Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Corneliu NEAGU: Timp și destin (poeme)

Corneliu NEAGU: Timp și destin (poeme)

GÂNDUL

 

O, cum se duce gândul pe căile astrale

şi în infimul clipei, ajuns la infinit,

destramă vraja sorţii în visuri vesperale

la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

 

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă

acolo unde gândul deja a fost ajuns

şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă

căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

 

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –

sau dincolo de margini, în infinitul mic

al clipei resimțite, trecând prin toţi atomii

ce par a face timpul aproape din nimic?

 

Pe muchii de-ndoială această paradigmă,

cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,

spre detaşarea calmă de tragica enigmă

adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

 

TIMP ȘI DESTIN

 

O, cum se duce timpul pe căile astrale

și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,

lăsând-ne în gene repere ancestrale

să jaloneze calea urmașilor ce vin.

 

Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,

fără să știm, anume, ce fi-va după noi,

călătorind cu gândul spre neștiute stele

la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

 

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul

ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit,

să ne aducă taina ce-a zămislit cuvântul

la marginile lumii în timp nedefinit.

 

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torță

în sufletele noastre, orfane pe pământ,

ca să primim în cuget nemuritoarea forță

din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

 

TITANUL

 

Pe curba directoare a miturilor scoase

din zvonuri aruncate în noul anotimp

îl plânge încă Omul pe cel care furase

secretele păstrate de zeii din Olimp.

 

Legenda regăsită ajunsă peste vreme

prin cărțile ascunse de asprele priviri,

în iernile haine încearcă să ne cheme

să cernem adevărul din false amintiri.

 

Din forja lui Hefaistos luase focul magic

să-l ducă omenirii pe timp nedefinit,

apoi veni pedeapsa – între hilar și tragic

să fie el, Titanul, de-a pururi țintuit.

 

Pedeapsa fără seamăn ne înspăimântă încă

și-n cumpăna de timpuri, adusă uneori,

revarsă peste lume aceeași teamă-adâncă

cernându-și din legendă temuții săi fiori.

 

CĂDEREA DIN OLIMP

 

O, cum se duce viața pe căile bătute

cu zeci de înțelesuri, ajunse peste timp

din antica Eladă rămasă-n neuitare

în fastele legende cu zeii din Olimp!…

 

Ne raportăm întruna la fapte milenare

ramase în memorii drept justul adevăr,

ne batem în citate, cu falsă modestie,

crezând că bem din apa celestului izvor.

 

Așa ne trece viața, în pilde fără miză,

căzute în uitare, sub colbul nevăzut,

ca unică menire de a mima cultura

în vorbele vetuste rămase din trecut.

 

Dar iată, câteodată, pe calea sa firească,

trăirea ne aduce într-un prezent acut

și demolând Olimpul, din mintea obosită,

ne-arată, fără milă, c-ar trebui făcut…

———————————————–

Corneliu NEAGU

31 ianuarie 2019


Etichete: