Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLVII)

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLVII)

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLVII)

 

Ziaristul și poetul Puiu Cristea anunță apariția și activitatea de început a instituției. Rolul și numele primului director: Marcel Angelescu !

 

    Puiu Alexandru (Cristea) s-a născut la 2 februarie 1930, în comuna Mâneciu, județul Prahova. A fost publicist profesionist și un poet romantic incontestabil. A murit la 30 decembrie 2002, în Buzău. Vine la Buzău imediat după înființarea județului, care, atunci, aparținea de Regiunea Ploiești, în 1968, fiind încadrat ca redactor, apoi redactor de rubrică exclusiv culturală la ziarul ”Viața Buzăului”, totodată fiind și coordonatorul ultimului mare cenaclu literar buzoian afiliat pe lângă ziarul respectiv, al cărui nume îl va purta – ”Viața Buzăului”-, conducându-l cu iscusință timp de aproximativ 15 ani (1974-1989).  Debutat cu volumul de versuri ”Luceafăr de dor” (1976), publicând apoi ”Ninsoarea cerbilor albaștri” (1983), ”Viscol de seară” (1987). Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1998.

Când am început să mâzgălesc hârtia, în speranţa că voi da de poezie în hăul  nisipos al acesteia, fireşte, am purces şi la trimiterea către redacţii a acestor „încercări literare”. Eram la o vârstă la care trebuia să mă intereseze mai mult fetele decât metaforele. Primele texte le-am trimis la vechiul ziar „Viaţa Buzăului” (publicaţie a „organului de partid”), care, la sediu, pe strada Chiristigii, susţinea şi un cenaclu omonim. De „Poşta redacţiei” şi de cenaclu se ocupa ziaristul şi poetul Puiu Cristea, venit în Buzău din Prahova, girat la debut de legendarul Miron Radu Paraschivescu. În fine, Puiu Cristea îmi dădea nişte răspunsuri fireşti, jenante pentru puţinele mele acumulări literare. Am trimis „poezii”, încă vreo doi ani, la marile reviste ale momentului. Peste tot se simţea nu numai lipsa mea de talent, ci şi jigodismul unor înfumuraţi pe post de îndrumători. Se credeau şefi de diligenţe literare şi dădeau în cai când voiau muşchii lor ţigăneşti. În fine, datorită excepţionalului critic literar Al. Cistelecan, am debutat, prin anii ’80, în revista „Familia” din Oradea, acolo unde debutase şi Eminescu. Povestea e lungă, iar eu, în aceste peste trei decenii de literatură, mă consider un copil norocos. După vreun an, după ce am început destul de timid să frecventez cenaclul lui Puiu Cristea, am debutat şi la mine acasă, în Buzău, cu o poezie. „Viaţa Buzăului” era atunci unul dintre cele mai bune ziare judeţene. Atunci a fost momentul crucial. Apoi Puiu Cristea m-a promovat cu o constanţă iritantă pentru ceilalţi membri ai cenaclului. Ce e drept, ei erau altfel, mai rebeli, mai îndrăzneţi. Mulţi dintre ei deja „terminase” câte o facultate, nu erau proşti deloc, doar maliţioşi, pentru că, săptămânal, la întruniri, fiecare avea măcar o picătură chinezească de stropit pe capul lui Puiu Cristea. Anii au trecut. Toţi foştii cenaclişti, cu mici excepţii, sunt, cum se spune, oameni la locul lor. Unii dintre aceştia au rămas, dincolo de profesiile din care se întreţin, şi scriitori respectabili. În 2002, când trebuia să vină… unul dintre „sfârşiturile lumii”, am auzit că, tocmai de anul nou, a murit Puiu Cristea, fiind găsit în garsonieră după câteva zile. Ca toţi publiciştii şi scriitorii buzoieni, am aflat foarte târziu trista veste. Am înţeles că fratele său l-a îngropat în Prahova, acasă adică, la Mâneciu.

Cu doi ani înainte de a muri, părea dominat de agorafobie. Venea la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se lansau periodic cărţi ale scriitorilor buzoieni sau din ţară. Mă chema pe hol, în faţa ușii bibliotecii, şi mă ruga să vorbesc cu deputatul buzoian de atunci, Ovidiu Cameliu Petrescu, ca să-i dea câţiva gologani pentru reţetele sale medicale. Avea ciroză. Nu-mi amintesc să fi fost refuzat vreodată, însă nu a apelat la ajutor decât de vreo două sau trei ori. Apoi m-a rugat să-i fac o adresă către conducerea Uniunii Scriitorilor din România, în care solicita un amărât de ajutor financiar. I-am xeroxat reţete, am conceput un text cât mai succint, i-am dat un plic şi timbre rugându-l să pună el scrisoarea la poştă ca să fie sigur că aceasta a fost trimisă. Culmea, între timp, eu devenisem deja membru USR, situaţie jenantă în relaţia mea cu „maestrul” meu, dar şi o mândrie pentru el, pentru „investiţia” sa. Acum văd totul doar creştineşte. Am publicat cărţi după cărţi, cu tenacitate şi uneori cu un conţinut ceva mai obraznic.  Puiu Cristea nu a publicat decât trei. Toate de versuri. Nu a căutat „gloria literară”, deşi, în acea vreme, era oarecum celebru. La timpul meu care tocmai scoate nisipul din clepsidră, simt că nu am făcut cu nimic mai mult decât Puiu Cristea. Atunci nici nu se inventase praful de puşcă, busola şi titlul de „cetăţean de onoare al municipiului Buzău”. Foştii mei colegi de cenaclu nu au decât să râdă. Pentru mine, Puiu Cristea a fost un reper şi un om providenţial. Unii „academicieni” buzoieni se bat cu pumnul în piept afirmând că ei ”m-au descoperit, m-au debutat şi promovat”. Nu e nimic adevărat. Puiu Cristea e omul căruia trebuie să-i aprind lumânari la Biserica „Sf. Îngeri”.

E drept, în paralel cu prezenţa la Cenaclul „Viaţa Buzăului”, „pontam” săptămânal şi la celebrul cenaclu literar „Al Sahia”, locul din care au plecat spre literatura naţională: Ion Gheorghe, Laurenţiu Ulici, Ion Băieşu, Passionaria Stoicescu, Florentin Popescu, Gheorghe Istrate şi mulţi alţi scriitori care au făcut carieră. Aici, la Casa de Cultură, prin eforturile poetului Constantin Petcu, și a metodistului Ovidiu Cameliu Petrescu, apărea o „Foaie literară” a cenaclului. Am publicat şi aici. Era ceva de circuit închis, vizat de „organe”. Ce face viaţa din poezie şi poezia din viaţă! Un exemplar din această „foaie literară” a ajuns la o adolescentă cu vreo doi ani mai mică decât mine. O fată de o frumuseţe unică, originară din Limpezişul marelui poet Gheorghe Istrate. Nela Ivaşcu, pe numele de familie, care, culmea inefabilului uman, mi-a devenit soţie din cauza unor poezii. Mi-a dăruit doi copii excepţionali, azi oameni la locul lor, apoi a plecat discret la reşedinţa sa eternă, în Rai, lăsându-mi pentru totdeauna un sicriu de plumb în suflet. Iată de ce sunt foarte impresionat de bunătatea lui Puiu Cristea, el a făcut din mine purtător de cuvinte, mi-a dat direcţie, a fost ca şi o ursitoare. Când scriu câte un text în care pun mai multă supărare pe viaţă, mă întreb dacă i-o fi plăcând şi lui, căci, în sinea mea simplă, îmi tot zic că scriind în ”democraţie” îl „răzbun” în felul meu pe acest om mai cuminte decât lipsa de auz. Dumnezeu să-l odihnească! (Text scris și publicat pe 19 ianuarie 2013 pe blogul personal: https://marinifrim.wordpress.com/). Iată ce postează, pe blogul meu, în ziua de 21 ianuarie 2013, poetul Teo Cabel: ”Eram în anul întâi de liceu. M-a chemat profesoara de română, doamna Vintilă, zicându-mi că vine cenaclul «Viața Buzăului» la noi. Să îi aduc caietul de poezii. Nu știu nici azi care coleg sau colegă m-a «pârât».
I-am dat caietul pe care mi l-a înapoiat la sfârșitul orelor spunând: «poezia aleasă de domnul Puiu Cristea este însemnată cu roșu.O să o citeșți diseară». Și așa a fost. S-au întâmplat așa de repede lucrurile încât nu știam dacă trebuie să mă bucur. Era o zi de vineri.
Luni, tata a venit acasă cu ziarul „Viața Buzăului”: «Bine domnule, trebuie să aflu din presă că te-ai apucat de poezii?». Fără să zic nimic citeam cu coada ochiului cele scrise despre mine:« au debutat elevii: Cabel Ștefan Teodor…»”

În continuare, reproducem în întregime articolul ”Casa de Cultură a Sindicatelor în peisajul spiritual al municipiului”, publicat de Puiu Cristea în ziarul ”Viața Buzăului” din 19 septembrie 1973: ”Cu aproape șase luni în urmă salutam inaugurarea la Buzău a unui important edificiu cultural: Casa de cultură a sindicatelor. Noua instituție se profila în peisajul spiritual al municipiului ca o importantă realizare pentru satisfacerea nevoilor de cultură ale localnicilor. La o jumătate de an de la intrarea în funcțiune, ni se pare firească întrebarea: În ce măsură și-a conturat personalitatea această instituție în peisajul spiritual al orașului? Abordată pe mai multe planuri, activitatea instituției probează circumscrierea pe linia principalelor sale atribuții, contribuind la elevarea spirituală a cetățenilor. Beneficiind de o sală și o scenă corespunzătoare cerințelor moderne de prezentare a unor spectacole de anvergură, Casa de cultură a sindicatelor a găzduit variate spectacole susținute de instituții profesioniste de artă, de la Teatrul de copii la Teatrul liric (Opera «Carmen»).

Efectuând o succintă trecere în revistă a sumarului acestor spectacole, a ținutei artistice, reliefăm reala contribuție la educarea gustului publicului pentru spectacolul autentic. Genurile reprezentate se întind de la operetele «Contele de Luxemburg» și «Contesa Maritza», la piesele de teatru «Cui îi e frică de Wirginia Woolf» și «Prizonierul din Manhattan» (Teatrul Național «I.L.Caragiale»; «După cădere» și «A opta minune» (Teatrul Mic), «Jos pălăria» și «Trăsnitul meu drag» (Teatrul satiric muzical C. Tănase); «Ultima oră» (Teatrul Național Craiova); «Cuza Vodă” (Teatrul dramatic Ploiești) etc. De asemenea, publicul buzoian a avut prilejul să ia contact cu arta altor popoare grație unor turnee efectuate  aici de colective artistice din India, Cuba și Cehoslovacia. O altă latură revelatoare pentru creșterea funcționalității instituției este activitatea desfășurată în așa-numitele cluburi. Dintre cele cu activitate rodnică și care captează în mai mare măsură interesul publicului se numără clubul tineretului, al femeilor, al iubitorilor de artă etc., iar pentru copii, prietenii lui Făt-Frumos, forme eficiente de informare, educație și destindere. Pe de altă parte, colectivul Casei de cultură (director Marcel Angelescu) – încă foarte restrâns numeric – și-a extins activitatea în intreprinderile orașului, organizând în numeroase secții și ateliere dezbateri pe diverse teme (economice, politice), medalioane muzicale, întâlniri cu diferiți oameni de artă, recitaluri, contribuind astfel pe o scară mai înaltă la informarea și educarea multilaterală a oamenilor muncii, la sprijinirea sarcinilor de producție. În programele instituției au stat acțiuni inspirate din programatica majoră a vieții noastre politice, economice și sociale, printre care «Securitatea europeană – deziderat major al zilelor noastre», susținut de Radu Badiu, procuror; «Participarea activă a României la soluționarea problemei securității europene», expunere făcută de Genovev Ionescu, ziarist la Agerpres; «Ce este marketingul și importanța lui pentru economia națională», expunere de ing. V. Dihoru de la I.S.P.S.; «Punct risipei», acțiune metodică realizată la Fabrica de garnituri de frână și etanșare Râmnicu-Sărat etc.

Urmărind educarea estetică a oamenilor muncii, Casa de Cultură a organizat un ciclu de inițiere muzicală «Beethoven», o seară «Chopin», precum și alte manifestări cu o remarcabilă tentă educativă: «Paul Gauguin», «Ciprian Porumbescu», precum și altele privind educarea etică și cetățenească a tineretului, realizate cu aportul unor oameni de cultură, specialiști în diverse domenii. Recent, instituția buzoiană a găzduit o expoziție de pictură, sculptură și grafică cuprinzând lucrări semnate de Georgeta Moise, Valeriu Lazăr, Denisse Mihu, Valeriu Constantinescu și alții.

În afara acestor acțiuni, Casa de cultură a înregistrat și eșecuri, atât carențelor proprii de organizare, cât și sprijinului necorespunzător acordat de comitetele sindicatelor din unele intreprinderi. Astfel, manifestările organizate la Intreprinderea de geamuri (15 iunie), I.P.M.P. (17 mai) etc., au dus la irosirea muncii depuse de cei câțiva oameni mobilizați pentru aceste acțiuni. De asemenea, nu toate manifestările au trezit interesul larg al publicului, atât din cauza tematicii, cât și a superficialității cu care au fost pregătite, carențe care le-au împiedicat să se recomande prin ele însele ca acțiuni cu un bogat conținut formativ și informativ.

Colectivul Casei de cultură trebuie să-și apropie într-o mai mare măsură oameni cu preocupări artistice, specialiști în diverse domenii, entuziaști ai muncii culturale, cu care să realizeze acțiuni de ținută, menite să satisfacă exigențele beneficiarului actelor de cultură.

De asemenea, Casa de cultură a sindicatelor trebuie să îmbunătățească «inventarul» artistic cu formații proprii (folclorice, estradă etc.) cu care să asigure continuitate în viața artistică a municipiului, mai multă varietate manifestărilor și, de aici, mai mult public la acțiunile sale. Pe plan administrativ-gospodăresc, se remarcă o folosire nejudicioasă a spațiului clădirii și o slabă administrare a bunurilor instituției, problemă ce reclamă o rezolvare optimă. Este de așteptat ca în scurt timp Casa de cultură a sindicatelor să-și contureze profilul cu mai multă pregnanță în peisajul cultural citadin, să contribuie într-o mai mare măsură la îmbogățirea climatului spiritual al municipiului”.

Un articol scris și publicat acum 46 de ani, scris în spiritul epocii, cu mare atenție în alegerea cuvintelor. Puiu Cristea a fost un om și un artist onest, nu a făcut nici cel mai mic rău cuiva, dimpotrivă, a promovat tinerii poeți cât a putut, cât i s-a permis de către mai-marii zilei. Nu era concurs literar în care eu și Nistor Tănăsescu, alt ziarist de excepție, când ne număram printre câștigători, să nu ne fie anunțate rezultatele. Puiu Cristea se mândrea cu noi, era un om pentru care invidia și egoismul, nu mai vorbesc despre ură, nu existau nici măcar în DEX. În final, ținem să aducem mulțumiri și recunoștință directorului Bibliotecii Județene ”V. Voiculescu”, Sorin Burlacu, și doamnei bibliotecare care se ocupă de colecțiile de ziare și reviste ale instituției, pentru că ne-au pus la dispoziție Colecția ziarului ”Viața Buzăului” pe anul 1973.

 

Consemnare de Marin Ifrim

13.01.2019

 


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.