Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Poeme Georgeta Ghenea

Poeme Georgeta Ghenea

  1. Virtutea

 

Virtutea e întâlnirea faptei

șoptită de simțire

într-o mișcare circulară a sufletului

dinspre creație spre efemeritate.

 

Te-adună de pe un drum

închistat la o răscruce de nebuloase.

Vrea-n cuget să o porți pe brate.

Și e atât de-aproape de noi

ca un dulce vers așezat pe-un ram de conștiință.

 

Virtutea te îmbracă în lumină sfințitoare,

atunci când ți-este frig de umbra rece a minții.

Sunt originile ei: adânc și revărsare.

Se-mprăștie în stropi de exaltare

și se chircește într-un mănunchi de mădulare.

 

Orice virtute își desenează urma

de-a căreia viață se-agață lumea.

 

Are înveliș de aramă, poartă pe creștet

cunună împletită din tâlc și dăruire.

Și te miri, privind cum într-un ceas dispare.

Dar ea se joacă doar, cu știința-

o amăgește.

Se contopește în fire albe de mătase

strânse într-un ghem de moralitate

și se deșiră în pace și dreptate.

 

Virtutea se înalță-n fața vieții cu demnitate

și se-aplecă smerit întru eternitate.

 

 

 

  1. Simț

 

Trecând prin cer,

aburul norilor se umple de

burnița târzie a visurilor.

 

Simt și emisferele și cocorii

zgorniți de liniștea străină a deltei.

 

Mușuroaie de frâmântări care rod

cu dinții lor încleștați de oasele nemuririi,

căutând izvorul dătător de viață,

apa lină a certitudinii,

glasul unui lemn bătut de cânt.

 

Toate le simt prin ființă,

și ființa se lasă înrobită de cădere.

 

Toaca psalmodiază încă un strigăt ceresc.

Urcă pe arii duhovnicești îngenuncheate spre pământ.

Urcă în tempo lent simțirea spre aburul suflat de Rai

și-n amiaza timpului etern îmi sărută sufletul

ca un prunc atins de glasul cel dintâi.