Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Din Iubire

Din Iubire

Părinte-al îndurărilor, Stăpîne,
Cutez de Tine-a mă apropia,
Dar de pămînt făptura-mi este grea
Și nu știu Cer în ea cît mai rămîne.

Părinte-al meu, nimic mi se cuvine,
Dar Tu-nviază-mă din morți, deplin
Și spune-mi la altarul Tău să vin,
Chiar dac-o fi-n genunchi, s-ajung la Tine!

Și-n loc să mă re-ngropi în probozire
Să-mi dăruiești Iertarea din Iubire!

7 ianuarie 2019


2 Comentarii

  1. admin

    Minunat, dragul nostru bard moldav! Poezia ta e ruptă din sacra lumină a Raiului. Și îngerii trăiesc printre Oameni! Felicitări! George Stroia

  2. Traian VASILCĂU

    Mulțumesc nespus, frate George! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Comments are closed.