Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC (2)

Eugen Oniscu: ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC (2)

Nu există nici un act de cruzime săvârșit împotriva semenilor noștri a căror consecințe să nu ne ajungă în viață. Așa se întâmplă și cu Robert, fu arestat pentru că împreună cu prietenii săi îl bătuseră cu bestialitate pe Sorin. În acea noapte după ce îl lăsaseră întins pe jos cu capul spart pe Sorin, acesta zăcu așa inconștient câteva ore pierzând sânge. După ce fu găsit și transportat la spital, zăcu în comă mai multe zile apoi muri. Robert fu judecat și condamnat la douăzeci de ani de pușcărie, de asemenea prietenii săi împărtășiră aceeași soartă ca și el. În pușcărie Robert fu izolat de ceilalți deținuți pentru că era considerat periculos.

La începutul detenției sale, Robert nu putea să creadă că totul se sfârșise atât de dramatic pentru el. Uneori de furie se plimba agitat prin celulă și în acele momente ar fi dorit să aibă o putere cu care să sfărâme zidurile și gratiile pușcăriei, și să se întoarcă înapoi la viața lui de odinioară. Se gândea uneori la Silvana pentru că în felul lui o iubea, deși o considera vinovata principală pentru tot ceea ce se întâmplase. Avea și momente când era mai calm și atunci își dădea seama că procedase greșit.

Pe măsură ce zilele se scurgeau una după alta începu să se gândească tot mai mult la Sorin și să aibă chiar unele remușcări. Aflase în timpul procesului că deși Sorin dusese o viață închinată distracțiilor, avea doi copiii cărora lună de lună le trimitea bani chiar dacă era divorțat de soția sa. Uneori noaptea îl visa pe Sorin, și se trezea ca dintr-un coșmar, îl vedea în vis pe Sorin plin de sânge întins pe jos în noapte. Robert începu să înțeleagă un lucru și anume, că ceea ce făcuse era total diferit de tot ceea ce făcuse până atunci în viață. Nu era vorba de o simplă bătaie, nu îi dăduse câțiva pumni unui om ca să-l învețe o lecție, nu dimpotrivă, făcuse un lucru extrem de grav, și anume, ucisese un om. Revedea uneori cu ochii minții acea noapte. Sorin îi apărea așa cum îl văzuse atunci când ieșise de la club, cu hainele sale scumpe cu acea expresie întipărită pe față a omului mulțumit de viață și de faptul că petrecuse bine în acea noapte. Și modul cum el împreună cu ceilalți doi îl zdrobiseră în bătaie lăsându-l însângerat în acea parcare. Măcar dacă ar fi anunțat ei salvarea, și apoi să fugă cel puțin așa poate că nu ar fi murit Sorin. Dar toate acele regrete erau prea târzii, și până la urmă cel mai bine ar fi fost dacă l-ar fi lăsat în pace pe Sorin.

Dar nu putuse din cauza orgoliului său, și a faptului că se gândise ce vor zice cei din anturajul său despre faptul că cineva i-a luat prietena, și el nu făcuse absolut nimic pentru al pedepsi pe acel om. Începu să simtă greutatea actului său necugetat ca o povară imensă pe suflet ce uneori avea impresia că îl va zdrobi. Nu știuse că a ucide un om este un lucru atât de îngrozitor. Mereu se tot întreba: ,,Oare cum vor trece cei douăzeci de ani, și în ce mod mă vor afecta? Ce fel de om voi mai ieși din pușcărie, și ce viață voi mai putea duce eu după atâta timp petrecut în detenție?”

Robert zi de zi era tot mai abătut, nu se putea împăca cu acea realitate ce îl zdrobea. Fața sa tânără, și ochii săi negri, erau mai mereu cuprinși de întristare, inima și-o simțea grea ca încărcată cu plumb. Și numai găsea nici o bucurie în viața sa. Măcar dacă ar fi scos din acel regim de izolare, și ar fi putut să trăiască laolaltă cu ceilalți deținuți tot ar fi fost altceva. Dar așa tot timpul singur cu gândurile sale negre și cu acele remușcări ce îl striveau sufletește, cel mai mult îl îndurera pierderea libertății sale. Se scurseră astfel câteva luni chinuitoare pentru el.

Observase că unul din gardienii ce erau mai mereu prin preajma celulei lui și uneori îi aducea masa era foarte amabil cu el. Odată acel gardian îi spuse:

– Robert eu am cerut permisiunea directorului închisorii și ți-am adus Noul Testament. Vreau de asemenea să te mai învăț ceva, dacă ai să te comporți bine vei fi transladat într-o celulă cu mai mulți deținuți, și vei putea participa și la alte activități…

– Lasă-mă în pace, nu te amesteca în viața mea…spuse Robert.
Răspunsul său fu ca un reflex a ceea ce fusese el odată, dar imediat își dădu seama că greșise și îi spuse din nou acelui gardian:

– Scuză-mă sunt foarte supărat…

– Nu face nimic te înțeleg, și nu uita ce ți-am spus, noi gardienii ducem anumite rapoarte directorului închisorii, și dacă te porți bine ai să dispui de anumite privilegii. Eu mă risc mult spunându-ți toate aceste lucruri dar știu că este în interesul tău să nu mă trădezi.

Apoi acel gardian plecă de lângă celula sa. Robert rămase mut de uimire pentru că o ființă umană în tot acel infern al detenției îi vorbea și lui cu omenie. Și era atât de mult timp de când cineva nu îi mai vorbise așa. Se întoarse și privi acea ediție a Noului Testament, era o carte cu coperți negre având o cruce galbenă gravată pe una din coperți. Nu citise niciodată acea carte pentru că niciodată nu căutase să înțeleagă religia. ,,Înseamnă că în tot acest infern cineva mă socotește și pe mine om și îmi dăruiește o astfel de carte. Și eu care am crezut că toți aici în acest infern nu văd în mine decât un animal periculos, ce trebuie să fie izolat pentru a nu-i sfâșia pe ceilalți.”

Într-o zi, după ce se plimbă puțin prin celulă apăsat de gânduri tulburătoare, luă Noul Testament încercând să citească ceva. Începu cu Evanghelia după Matei dar totul era confuz, o înșiruire de nume, o întreagă genealogie ce se întindea în prologul acelei cărți. Nu înțelegea nimic, închise cartea și începu să se plimbe prin celulă: ,,Deci religia este foarte confuză și nu o poate înțelege oricine, mai ales cei ce nu au prea multă școală precum eu. Și totuși, am auzit mai demult că oameni simplii ce au pornit pe calea credinței citeau Biblia și puteau explica și altora multe lucruri. Dar uite că eu am încercat și nu merge, înseamnă deci că lumea minte, pentru că eu am o minte ageră și dacă cartea asta ar putea fi înțeleasă aș înțelege și eu câte ceva”, gândi Robert.

Se mai plimbă puțin prin celulă, apoi luă din nou cartea, ce nu înțelegea nici el de ce îl atrăgea. Deschise din nou Evanghelia după Matei, și începu să citească de la capitolul doi. Citi mai mult timp, unele lucruri le înțelegea de astă dată pe când altele în schimb nu le putea pricepe, era ca și cum mintea lui ar fi fost încețoșată și oricât s-ar fi străduit nu putea pricepe nimic mai mult. Înțelesese câte ceva despre nașterea lui Iisus și alte întâmplări ce erau consemnate pe paginile Evangheliei, dar totul foarte greu, avea impresia că îi scăpau lucruri importante. Însă în fiecare zi mai mult din plictiseală deschidea cartea și citea, se ambiționă și începu să recitească unele pasaje pentru că dorea să înțeleagă mesajul cărții. Robert se chinui așa timp de mai multe săptămâni buchisind Evangheliile.

Într-o seară se rugă în gând: ,,Doamne Iisuse ajută-mă să înțeleg ce scrie în cartea Ta.” Zilele se scurgeau una după alta, iar el continua să facă incursiuni prin cele patru Evanghelii, observă că de câte ori citea inima i se ușura. Se mai întâmplă și un lucru ce oarecum îi mai îndulci șederea lui acolo. Deși nu îi era îngăduit să-i vadă pe ai săi, primea pachete de la Crina și Grigore, și rămase surprins datorită faptului că în acele pachete erau mai multe produse de patiserie pe care știa că Grigore le aducea de la fabrica de pâine. Rămase uimit, el care îl disprețuise pe Grigore pentru munca sa, acum mânca din munca acestuia. Se simți enorm de umilit și începu să plângă, numai plânsese de mult, viața îl învățase să fie dur, însă acum ceva se rupsese în el și mai mult de atât se simțea foarte neajutorat.

Într-o zi citi din cele patru Evanghelii despre răstignirea, moartea, și învierea, lui Iisus. Din toate acele tablouri ale răstignirii frumos redate în cuvinte de scriitorii Noului Testament, reciti de câteva ori un pasaj ce i se părea că oarecum se aseamănă foarte mult cu experiența vieții sale: ,,Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea, și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți, și mântuiește-ne și pe noi!” Dar celălalt l-a înfruntat, și i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești supt aceeaș osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut nici un rău.” Și a zis lui Iisus: ,,Doamne, aduȚi aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Iisus a răspuns: ,,Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”(Evanghelia după Luca 23: 39-43) Robert înțelese că istoria acelui tâlhar fusese consemnată pe paginile Evangheliei pentru oameni ca el. Cu adevărat putea spune că cunoștea abisul din care se ridicase acel tâlhar pentru a veni la Iisus, știa că cine nu a trăit o experiență asemănătoare nu avea cum să înțeleagă adâncimea întunericului în care se zbătuse el.

,,Cum a fost posibil așa ceva? L-au răstignit între doi tâlhari, pe Cel ce îi iubise atât de mult pe oameni și le făcuse numai bine. Și tâlharii un timp l-au batjocorit amândoi, apoi unul din ei a recunoscut că este un criminal ca mine și primește doar ceea ce merită pentru fărădelegile sale. Pe când celălalt tâlhar a continuat să-l batjocorească pe Iisus până la ultima suflare de viață. Ce minunat s-a rugat acel tâlhar! Și cât de frumos i-a răspuns Iisus. Dar de ce Iisus nu îl condamnă pe acest tâlhar pentru toate fărădelegile sale? Nici un cuvânt de mustrare, numai bunătate și iubire, da totul este mai presus de gândirea mea. Și deci există o împărăție a lui Hristos, înseamnă că nu totul se termină în această viață. Dar mai important decât orice altceva mi se pare faptul că oamenii care își mărturisesc păcatele, chiar dacă au vândut droguri sau au înfăptuit crime oribile, precum eu, sunt iertați. Deci acest Iisus ce oamenii l-au răstignit, a înviat și va revenii pentru a întemeia împărăția Sa pe pământ. Esențialul este deci să vin la El asemenea tâlharului convertit la cruce, și să pot începe o viață nouă în Hristos.”

După ce monologă așa, Robert simți cum inima sa împovărată fu cuprinsă de un val de căldură, și simți inconfundabila prezență a harului lui Hristos în ființa sa. Din acea zi viața sa se schimbă total, începu să-și ghideze viața după învățăturile lui Iisus revelate atât de clar în predica de pe muntele fericirilor. Fu schimbat de la regimul de izolare într-o celulă mai mare cu alți deținuți, și pretutindeni viața lui răspândea o mireasmă creștină. În acel timp începu să primească vizite din partea lui Grigore și Crina. Într-o ocazie le povesti despre faptul că începuse o nouă viață. Grigore după ce îl ascultă cu atenție îi spuse:

– Ai început să devi om cu adevărat, este un drum minunat pe care ai pornit. Nu trebuie să te sperii de anii de pușcărie ce îi ai în față, pentru că vor trece și tu vei ieși din pușcărie un om nou. Apoi te vei însura și vei începe o nouă viață. Mă bucur că începi să înveți ce înseamnă să trăiești cu adevărat. Păcat că a trebuit să treci prin toată această experiență îngrozitoare ca să înveți, și că s-a frânt o viață de om pentru asta. Dar nu mai putem întoarce nimic înapoi, acum trebuie să privești înainte să rabzi și să speri că în final lucrurile vor ieși bine pentru tine.

Despre Silvana află că plecase în Italia. Acea veste îl întristă pentru că sperase ca ea să-l viziteze și să-i împărtășească și ei despre noua sa viață. Înțelegea prea bine faptul că ea îl considera un om periculos și fugea de el. Robert ar fi dorit ca măcar față de ea să repare cumva tot răul ce il făcuse, dar nu mai era cu putință. Un timp gândise și sperase că Silvana va dori să fie aproape de el în timpul detenției sale, și apoi în viața civilă să fie din nou împreună. Dar înțelesese că acest lucru nu mai era posibil. Tot ce conta era să-și ispășească în linște anii de pușcărie ce îi mai avea și apoi va vedea cum se va mai derula viața sa.

Acolo în pușcărie începu să participe la anumite munci, învăță chiar și meseria de sudor. După cinsprezece ani de pușcărie, datorită marilor schimbări ce le făcuse și a unui comportament exemplar, fu eliberat. Păși în viața civilă ca un om cu adevărat liber pentru că în pușcărie îl cunoscuse pe Marele Eliberator care îl ridicase din umbra morții, învățându-l să trăiască o viață nouă prin har. Era decis ca în viața civilă să-și caute un loc de muncă și să muncească cinstit și să ducă o viață decentă. Fără a mai comite atrocități împotriva semenilor săi. Viața în libertate îi surâdea lui Robert, oferindu-i posibilități minunate de a trăi ca un om cu adevărat liber.

Viața unor oameni se desfășoară între întuneric și lumină, dar binecuvântați sunt toți aceia ce se decid să pășească spre lumină.

Sfârșit


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.