Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (LII)

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (LII)

 

Avem data sigură când a fost ”recepționată” instituția! În ziarul ”Viața Buzăului” , din 6 aprilie 1973, la rubrica săptămânală ”Cadran cultural”, se poate citi: ”Nu numai că suntem în posesia unei vești mult așteptate – «Casa de cultură a sindicatelor a fost recepționată!» – dar putem anunța pe cititorii noștri că, în zilele imediat următoare, aici se vor face înscrieri la toate cercurile și formațiile artistice de amatori, se vor planifica din două în două zile spectacole cu un pronunțat caracter cultural-educativ”. La aceeași rubrică este anunțat faptul că fostul Consiliu județean de cultură și eduțație socialistă s-a ambiționat să pună la dispoziția marelui public, într-un timp scurt, camera (?) memorială Vasile Voiculescu. Inaugurarea a avut loc duminică, 8 august 1973, ora 11.00. Credem că e vorba de ”casa memorială”, nu de ”camera memorială”. Se mai întâmplă. Mai târziu, după anul 2000, împreună cu echipa de tehnicieni de la Teatrul ”George Ciprian” aveam să înlocuim vechiul gard al Casei memoriale V. Voiculescu, cu unul nou. Și mai târziu, în 2019, Consiliul Județean Buzău a declarat vreo câțiva cetățeni de onoare al județului, pentru activități deosebite în legătură cu opera și promovarea marelui poet. Unii cu gardul, alții cu bardul. Pe listă sunt și câțiva oameni care în viața lor nu au avut nimic comun cu literatura, cu opera voiculesciană. În loc să i se acorde o atenție deosebită, meritată, lui Andrei Voiculescu, nepotul marelui poet, sunt preferate persoane cenușii, anonime din toate punctele de vedere. Anual, am organizat, împreună cu prof. dr. Valeriu Bistriceanu Concursul Național de Creație Literară pentru Elevi și Studenți ”V.Voiculescu – Arc de suflet peste timp”. Am ajuns la ediția a XX-a. Ca să nu mai spun că, de ani buni sunt în juriul Concursului Național de Creație Literară ”V. Voiculescu”, organizat de mai multe instituții buzoiene. Nu pretind să fiu Cetățean de Onoare al Județului, mai ales când văd că, de pe această listă ciudată, lipsește numele marelui istoric Alex Oproescu. De fapt, încă din 1973, de când a fost inaugurată Casa de Cultură a Sindicatelor, la nivel municipal și județean această instituție a fost neglijată în toate privințele. Rar de tot i se recunoștea vreun merit. Totul în favoarea fostei Case Municipale de Cultură, instituție care, încă de la înființare, a schimbat foarte multe sedii, pentru ca, în final, să dispară, fiind oarecum asimilată de Centrul Cultural ”Al. Marghiloman”. Ca să nu lungim vorba, cităm din același ziar ”Viața Buzăului” adevărul despre acea instituție aflată la dispoziția partidului unic. Un text apărut tot la rubrica săptămânală ”Cadran cultural”, nesemnat, care ar putea aparține lui Puiu Cristea sau Corneliu Ștefan: ”De la începutul anului și până azi, Casa municipală de cultură nu a invitat pe scena Moldavia decât o singură echipă de teatru. Celelalte formații de acest gen, refuză să joace la Buzău fiindcă «sala nu îndeplinește condițiile cerute». (Cândva se organizase aici o stagiune permanentă!). În schimb, formațiile «Venus» și «Savoi» se simt ca la ele acasă. S-a organizat un singur spectacol cu caracter formativ – «recitalul Tudor Gheorghe». Intrarea – 14 lei, iar la sfârșit, test cu publicul. Spectatorii au părăsit în aceste condiții sala, acțiunea intrând într-un final jenant. Teatrul popular a pus în scenă două spectacole bune care au costat o groază de bani. «Ancheta» a fost pregătită aproape numai pentru premieră, iar «Sosesc deseară» pentru un număr infim de spectacole. Deși foarte apreciat pe plan național, Teatrul popular buzoian rămâne o necunoscută în județul nostru. Orchestra simfonică nu a dat nici până azi concertul anunțat de luni de zile. Rămâne ca și până acum, lipsită de personalitate” (”Comerț sau educație culturală?”, p.2, 6 aprilie 1973). Sinceri să fim, totuși, de la Teatrul Popular Buzău, ne aducem aminte cu respect și prețuire de actorii Mihai Adamescu și Viorel Pietrăreanu. Dar asta e cu totul altă poveste!

În schimb, în toate aceste decenii, Casa de Cultură a Sindicatelor a funcționat pe bază de autofinanțare. Și a supraviețuit, fiind singura instituție de cultură din județ care plătește taxă pe terenul de sub clădire și cel aferent acesteia. O sumă impresionantă, pretinsă de birocrații Primăriei. E vorba despre o aberație legislativă sau doar de ”pohta ce tot au pohtit” de-a lungul timpului, mai marii zilei, aceea de a înghiți pe nemestecare o clădire care nu le aparține? O clădire numai bună de transformat în loc de muncă pentru câteva zeci sau sute de bugetari. De altfel, Primăria Buzău a intentat CCS, de mai mulți ani, dinaintea actualului primar, un proces nimicitor, însă, vorba lui Nichita Stănescu, ”nu mor caii când vor câinii”. Ce e drept, clădirea e tare ispititoare! Ar mai fi multe de spus. În tot acest timp, dincolo de efortul de a supraviețui, CCS și-a văzut de treburile sale, așa cum reiese, încă de la început, din paginile ziarului local: ”La Casa de cultură a sindicatelor, orchestra de muzică ușoară repetă în vederea stabilirii repertoriului pentru serile de dans și divertisment ce se vor organiza aici. Interesantă ni se pare inițiativa de a invita în fiecare seară tinerii dintr-o singură intreprindere sau instituție. Intrarea numai pe bază de invitații. De bun augur !” (”Viața Buzăului”, 19 aprilie 1973). Tot în ediția respectivă a ziarului reține atenția încă o știre referitoare la activitatea CCS Buzău: ”Sâmbătă, în sala mică a Casei de cultură a sindicatelor, profesorul univ. Ion Nestor, membru corespondent al Academiei R.S.R., ne-a vorbit despre cultura Sărata-Monteoru. Am putut afla astfel detalii din pasionanta acțiune arheologică, culminată cu senzaționala descoperire de pe dealul Monteoru. Concluzia: dacii erau un popor cu o mare personalitate economică și culturală, continuator al unei populații străvechi care a trăit în aceleași ținuturi în care trăim și noi astăzi”. Sunt multe de spus. Pe zi ce trece găsesc alte și alte mărturii despre existența și eficiența CCS Buzău. Aici s-au format caractere. Cenaclul instituției a fost, de departe, cel mai prolific din Buzău, fiind între primele cenacluri din țară, având în vedere numărul impresionant de mari scriitori formați la ”Al. Sahia” și afirmați deplin la nivel național. Ne bate gândul să scriem o carte dedicată exclusiv cenacliștilor. Dacă timpul va mai avea răbdare, o vom face.

Foto de la stânga la dreapta: Elena Radu, D.I.Dincă, Gheorghe Andrei Neagu, Florentin Popescu, prof.dr. Valeriu Bistriceanu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Gheorghe Istrate, Călin Ghețu și V. M. Tăicuțu. (sursa foto – arhiva personală a d-lui Ovidiu Cameliu Petrescu)

 

Consemnare de Marin Ifrim

21.01.2019

 


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.