Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Vasile Dan MARCHIȘ: Versuri

Vasile Dan MARCHIȘ: Versuri

SINGURA COPIE

 

Pe perioada stagiului de înger
n-am învățat nici măcar
procedeul de simulare a modestiei
(singura copie nelegalizată a sentimentelor
acceptată de Dumnezeu)
Luându-mi aripile
Domnul m-a retrogradat la statutul de om

 

DOAR O PARTE DIN MINE

 

Nu în puține părți m-aș diviza
Doar o parte din mine
să rămână farmecelor
una chemărilor și nebuniei
doar o părticică sărăciei
numai picioarele dorului de cărare
Gândurile rătăcite în iubire,
aripi în cer
Doar inima în mister…

 

DĂRUIRE EXTREMĂ

 

Nu te crede superior nevăzătorului
dacă nu ți-a fost atribuită
ca premiu sau recompensă,lumina
Dacă ai doi ochi
și poți dărui unul nevăzătorului
să știi că doar ochiul acela
odată dăruit
te va cuprinde cu adevărat
în lumina iubirii

——————————–

Vasile Dan MARCHIȘ

9 ianuarie 2019


Etichete: