Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eminescu – Lumina de veghe

Eminescu – Lumina de veghe

Același timp ne mână-n hău, cu pași gigantici,
pe suflet, baricade înălțând neîmpăcate,
din vise veștejite, iubiri decolorate
și din speranțe muribunde-n ochi apatici…

Același dor de libertate ară piept de humă
cu plugul adevărului timid, neputincios
a răsturna o nedreptate-nfiptă-n os
și-n sângele, mustind a dor de Țara-mumă…

Același plâns de doină ne scutură plămânii,
legați la guri flămânde, crăpate de oboseli,
de-a îndura călușuri, tocmite-a răgușeli,
cu mâna de satrap, ce și-a crescut stăpânii…

Dar prin obscură muchie de boltă românească,
Eternă, Lumină-Eminescu, ne-ogoiești durerea
din conștiința Neamului ce a-nghițit tăcerea,
pe care ai înfierat-o cu pana-ți ostășească.

Și ne călăuzești prin oarba-ne cădere,
cu înțelept CUVÂNT, ca tricolor de luptă,
și zgâlțâie-a trezire, din el lumina suptă,
în sânge scrijelindu-ne speranțe și putere…

Ne crește, de curaj, noi, aripi de-nviere
peste tăciuni de simț, ce pâlpâie iernatici…
Pe timpul ce ne mână-n hău, cu pași gigantici,
Tu, Geniu Eminescu, de-a pururi, curgi, Lumină de veghere!
15 ianuarie 2019 Maria Botnaru