Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » MAGIA TIMPULUI

MAGIA TIMPULUI

MAGIA TIMPULUI
(Corneliu Neagu, 15.03.2019)

Nu ne putem desprinde de trecut,
prezentul resimțit e doar o clipă
care s-a rupt din hăul nevăzut
al timpului ce viața ne-o despică.

Ne amăgim că suntem în prezent,
că timpul astronomic ne ascultă,
că am putea să-l facem dependent
de șirul faptelor ce ne frământă.

Dar timpul astronomic e un dat,
în legea lui se scurge printre astre,
iar semnele ce-n urmă le-a lăsat
se-aștern tăcut pe chipurile noaste.

Prin conștiințe trece nevăzut
doar timpul biologic ce diferă
de cel predestinat, de la-nceput,
să ne traseze eră după eră.

Și-n vârstele parcurse resimțim
o trecere de timp care împarte
destinul în crâmpee ce conțin
esențele din calea către moarte.


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.