias îi împărtășea lui Victor cu entuziasm faptul că descoperise adevărul. Spre surprinderea sa Victor, află de la Elias că adevărul este de fapt o persoană divină ce s-a întrupat și a trăit printre oameni. În opinia lui Elias adevărul era Iisus Hristos. De asemenea îi spunea lui Victor că dacă va contempla persoana lui Iisus prin prisma celor patru Evanghelii, și va căuta să înțeleagă și învățăturile lui Iisus atunci va cunoaște adevărul. De altfel printre sfaturile pe care Elias i le dădea prietenului său era și următorul:

– Trebuie să citim Sfintele Scripturi ca niște oameni liberi ce vor să învețe toate minunatele învățături evanghelice doar de la Hristos. Pentrucă să știi că Dumnezeu este foarte dispus ca prin Duhul Sfânt să-i învețe pe oameni, sau să le răspundă la întrebarea: ,,Ce este adevărul?” Și atunci când primești răspunsul doar de la Dumnezeu, rămâi ferm de partea adevărului asemenea lui Martin Luther.

De asemenea Elias ajunsese la concluzia că până la un anumit punct trebuia ca cu înțelepciune să respecte autoritățile și toate legile statului. Marea problemă pe care el o vedea pentru toți cei ce îl urmau pe Iisus era că atunci când legile statului veneau în contradicție cu învățăturile Evangheliei, fiecare om era pus atunci în fața unui test de a rămâne până la capăt de partea adevărului sau de a ceda la presiunile opresive ale celor ce conduceau în mod vremelnic lumea. Dincolo de orice, ar fi avut de suferit din cauza idealurilor sale. Elias știa că toți cei ce se vor încrede în Hristos au mari speranțe în ceea ce privește eternitatea.

Victor rămase foarte uimit de faptul că Elias descoperise adevărul în persoana lui Iisus Hristos, și de aceea avea nevoie de timp ca să asimileze acea revelație ce îl interesa și pe el. La îndemnul lui Elias se apucă să citească Biblia. De fapt Elias îi spuse că singur putea merge direct la izvoarele vieții pentru a putea bea de acolo apa vieții. Pentru Elias viața luă o întorsătură neașteptată, înțelegea prea bine faptul că se afla pe pământ pentru a se pregăti ca într-o zi să poată păși pe străzile Noului Ierusalim, luând parte cu oamenii mântuiți din toate timpurile la sărbătoarea mântuirii. Acesta era visul său cel mai măreț ce-i înfrumuseța anii tinereții. Și cine ar putea contesta că de fapt acesta este cel mai frumos vis al omenirii.

,,Doamne”, I-a zis Toma, ,,nu știm unde te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” Iisus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
(Evanghelia după Ioan 14;5-6)